Skip to main content

Cele mai puternice branduri. Apple, pentru al treilea an, cel mai valoros brand din lume, într-un raport Kantar

 
Foto: Unsplash
Foto: Unsplash

Cele mai valoroase branduri din lume? Apple devine primul brand din lume de un trilion de dolari, potrivit clasamentului celor mai valoroase branduri globale, lansat de compania de cercetare Kantar.

Publicitate

Deţinând poziţia nr.1 pentru al treilea an consecutiv, Apple are alături, în fruntea clasamentului, branduri tot din zona de tehnologie: Google, Microsoft şi Amazon.

„McDonald's îşi păstrează, de asemenea, poziţia în top cinci, succesul său fiind susţinut de inovaţia continuă, inclusiv prin utilizarea inteligenţei artificiale (AI) pentru meniurile dinamice proiectate pe panouri digitale şi pentru predicţia comenzilor, demonstrând modul în care mărcile din sectoarele din afara tehnologiei explorează, de asemenea, inteligenţa artificială pentru a stimula creşterea”, spun reprezentanţii Kantar.

Evoluţie fulminantă pentru producătorul NVIDIA. Compania care a avut o creştere importantă şi pe bursă urcă 18 locuri până pe locul 6 în clasamentul din 2024, cu o creştere a valorii mărcii de 178%. Facebook revine în Top 10 după o absenţă de un an, în timp ce Oracle intră în Top 10 pentru prima dată.

Clasamentul BrandZ din acest an subliniază rezistenţa mărcilor de top, valoarea totală a brandurilor globale din Top 100 revenind pe o creştere de 20%, ajungând la 8,3 trilioane de dolari, aproape de maximul de 8,7 trilioane de dolari atins în 2022.

De la lansarea BrandZ din 2006, valoarea cumulată a brandurilor globale din Top 100 a crescut cu 474%. Pragul pentru ca o marcă să poată intra în Top 100 a crescut cu 354%, de la 4 miliarde de dolari la 19 miliarde de dolari acum.

Kantar BrandZ Top 10 Cele mai valoroase branduri globale 2024

Brand - Valoare brand 2024 (milioane USD) - Variaţie anuală (%)

1 Apple - 1,015,900 +15%

2 Google - 753,474 +30%

3 Microsoft -  712,883 +42%

4 Amazon - 576,622 +23%

5 McDonald's - 221,902 +16%

6 NVIDIA - 201,840 +178%

7 Visa - 188,929 +12%

8 Facebook - 166,751 +79%

9 Oracle - 145,498 +58%

10 Tencent - 135,215 -4%
  
Valoarea totală cumulată pentru Top 100 branduri globale = $8.3 trilioane; +20%

Martin Guerrieria, coordonatorul Kantar BrandZ, explică:

„Cu evaluarea mărcii sale la 1 trilion de dolari, Apple s-a dovedit rezistent la provocările existente în piaţă, brandul având puterea să justifice preţurile sale premium şi dovedind că mărcile care sunt diferite în mod semnificativ şi care le vin uşor în minte consumatorilor (Meaningful, Different, Salient), reuşesc să facă faţă mai bine perturbărilor economice globale.

Raportul nostru de anul acesta arată că mărcile puternice continuă să prospere în ciuda incertitudinii economice globale.

Vedem, în analiza din acest an, că brandurile care investesc în AI înregistrează câştiguri remarcabile, culegând roadele unei experienţe mai bune pe care o oferă clienţilor.

Dar marketingul arată că poate să fie eficient în multe forme, fie prin conţinut excelent, noi inovaţii, o strategie media eficientă, o politică de preţuri inteligentă şi multe altele.

În mod esenţial, investiţia într-o strategie de marketing eficientă contribuie semnificativ la îmbunătăţirea predispoziţiei pe care consumatorii o au faţă de brand şi la consolidarea valorii acestuia, aducând o contribuţie financiară importantă pentru a consolida succesul pe termen lung al afacerii, al companiei.

Branduri de succes pe categorii

Analizând cele 13 clasamente individual la nivel de categorie, schimbările notabile din diferite sectoare evidenţiază o varietate de atribute care ajută la îmbunătăţirea puterii sau a capitalului de brand:

Băuturi alcoolice: Corona a devenit cel mai valoros brand de bere din lume. Accelerarea constantă a creşterii de la nivel global şi dezvoltarea în pieţe aflate în creştere, cum ar fi Brazilia, China şi Africa de Sud, menţinând în acelaşi timp poziţia solidă din piaţa domestică, din Mexic, au fost factori cheie ai succesului său.  

Îmbrăcăminte: Nike îşi păstrează poziţia de brand nr.1 în categoria îmbrăcăminte, dar diferenţa sa faţă de concurenţi s-a redus. Creşterea de 47% pentru Zara a făcut-o pe aceasta să devină marca cu a doua cea mai mare creştere din Top 100 global, urcând 24 de locuri, până pe locul 70. Abordarea inovatoare a Lululemon în ceea ce priveşte athleisure (îmbrăcăminte sport comodă) şi angajamentul său faţă de calitate au adus o creştere de 24% a valorii mărcii, ducând-o pentru prima dată în Top 100 Global.

Produse de lux: Louis Vuitton rămâne cel mai valoros brand din categoria de lux, cu o evaluare a mărcii de 130 de miliarde de dolari. Hermès a excelat, de asemenea, prin îmbunătăţirea imaginii de brand exclusivist şi prin preţurile sale premium, prosperând atât pe pieţele din SUA, cât şi pe cele din China, ceea ce a dus la o creştere cu 23% a valorii mărcii.

Media şi divertisment: Netflix a atins noi culmi, urcând pe locul 4 în categorie. Creşterea valorii mărcii sale cu 51% a fost determinată de o creştere fără precedent a numărului de abonaţi, precum şi de limitarea posibilităţii de a folosi parolele altor persoane. Acest lucru subliază nivelul ridicat de încredere pe care serviciul de streaming îl are în puterea brandului de a-i predispune pe consumatori să îl aleagă.

Retail: Amazon îşi păstrează poziţia de cel mai valoros brand de retail, cu o creştere a valorii mărcii de 6%. În afară de el, inovarea în zona de accesibilitate a produselor, precum şi o atenţie ridicată la stabilirea unui nivel al preţurilor care să ţină cont de schimbarea comportamentelor consumatorilor, au asigurat rezultate remarcabile pentru Lowe's, Aldi, TJ Maxx, precum şi pentru giganţii regionali de comerţ electronic Pinduoduo şi Mercado Libre.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

sus