Skip to main content

Primul soț al Andreei Marin s-a supărat pe presă

 

DESCHIDERE MAGAZIN - ERMANNO SCERVINO
Casatoria Andreei Marin cu turcul Tuncay Ozturk a dat ocazia presei să amintească și de celelalte mariaje ale vedetei. Sursa foto: Mediafaxf Foto

Publicitate

MODA NOTIFICĂRILOR. Cristian Gheorghiță, primul soț al Andreei Marin, nu mai vrea să se vadă în paginile ziarelor sau la emisiunile tabloide. „Vă solicit să încetați de îndată următoarele ingerințe nejustificate și abuzive în viața privată a subsemnatului”, spune o notificare trimisă în numele lui Cristian Gheorghiță de casa de avocatură Olteanu și Asociații.

Ce nu mai dorește Cristian Gheorghiță, potrivit notificării:

  • Publicarea sau difuzarea de materiale în presa scrisă sau audiovizuală ce privesc viața mea intimă, personală sau de familie;
  • Publicarea sau difuzarea de materiale de presă scrisă sau audiovizuală cu caracter personal ce privesc viața mea intimă, personală sau de familie pe site-urile de internet.
  • Publicarea oricăror date cu caracter strict personal, ce țin de viața mea privată, de familie, intimă, fără acordul meu scris.

Gheorghiță menționează, în notificare, articole din Codul civil, dar și extrase din coduri deontologice:

„Nimeni nu poate fi supus vreunor imixtiuni în viața intimă, personală sau de familie, nici în domiciliul, reședința sau corespondența sa, fără consimțământul său.” Art. 71, alin (2), Cod Civil.

Notificările trimise presei au devenit o modă în ultimul an. Deputatul Dan Cristian Popescu este campion: a trimis trei astfel de somații presei, din care două numai în ultima săptămână. Bianca Drăgușanu a notificat și ea presa. La fel Andreea Berecleanu, la momentul divorțului de Andrei Zaharescu, dar și iubitul acesteia. Nici Radu Valcan nu a mai vrut să se scrie despre el în presă.

Iată, în continuare, notificarea lui Cristian Gheorghiță:

Citește și:

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro

Comentarii

  • Foarte bine, nu e normal ca pentru o poveste de acum 100 de ani, de cand erau vedetutele tinere, sa sufere niste oameni care au acum o cu totul alta viata. Presa trebuie sa mai si munceasca sa caute subiecte, nu doar dintr-un search pe internet si o poza se fac articolele.
  • @jiji, eu am vazut inclusiv poze cu noua sotie si copilul (neblurat), e normal sa nu le convina. Doar pentru ca acum 100 de ani a fost insurat cu AM?
  • si eu as face la fel. omul nu e vedeta, deci nu are de ce sa fie haituit de mancatorii de rahat de la clic cancan libertatea sau emisiuni de televiziune cu tot felul de nulitati... daca fosta lui nevasta e dispusa sa faca orice ca sa apara un articol despre ea, omul nu are nicio vina: el e normal la cap si vrea sa fie lasat in pace. de acord cu el.
  • Gheorghita are dreptate. Faptul ca nu este persoana publica justifica dorinta lui de a nu permite presei sa-i foloseasca numele si imaginea. Nu toata lumea este disperata sa apara la tv.
  • Bravo Gheorghita! Si cand te gandesti ca puteai sa faci niste bani buni.Daca ar stii Burci.....te-ar pune sa faci chiar tu emisiune !La cat se pricepe el la televiziune...
  • In viata mea nu am auzit de Cristian Gheorghiță asta...cred ca se baga cam mult in seama...ori chiar isi doreste publicitatea.

Trimite un comentariu