Skip to main content

27 mai: Sorin Ovidiu Vîntu: S-a încercat preluarea ostilă a postului Realitatea TV. Vîntu rămâne în arest

 

Tribunalul Bucureşti a decis că Sorin Ovidiu Vîntu şi locotenentul său, Ion Ilie, rămân în arest. Decizia s-a pronunţat în dosarul în care SOV şi Ion Ilie sunt acuzaţi de şantajarea managerului Realitatea TV, Sebastian Ghiţă, scrie Evenimentul zilei.

Publicitate

Sorin Ovidiu Vîntu a susţinut, joi, în faţa completului Tribunalului Bucureşti, că se află în arest pentru că "s-a incercat preluarea ostilă a postului Realitatea TV, folosindu-se un mic ticălos santajabil, iar toată strategia grupului din jurul lui Traian Băsescu s-a prabuşit după vânzare postului, notează Mediafax şi Adevărul.

"Nu sunt acel infractor care aleargă prin Bucureşti cu barda după infractori mai mari sau mai mici", a spus Vîntu, în faţa instanţei, care a judecat recursul Parchetului faţă de decizia instanţei inferioare, care a apreciat că omul de afaceri şi Ion Ilie Cezar pot fi judecaţi în stare de libertate, pentru şantajarea lui Sebastian Ghiţă.

Avocatul Marian Nazat a precizat judecătorilor ca valoarea tranzacţiei privind vânzarea postului către Elan Schwartzenberg a fost de 150 de milioane de euro.
"Toată strategia pusă la cale de grupul din jurul lui Traian Băsescu s-a prăbuşit după vânzarea postului. Aceasta este surpriza pe care i-am pregătit-o lui Traian Băsescu", a mai spus Vîntu. Despre acelaşi subiect a scris şi Jurnalul Naţional.

Sebastian Ghiţă, managerul Realitatea, a declarat pentru Mediafax, după ce Sorin Ovidiu Vîntu a spus că un grup de interese din jurul lui Traian Băsescu a încercat să preia Realitatea TV prin intermediul lui Ghiţă, că va evita să facă declaraţii pentru a nu afecta credibilitatea postului TV.

Sorin Ovidiu Vîntu a susţinut, joi, în faţa completului Tribunalului Bucureşti, că se află în arest pentru că "s-a încercat preluarea ostilă a postului Realitatea TV, folosindu-se un mic ticălos şantajabil", iar toată strategia grupului din jurul lui Traian Băsescu s-a prăbuşit după vânzarea postului.

Sebastian Ghiţă nu a dorit să comenteze acuzaţiile aduse de Vîntu, precizând: "Le-am promis colegilor de la Realitatea că voi evita să fac declaraţii pentru a nu crea probleme credibilităţii postului".
Ghiţă, despre Vîntu: Voi evita să fac declaraţii, pentru a nu afecta credibilitatea Realitatea

La 21 de ani de la lansare, Academia Caţavencu se luptă să existe. Viitorul revistei este văzut însă într-un mod pozitiv de Eugen Istodor, Viorel Moţoc şi Florin Iaru, care îl susţin pe Doru Buşcu să devină proprietarul mărcii "Academia Caţavencu" şi promit că publicaţia va fi "mai explozivă", scrie Mediafax.

Florin Iaru, care lucrează la publicaţie din 1993, consideră că preluarea mărcii de către Doru Buşcu nu va schimba nimic la Academia Caţavencu. "Va fi doar mai explozivă, mai înţepătoare", a declarat pentru Mediafax Florin Iaru.

Totuşi, Florin Iaru spune că în momentul de faţă este "doar îngrijorat". "În România nu a existat în ultimii 21 de ani o preluare de marcă la un asemenea preţ. Sunt îngrijorat că a existat un contralicitator. Mă întreb de unde a avut doamna Sabina Fati de aruncat 1,5 milioane de euro. Au fost 154 de paşi de licitaţie. Dacă era interesată, de ce nu a dat un telefon: «Bă, vreţi să fiţi salvaţi?». Eu, dacă aş cumpăra un bordel, m-aş duce să văd înainte curvele", a spus Florin Iaru.
Academia Caţavencu, de la glumă la tragedie şi viceversa, în 21 de ani de existenţă

Premierul Emil Boc, invitat la la Realitatea TV, a acuzat postul de "manipulare grosolană prin scoaterea din context" a declaraţiilor sale privind cazul Mironescu şi a amenţinat cu CNA, după ce a afirmat că secretarul general MAI nu ar fi făcut obiectul unei anchete penale dacă era protejat de regim, notează Mediafax şi Adevărul.

"Dacă era un protejat al regimului, cum încercaţi să spuneţi, nu ar fi făcut obiectul unei anchete penale. Uitaţi-vă că statul de drept funcţionează, nimeni nu are nicio pilă în România şi fiecare răspunde pentru faptele lui. Nu ştim dacă este vinovat sau nu domnul Mironescu, dar răspunde personal pentru ceea ce a făcut. Dacă era un om favorizat al sorţii, adică al mai marilor zilei, cum încercaţi să spuneţi, nu făcea obiectul unei anchete penale, pentru că avea şi certificat ORNISS. Eu vă spun doar că în România nimeni nu este protejat pentru ceea ce face, iar eu ca prim-ministru niciodată nu am exercitat, sub nicio formă, niciun fel de activitate de prim-ministru pentru a împiedica cât de negru sub unghie activitatea unei instanţe să-şi facă datoria în raport cu oricine", a spus Boc, în emisiunea TV.

Brand Connection va asigura servicii de media pentru ProCredit Bank, respectiv research, planning, strategy&buying, notează Wall-Street.ro, DailyBusiness.ro şi HotNews.

Contul a fost câştigat în urma unei licitaţii organizate la începutul acestui an. Primul proiect, destinat promovării creditelor pentru întreprinderile mici şi mijlocii coordonat de Brand Connection, s-a desfăşurat printr-o campanie de outdoor la nivel naţional, susţinută în online.

Senior Interactive va gestiona comunicarea interactivă pentru campania de lansare a noilor sortimente de ciocolată Heidi Gourmette, scrie Wall-Street.ro.

Campania a fost precedată de o aplicaţie Facebook care a funcţionat ca teasing. În timpul celor 4 săptămâni de pre-campanie, prima aplicaţie din seria "€œRasfatul Simturilor” a adus peste 10.000 de fani noi pe pagina Heidi. În prezent, brandul Heidi are peste 26.000 de fani în reţeaua de socializare.
Senior Interactive comunică pentru Heidi Gourmette

Magazinele online înscrise în competiţia Galei Premiilor eCommerce de anul acesta vor putea testa tehnologia neuromarketingul. Aceasta înregistrează starea emoţională a clientului atunci când identifică un produs pe care ar vrea să-l cumpere, îl achiziţionează sau doar accesează site-ul care vinde bunul respectiv.

Despre cât costă această tehnologie, dar şi despre companiile care o practică deja, precum Coca-Cola sau Google,DailyBusiness.ro a stat de vorba cu Andrei Radu, organizatorul Galei Premiilor eCommerce.

DB: Cum va testa aplicaţia, mai exact, starea emoţională a clientului?
AR: Procedura testării este astfel: utilizatorul sau testerul este aşezat în faţa unui PC pe care sunt instalate două aplicaţii: una din ele capturează ecranul utilizatorului (tot ceea ce face, mişcări de mouse, clickuri, inclusiv - prin intermediul unui webcam - expresia facială a testerului). Cea de-a două aplicaţie măsoară reacţiile emoţionale ale utilizatorului constant pe tot parcursul task-ului. Mai exact, dacă există momente în care utilizatorul întâmpină probleme sau se loveşte de chestiuni neaşteptate, aplicaţia "simte" şi transpune în grafice trăirile interioare ale persoanei respective, trăiri care pot fi de tip: emoţie, frustrare, anxietate, enervare sau relaxare, bucurie, confort.
Neuromarketing: Cum testează online reacţiile clienţilor companii ca Google sau Coca-Cola

Cu ocazia aniversării a 20 de ani, RFI România îşi instalează redacţia într-un nou sediu şi îşi extinde prezenţa pe noi suporturi de difuzare, scrie România liberă.

Astfel, RFI România îşi modernizează site-ul internet, creează un nou site mobil şi dezvoltă aplicaţii pentru smartphones care permit ascultarea tuturor programelor.

Potrivit lui Genevieve Goëtzinger, Director General Delegat al RFI, radioul din zilele noastre trebuie sa se bazeze foarte mult pe interactivitate. „În 20 de ani de experienţă, RFI România s-a impus ca un reper al jurnalismului de calitate, care descifrează evenimenteleă şi le pune într-o perspectivă europeană şi internaţională. Suntem un radio profesionist, ataşat faţă de jurnalismul serios, care oferă informaţiile şi analiza necesare pentru a înţelege ce se întâmplă în lume şi pentru a putea lua decizii. Continuăm să ne dezvoltăm, concentrându-ne pe serviciile multimedia care vizează categorii de public specializat, cu o mobilitate crescută", mai spune aceasta.
20 de ani de RFI România: Ne vom concentra pe multimedia şi reţele sociale

Sursa foto: MediafaxFoto, Liviu A.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus