Skip to main content

Ion Cristoiu renunţă la funcţia de director onorific al EVZ: Urăsc implicarea presei în campanii de militantism bolşevic

 
Ion Cristoiu
Ion Cristoiu

Jurnalistul Ion Cristoiu a anunţat pe blogul personal că renunţă la funcţia de director onorific al Evenimentului zilei, ca urmare a campanie EVZ legată de legea defăimării.

Publicitate

"Evenimentul zilei, ziarul la care eu eram trecut director onorific şi ziarul cu pretenţii de echidistanţă, se angaja într-o campanie de militantism politic împotriva unui partid, făcînd jocurile unui alt partid. E greu de spus cît de tare urăsc implicarea presei în campanii de militantism bolşevic împotriva unui politician, a unui partid, gen: Semnaţi petiţia on-line! Ieşiţi în stradă! Să dăm jos Guvernul! Da, presa se poate angaja în campanii. Acestea trebuie să fie însă ale societăţii civile şi nu ale partidelor politice.", a scris Cristoiu pe blogul personal pentru a-şi explica decizia.

Evenimentul zilei a lansat săptămâna trecută o petiţie online Jos Cenzura de pe internet! Opreşte-l pe Dragnea!, care a adunat până acum peste 3.400 de semnături. Acesta a fost şi motivul pentru care Ion Cristoiu a suna conducerea ziarului pentru a le transmite că ceea ce fac în "chestiunea Dragnea este o deraiere de la normele profesiei de jurnalist".

Pe de altă parte, redactorul-şef Simona Ionescu a publicat un articol pe site-ul EVZ, prin care spune că a luat act de renunţarea la funcţie a lui Cristoiu. Ea a precizat că acesta va rămâne principalul editorialist al ziarului.

Din explicaţiile lui Cristoiu:

  • ''Despre cum am ajuns eu director onorific şi am făcut şi ce-am dres în această funcţie onorifică (nu sînt plătit nici măcar cu un pumn de seminţe pentru funcţia asta!) n-am scris pînă acum''
  • ''În cazul funcţiei de director onorific, am pus următoarea condiţie: Accept, deşi mulţi o să mă înjure, dar, din cînd în cînd, mai precis cînd ziarul se angajează într-o campanie de presă mai aparte, să fiu consultat şi eu. Nu mă amestec în treburile ziarului, ele merg bine şi sub colaboratorii lui Dan Andronic, deşi asta înseamnă şi multe riscuri, printre care şi cel de a fi puse pe seama mea poziţiile politice ale ziarului. Şi aşa, după ani de scris zilnic la Evz, întîlnesc cititori ai ziarului care-mi reproşează lucrurile tipărite în ziar sau publicate on-line ca fiind cu acceptul meu. Era – se înţelege, o condiţie de bun-simţ. Una e să fiu colaborator şi alta e să fiu director onorific. Nu puteam gira cu numele meu ceea ce eu consideram deraieri ale ziarului de la deontologie."
  • Pentru prima dată de cînd sînt director onorific i-am sunat pe cei care-i ţin locul lui Dan Andronic, foştii mei elevi din Şcoala Evenimentului zilei. Le-am spus că tot ceea ce fac în chestiunea Liviu Dragnea e o deraiere de la normele profesiei de jurnalist.
  • Telefonasem ca să cer scoaterea mea din funcţia de director onorific. N-am nimic împotrivă să duceţi orice campanie vreţi. Cu o condiţie: Să mă scoateţi din funcţia de director onorific. Cîtă vreme scrie pe frontispiciu Ion Cristoiu – director onorific, orice campanie angajează şi numele meu. Şi sunt prea bătrîn ca să-mi stric imaginea doar de dragul vostru, chiar dacă-mi sunteţi simpatici.
  • E treaba lor ce interese au. Doar să nu mă ia pe mine de prost. Prostul care le girează cu numele punerea ziarului în slujba unor interese politice străvezii. Dat fiind că n-am nici un canal de comunicare cu actuala conducere a Evz, folosesc această cale pentru a anunţa: Cererea mea de a fi scos din funcţia de director onorific.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • alin alin
    corina, mai citeste inainte sa te pui pe scris!
    http://www.evz.ro/s-a-mai-dus-un-reporter-la-cele-vesnice-colegul-nostru-laurentiu-solomon-a-murit-azi-noapte.html
  • impingescu impingescu
    Te crezi mare jurnalist si analist !Te ai plimbat pe la toate televiziunile si toate te au matrasit,de bun ce esti !!
  • corina corina
    Ia te cu dragnea de manuta si faceti voi o lege comunista sa l distrugeti pe zuckerberg. Vezi daca va iese...
    Mai, dar ce nume avea de aparat maestrul, ca nu prea imi dau seama? Pana una-alta v-a murit un ziarist si n ati scris o vorba de el in evz, tot mai micul evz...Iarta-i, Laurentiu!

Trimite un comentariu

sus