Nu e obiectiv pentru mine nici Vîntu, nici Voiculescu, sînt prea neînsemnaţi din punct de vedere politic ca să mă ocup de ei, spune preşedintele Traian Băsescu într-un interviu acordat săptămânalului Kamikaze.
Traian Băsescu:
"Pentru mine, Sorin Ovidiu Vîntu nu este un obiectiv. Este prea mic. Intră în categoria pungaşilor, a hoţilor, nu preşedintele se ocupă de treaba asta, ci procurorii."
"El, şi mai sînt vreo doi, oameni cu foarte mulţi bani, care cred că pot schimba mersul politic în România prin mijloace care nu au nimic comun cu democraţia, ci printr-un sistem mafiot. În care îşi cumpără oameni politici, îşi cumpără ziarişti, îi fac lacheii lor şi doresc să influenţeze decizia politică."
"Nu e obiectiv pentru mine nici Vîntu, nici Voiculescu, sînt prea neînsemnaţi din punct de vedere politic ca să mă ocup de ei."
"Uite, la voi aş cumpăra o acţiune, aşa, simbolic", a spus Băsescu, într-o înregistrare publicată de Kamikaze aici.
Foto: Agerpres
De obicei in categoria acestora (a impartialilor), nu se foloseste cuvantul JEG!
Asa ca cersesti degeaba "actiuni". Fie ele chiar simbolice.