Postul de radio lansat de Untold vine cu primele rezultate la prima lună după ce a fost lansat în online. Lansat în timpul ultimei ediţii a festivalului, Untold Radio emite non-stop, 24 de ore din 24, cu muzică dance, house şi hituri internaţionale.
Ce spun cei de la Untold?
În prima lună, radioul a depăşit un milion şi jumătate de ascultări, echivalentul a peste 83.000 de ore de muzică. Mai exact, 1.562.207 de ascultări.
Untold Radio funcţionează sub sloganul „The music never stops. Always ON.” şi a fost creat, spun organizatorii "ca o extensie a universului festivalului, astfel încât atmosfera şi muzica Untold să poată fi accesate indiferent de momentul anului".
Din această toamnă, Untold Radio urmează să introducă emisiuni originale, conţinut exclusiv şi interviuri, precum şi noi experienţe dedicate comunităţii de fani.
Radio-ul poate fi ascultat pe site-ul Untold Radio şi prin aplicaţia oficială Untold, disponibilă pe App Store şi Google Play.
Următoarea ediţie Untold este programată între 5 şi 8 august 2027, la Cluj-Napoca.
Autor: Claudia Baidoc claudia.baidocpaginademedia.ro