Skip to main content

DERAPAJ: Atac la baionetă al Jurnalului naţional în războiul cu Adevărul pentru Enigma Otiliei

 

Conflictul dintre Intact şi Adevărul Holding pe tema “Enigma Otiliei” a derapat grav astăzi. Un exemplu despre cum conflictele comerciale sunt transformate în articole de prima pagină. Jurnalul naţional deschide cu articolul Patriciu – citeşte şi ciordeşte, o mostră despre cum să NU îmbini faptele cu opinia şi interesele comerciale cu cele editoriale. Un produs de o violenţă a limbajului extremă pentru un ziar care se pretinde quality.

Publicitate

Adevărul titrează pe prima pagină, la rândul lui: Marius Tucă s-a comportat ca soldatul sovietic. Acelaşi păcat: un conflict comercial este transformat într-un produs editorial şi vândut publicului ca atare. Articolul este însă mult mai temperat în limbaj decât Jurnalul naţional.

jurnalul-national adevarul3

Cele două ziare, primele pe segmentul de referinţă, abdică de la un principiu de bază al jurnalismului pe care susţin că îl reprezintă, cel quality: interesul comercial este amestecat grav în politica editorială a publicaţiilor.

Context: în urmă cu câteva zile, Antena 1 difuza un reportaj în care acuza Adevărul că difuzeză Enigma Otiliei împreună cu ziarul fără a deţine drepturile de autor. Postul TV susţinea că drepturile de autor sunt luate de Jurnalul naţional, care va include volumul împreună cu ziarul. Adevărul a acuzat, la rândul lui, trustul lui Dan Voiculescu.

Ambele articole sunt extrem de virulente. Însă, dacă Adevărul menţine tonul într-un limbaj mai decent (exceptând, printre altele, ştampilele Măciucile lui Felix puse pe Lucian Mândruţă şi Victor Ciutacu), articolul din Jurnalul naţional este de o violenţă a limbajului ieşită din comun. Un material care nu are nicio legătură cu jurnalismul de calitate.

Câteva exemple din Jurnalul naţional:

  • Patriciu citeşte şi ciordeşte
  • Comportament de ciorditor de joasă speţă
  • Puradeii lui Patriciu au mers pe metoda lu’ tat’su
  • Cu un jeg moral gros de trei degete (…) echipa lui Patriciu…
  • Dinu Păturică Patriciu
  • A eşuat într-o găinărie poleită în coperţile cartonate ale romanului Enigma Otiliei.

Adevărul se bate cu Felix pentru Otilia

Tonul Adevărului de astăzi nu este mai prejos decât Jurnalul naţional: Marius Tucă s-a comportat ca soldatul sovietic, scrie ziarul pe prima pagină. În interior, aflăm de ce: Marius Tucă, susţine Adevărul, foloseşte brandul Biblioteca pentru toţi fără să îl deţină. Legătura cu soldatul sovietic: “după război, a luat ceva ce nu era al lui”.

Ca şi în cazul Jurnalului naţional, care punea vina pe seama patronului Dinu Patriciu, războiul Adevărul se duce şi cu Dan Voiculescu, proprietarul Intact, iar Lucian Mândruţă şi Victor Ciutacu sunt “Măciucile lui Felix”.

Victor Ciutacu şi Lucian Mândruţă au renunţat la principiile jurnalistice pentru a susţine interesele comerciale a lui Felix”.

Deosebirea majoră între cele două materiale vine din limbaj, mult mai agresiv şi mai violent în cazul Jurnalului naţional.

  • Ambele articole duc însă la câteva întrebări:
  • De ce Patriciu este cel care “ciordeşte”?
  • De ce Mânduţă şi Ciutacu sunt Măciucile lui Felix? Care este legătura cu patronul Intact?
  • Cât de relevante sunt materialele, urmare a unui conflict între cele două companii, pentru publicul ziarelor?
  • De ce o campanie de marketing de transformă într-o dispută editorială?
  • Şi nu în ultimul rând: cine câştigă?
Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Cristi Cristi
    Carmen... ce e si mai hazliu este ca ei acuza Adevarul ca a mutat Enigma Otiliei inaintea lor..... dar uita cu desavarsire ca era anuntata inca din noiembrie in timp ce Jurnalul a anunat-o in aprilie...de ce au mai inclus-o in colectie daca Adevarul o avea deja?
  • Carmen Carmen
    Indiferent de problema drepturilor de autor, mi se pare penibil ca JN a scos pe piata un produs similar cu cel al Adevarului, care anuntase cu mult inainte ce carti va publica. Cred ca o sa ii coste mult scandalul asta.
  • In dilema In dilema
    pardon. vroiam sa scriu ca predicatul CIORDESTE chiar se aplica. va aduc aminte de scandal. Sursa e "neutra" (EVZ)
    Tribunalul Bucuresti a dat astazi sentinta în procesul intentat de Fundatia Culturala Ideea Europeana trustului Adevarul Holding, prin care solicita retragerea din retelele de distributie a celor doua volume de „Memorii” de Lev Tolstoi, editate anul trecut de trust.

    Acestea fac obiectul unui proces de plagiat aflat pe rol tot la Tribunalul Bucuresti, în care Fundatia Culturala Ideea Europeana (FCIE) acuza în instanta Adevarul Holding ca a preluat abuziv traducerea „Jurnalului” lui Tolstoi, realizata de Janina Ianosi (asupra careia FCIE detine toate drepturile de editare), reproducând-o sub titlul „Memorii” si cu semnatura unui anume Ghenadi Strungar.

    În hotarârea executorie data astazi, instanta „obliga pârâta (Adevarul Holding – n. red.) sa suspende orice activitate de distribuire/difuzare directa sau prin alte retele a volumului I si II Memorii, autor Lev Tolstoi, traducator Ghenadi Strungar, pâna la solutionarea irevocabila a litigiului de fond între parti ce formeaza obiectul dosarului nr. 469/3/2009 pe rolul Tribunalului Bucuresti Sectia a V-a Civila. Respinge cererea de retragere de pe piata a volumului”. Totodata, Adevarul Holding – care poate cere timp de doua saptamâni recurs - este obligat de instanta sa plateasca suma de 2439,5 RON cheltuieli de judecata catre Fundatia Culturala Ideea Europeana.

    Ideea Europeana, “invitata” de Adevarul sa-i achite 100.000 de euro

    De la dezvaluirea abuzului, la începutul lunii decembrie 2008, Adevarul Holding a procedat la numeroase amenintari si încercari de intimidare asupra Fundatiei Culturale Ideea Europeana, facute publice de catre FCIE.
  • In dilema In dilema
    Ma mir ca nimeni nu a pomenit mai sus de faptul ca Adevarul e, ca sa zic asa, la a doua abatere. Va mai amintiti de scandalul cu editura Ideea Europeana? Cred ca predicatul CIORDESTE
  • Cititorul Cititorul
    Cand doi se cearta, AL TREILEA castiga. Sa vedem ce va fi LUNI. :)
  • Nicu Nicu
    S-a deraiat de la limbajul abject al celor doua cotidiene la asta cu drepturile de autor si altele.sau poate e in regula pt romani sa scrii articole care imita limbajul care si in ferentari e considerat acum vulgar.
  • GM GM
    Domnul Yoda, dvs va bazati pe chestii strict generale, iar aici ne referim la "Enigma Otiliei" si la acuzatia din partea Jurnalului National asupra Adevarului Holding.
    Daca vreti mai multe amanunte: SC Adevarul Holding SRL este in drept sa publice romanul "Enigma Otiliei" intrucat drepturile de autor ale scriitorului George Calinescu sunt publice. Acest lucru isi gaseste temeiul juridic in prevederile art. 149, alin. 3 din Legea 8/1996 privind drepturile de autor si drepturile conexe : "Durata drepturilor patrimoniale asupra operelor create inainte de intrarea in vigoare a prezentei legi si pentru care nu au expirat termenele de protectie calculate conform procedurilor legislatiei anterioare se prelungeste pana la termenul de protectie prevazut in prezenta lege." Astfel, intrucat protectia drepturilor autorului George Calinescu a expirat pana la intrarea in vigoare a Legii 8/1996, opera Enigma Otiliei poate fi publicata de orice persoana.
  • Dan Dan
    E prin Romania o firma care vinde pamant pe Luna. Mi-e greu sa cred ca cineva cu toti creierii acasa ar da vreun ban pentru asa ceva.
    La fel se intampla si cu drepturile de autor pentru Enigma Otiliei. Copyro vinde ceva ce nu-i apartine. Si unii cumpara.
    Drepturile de autor ale romanului Enigma Otiliei sunt reglementate de mai multe acte normative, respectiv Decretul nr. 321/1956, care se afa in vigoare atat la data decesului lui Calinescu, cat si la data decesului sotiei acestuia, de legea 8/1996, dar si de legea nr. 285/2004, care rectifica greselile din legea 8. Iar din aceste legi reiese clar ca orice editura poate publica romanul fara sa plateasca drepturi de autor.
    Pe scurt, Jurnalul a luat teapa. Cum zicea Ca$$a Locco?
  • MO MO
    Petrisor... Adevarul a anuntat ca a reziliat contractul cu Academia Romana tocmai prin prisma argumentelor pe care le-am mentionat. Academia ar fi incasat la randul ei abuziv bani pentru aceste drepturi in conditiile in care opera este libera de drepturi conform legii
  • MO MO
    Juridic vorbind este foarte clar ca atat Adevarul cat si Jurnalul si oricine in tara asta poate edita Enigma Otiliei fara a datora drepturi nimanui. Copyro a incasat abuziv bani de la Jurnalul, in conditiile in care opera este in patrimoniul universal:

    Concret:

    Calinescu moare in 1965.

    Legea in vigoare Decretul 321/1965 spune clar la art.6. "drepturile se transmit prin mostenire sotului si ascendentilor autorului, pe timpul vietii fiecaruia"
    Art.8 "la expirarea termenelor prevazute la art 6, dreptul patrimonial de autor se stinge"

    Practic drepturile au trecut la sotia sa care moare in 1993 astfel incat din 1993 drepturile trec in patrimoniul universal.

    in 1996 apare legea 8/1996 si care afirma ca "drepturile patrimoniale dureaza tot timpul vietii autorului iar dupa moartea acestuia se transmit prin mostenire pe o perioada de 70 de ani"

    Legea este modificata prin legea nr 285/2004 la art 3 unde se spune foarte clar "durata drepturilor patrimoniale asupra operelor create inainte de intrarea in vigoare a prezentei legi si pentru care NU au expirat termenele de protectie calculate conform procedurilor legislatiei anterioare se prelungeste pana la termenul de protectie prevazut in prezenta lege"

    Practic din 2004 se anuleaza prevederea din 1996 prin care la moartea sotiei drepturile ar fi trecut la Copyro.
    DIN 2004 opera lui Calinescu ESTE LIBERA DE ORICE DREPTURI.

    Atat Jurnalul cat si Adevarul au editat legal aceasta carte, doar ca Jurnaul a platit inutil drepturi la Copyro (care au incasat abuziv acesti bani).

    Diferenta este ca Adevarul a anuntat in noiembrie cartea.... in timp ce Jurnalul a anuntat-o abia in aprilie, anunt total lipsit de etica.
  • Mardare Mardare
    victoras, unde iti sunt argumentele? tu trb sa fii mai iintelept decat comentatorii. dar tu vii cu din astea de tipul "esti mai urat" si faci apel la medicii care te trateaza si pe tine?
  • Ionut Bz Ionut Bz
    Jurnalul National foloseste tehiciile si limbajul acesta pentru ca s-a vazut amenintat de concurenta...knd nr de ziare vandute scade macar scandal sa fie.Ca la romani.
  • Tataee Tataee
    stilul jurnalul e la fel ca si stilul antena. de mahala. tiganisme peste tot, in speranta ca lumea va stoarce o reactie. se pare ca tine, avand in vedere infectiile produse la antena si care tin poporul in fata tv-ului. nu vad care e surpriza la jurnalul. sunt oameni care au vazut ca Adevarul se vinde mai bine, iar jurnalul pica. si cum altcumva sa te ridici putin, daca nu injurand concurenta? asa e la noi. asta nu inseamna ca sunt de acord cu tot ceea ce a facut adevarul. corneteanu mai face manevre din astea (acum, publicarea Enigmei inaintea jurnalului, desi nu era programata acum). e baiat destept, smecher. intra la limita regulamentului, cum e o expresie din fotbal. mai degraba agreez stilul acesta, decat eternele apucaturi jalnice ale jurnalul&antena.
  • anonim anonim
    cei de la adevarul au mia multe procese pe rol privind drepturile pe care(nu) le au de a publica anumite carti. dati serch "adevarul" pe tmb si veti afla adevarul http://www.tmb.ro/dosare_ecris.php?id_dosar=300000000252817
  • George Hari Popescu George Hari Popescu
    Nu, dragă Victor, n-am încercat, merg pe freelancing şi stau ascuns, ca luptătorii anticomunişti din munţi.

    Cu dragostea stau bine deocamdată, merci de întrebare, sper că şi căsnicia ta duduie.

    Mulţumesc pentru oferta cu medicii, sunt convins că ştii mulţi.

    Atît poate spiritul tău polemic? Unde este inteligenţa replicii specifică marilor jurnalişti, unde este ironia fină care adaugă plusvaloare discuţiei, specifică marilor editorialişti?

    Pe de altă parte, şi tu lucrezi la Marketing, precum Cartianu? Altfel nu îmi explic de ce te implici într-o discuţie care n-are de-a face cu partea editorială a ziarului.

    Nu pot să nu observ că eşti constant: ai acelaşi stil de a comenta ca în urmă cu 3 ani.

Trimite un comentariu

sus