Skip to main content

Documentar-eveniment: „Titus Munteanu”. Regizoarea: „E singurul film despre istoria TVR. Am făcut demersuri disperate ca să-l terminăm. Nu mai avem bani”

 
Documentarul „Titus Munteanu", prima întâlnire cu publicul, în Muzeul „Undeva în comunism" / colaj: Paginademedia.ro
Documentarul „Titus Munteanu", prima întâlnire cu publicul, în Muzeul „Undeva în comunism" / colaj: Paginademedia.ro

VIDEO. S-a lansat filmul „Titus Munteanu – O viaţă în televiziune”. Avem primele imagini şi informaţii din culisele unui proiect curajos, realizat de creatoarea altui film-document, „Experimentul Piteşti” (2022), film artistic în care Ion Caramitru a realizat ultimul rol pentru cinema.

Publicitate

Documentarul „Titus Munteanu – O viaţă în televiziune” a avut premiera joi (26 octombrie), la Muzeul „Undeva în comunism” din Centrul Vechi, într-o sufragerie recreată dintr-un apartament specific perioadei de dinainte de 1989.

Cu această ocazie, regizoarea, Victoria Baltag, a vorbit despre dificultăţile întâmpinate în realizarea filmului.

„Este un proiect independent, pentru care primele demersuri au început în 2018. Atunci am avut prima idee. Iar filmările cu Tudor Gheorghe şi cu fiul lui Titus Munteanu, regizorul Radu Muntean, au avut loc în 2020.

Este singurul material despre istoria televiziunii şi cu toate acestea nu am primit sprijinul nesesar în realizarea lui.

Am făcut demersuri disperate la toate instituţiile statului ca să-l terminăm. Şi la CNC, şi la Ministerul Culturii.

VIDEO. Victoria Baltag, în dialog cu Titus Munteanu - Fragmente din documentar

Nu mai avem bani. Acest film ar costa, în mod normal, în jur de 100.000 de euro, fără să socotim şi cât ar fi costat să obţinem imaginile din arhiva TVR, dacă nu primeam măcar acest ajutor.

Filmul, aşa cum l-aţi văzut astă seară, nu este în forma finală. Filmul a fost realizat fără buget. Aş vrea să mai lucrez la el şi ar mai putea dura încă vreo trei ani. Mai am şi alte idei, dar abia după ce aduc acest film acolo unde îmi doresc voi vorbi despre următoarele proiecte.

Am făcut acest film dintr-o pură întâmplare, am o adânca admiraţie pentru Titus Munteanu şi am căutat pe Wikipedia şi cum nu am găsit multe informaţii.

Nu mi-a venit să cred, deoarece Titus Munteanu este o pagină importantă în istoria televiziunii din România, este singurul român care a luat cel mai important premiu de televiziune din lume, la Festivalul de la Montereaux.

Totul a pornit de la un interviu pe care l-am realizat în 2004 cu Titus Munteanu, pe vremea când făceam practică în TVR. Colegii care m-au ajutat în realizarea acestui documentar au făcut-o şi ei benevol”, a spus Victoria Baltag, pentru Paginademedia.ro.

„Titus Munteanu” - Premiera la Muzeul „Undeva în comunism”

La evenimentul de lansare a participat şi Mihai Firică, Membru în Consiliul de Administraţie al TVR, care a declarat că „TVR va difuza documentarul şi va ajuta la finalizarea sa, pe partea de sunet, acolo unde mai este de lucrat”.

Documentarul a fost înregistrat la CNC (Centrul Naţional al Cinematografiei) şi regizoarea a primit oficial dreptul de distribuţie şi acces liber (fără limită de vârstă, n.r.).

Ce conţine documentarul „Titus Munteanu – O viaţă în televiziune”

  • Povestea înfiinţării Televiziunii Române, parcursul ei pe perioada 1956-2004 şi activitatea marelui realizator de televiziune, Titus Munteanu.
  • Imagini video difuzate în premieră din culisele emisiunii „Şcoala vedetelor”
  • Fragmente memorabile realizate de Titus Munteanu pentru diverse emisiuni de divertisment – de obicei programe de Revelion, cu artişti precum Toma Caragiu, Tudor Vornicu, Dem Rădulescu, Marius Ţeicu, Tamara Buciuceanu, Stela Popescu şi mulţi alţii.
  • Materiale din arhiva TVR nepublicate încă, difuzate în premieră naţională.
  • Fragmente din programele TV de divertisment din perioada anilor 1970-2004.
  • Interviuri cu membri ai familiei Munteanu şi prieteni ai acestuia.
  • Fotografiii şi materiale video din arhiva de familie a lui Titus Munteanu.

​Victoria Baltag: „Românii de pretutindeni vor să vadă acest documentar”

Victoria Baltag este licenţiată în Sociologie şi Jurnalism şi are un master în Film, Istorie şi Televiziune / foto: arhiva personală

„Am fost contactată de români de pretutindeni, din ţară şi din străinătate, interesaţi să vadă acest film care prezintă emisiunile orchestrate de către Titus Munteanu şi momente memorabile cu artişti iluştri care au rămas pururi în istoria divertismentului românesc.

Am cerut sprijn pentru distribuţie în acest sens Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC), însă nu am primit nici un răspuns până la acest moment”, spune regizoare Victoria Baltag, potrivit comunicatului de presă.

Despre Victoria Baltag

  • Licenţiată în Sociologie şi în Jurnalism, la Universitatea Bucureşti.
  • Master în Management şi Marketing Internaţional, la Academia de Studii Economice din Bucureşti (2010)
  • Master în Film, Istorie şi Televiziune, la Universitatea din Birmingham (2011).
  • Cursantă la Şcoala Doctorală la Universitatea Queen's din Belfast (Marea Britanie).
Autor: Anca Bejan anca.bejanpaginademedia.ro
viewscnt

sus