Skip to main content

VIDEO. Robert De Niro şi Roger Federer, un spot antologic pentru promovarea turismului din Elveţia. Cine a făcut reclama

 
Foto: Italy24 News
Foto: Italy24 News

VIDEO. Actorul Robert De Niro şi tenismenul Roger Federer în acelaşi spot publicitar? Exact! Este ideea unei agenţii elveţiene pentru a promova turismul local, în condiţiile în care graniţele se redeschid în Europa.

Publicitate

Potrivit site-ului bandt.com.au, agenţia Wirz BBDO a realizat întreaga campanie. De reclamă s-a ocupat regizorul danez Martin Warner.

Filmările au avut loc în toamna anului trecut, în localitatea Zermatt (Elveţia) şi în metropola New York (America).

Povestea spotului

Robert De Niro îl sună pe Roger Federer, numit recent ambasador al turismului din Elveţia, după ce a văzut un clip de promovare al „Ţării Cantoanelor” pe care vrea să îl facă tenismenul. Urmează o conversaţie între cei doi.

Federer a părut încântat de apelul lui De Niro, dar bucuria a fost de scurtă durată pentru că actorul îi transmite o veste proastă.

În videoclip, De Niro îl informează pe Federer că a văzut clipul publicitar despre tursimul Elveţiei. Nu a fost încântat deloc pentru că „Elveţia este prea perfectă” şi el are nevoie de „conflict, pericol”.

Totuşi, Federer îi propune lui De Niro să meargă într-o „misiune specială” pentru a realiza un film, dar actorul îl refuză din nou. La sfârşitul clipului, De Niro îi recomandă lui Federer să-l contactateze pe Tom Hanks, dar tenismul a răspuns ironic: „Cine?”.

VIDEO. Spotul cu Robert De Niro şi Roger Federer

Autor: Daniel Samoilă daniel.samoilapaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus