Skip to main content

The Geeks, parte a Saatchi&Saatchi, este agenţia de comunicare pentru OTP Bank

 
Sursa foto: Pexels
Sursa foto: Pexels

Agenţia The Geeks are un nou client. The Geeks, parte a Saatchi Creative Hub Bucharest, este agenţia de comunicare desemnată pentru OTP Bank România. Parteneriatul a fost încheiat în urma unui pitch câştigat de agenţie.

Publicitate

Ce spun reprezentanţii companiilor?

Diana Mişa, Director Executiv OTP Bank România:

"În ultimii ani, business-ul şi vizibilitatea brandului OTP Bank România au crescut în tandem, ca rezultat al unui efort constant de adaptare la o structură organizatorică flexibilă, agilă, prin care am păstrat în centrul atenţiei experienţa clienţilor şi a angajaţilor.

Suntem pregătiţi să consolidăm brandul OTP Bank prin crearea unor sinergii solide între proiectele de marketing şi comunicare, brandul de angajator şi iniţiativele de responsabilitate socială. Noul parteneriat ne va asigura o viziune integrată a comunicării de brand prin care vom continua să construim un sistem human centric ce are la bază adresarea personalizată a nevoilor clienţilor şi angajaţilor noştri.

Cred că echipa The Geeks este partenerul potrivit pentru acest nou capitol şi am încredere că vom găsi împreună soluţiile creative care să susţină pe termen lung strategia noastră."

Ioana Muşat, Managing Director The Geeks:

"Ne bucurăm că am găsit în echipa OTP Bank România un real partener, cu dorinţa şi curajul de a face performanţă. Încă din primele discuţii, am constatat că împărtăşim o viziune comună.

Pornind de la nevoile de business, ne propunem să găsim soluţii strategice şi creative care să construiască unitar şi armonios toată comunicarea de brand OTP Bank – atât în exteriorul, cât şi în interiorul organizaţiei."

The Geeks este parte din Saatchi Creative Hub Bucharest, împreună cu Saatchi&Saatchi România. Agenţia este axată pe soluţii creative multidisciplinare de comunicare şi competenţe specializate în inovaţie, tehnologie şi data.

Autor: Adriana Diură adriana.diurapaginademedia.ro
viewscnt

sus