Skip to main content

4 mai: EVZ: Ghid de utilizare a ziaristului în trustul Intact

 

ACTUALIZARE 2: Paginademedia.ro publică mai jos legitimaţia de presă a lui Stelian Negrea, cu ştampila şi sigla Antena 3."Ceva este în neregulă, pentru că Stelian Negrea nu are contract cu Antena 3. Eu nu i-am dat nicio legitimaţie", spune în replică Mihai Gâdea

Publicitate

ACTUALIZARE 1: "Nu numai că nu a fost senior editor al Antena 3, dar Stelian Negrea nu a fost niciodată colaborator al postului", a precizat Mihai Gâdea, director Antena 3, pentru paginademedia.ro. 

Stelian Negrea, un fost angajat al Intact Media, dezvăluie pentru Evenimentul Zilei sistemul prin care jurnaliştii din trust erau făcuţi să transforme ordinele conducerii în materiale de presă. Acesta a lucrat până de curând în trustul Intact, având funcţia de senior editor Antena 3. De două luni ocupa o poziţie-cheie: era coordontorul Departamentului de Investigaţii al grupului media.

  • "Departamentul de Investigaţii media se subordona conducerii Intact. Au fost presiuni editoriale şi comenzi în două luni cât nu mi-am luat în 10 ani de presă", a declarat Negrea pentru EVZ.
  • "Prin contract - dacă îl semnam - orice mi-ar fi spus nu puteam să refuz. Mergi la firma cutare, strânge informaţii despre cutare firmă sau cutare om politic care, evident, era de la putere - nu puteam să spun «NU». Te transformau într-un accesoriu la brelocul lor", povesteşte Stelian Negrea.
  • Nerespectarea acordului implica sancţiuni de 100.000 de euro. De exemplu, dacă nu respectau clauza de confidenţialitate şi dezvăluiau detalii despre modul de lucru. Clauza trebuia respectată încă 3 ani de la încheierea contractului.
  • "Dacă, de exemplu, aş fi vorbit undeva în creierii munţilor şi cineva mă auzea că am spus ceva de rău de Voiculescu, aş fi primit o sancţiune de 100.000 de euro", adaugă Negrea.

Mi se pare de porc să invoci clauza de confidenţialitate cu privire la activitatea internă că îţi afectează independenţa de exprimare. Sunt nişte prostii", spune Coduruţ Şereş, directorul general al trustului Intact.

Legitimaţia lui Stelian Negrea:


EXCLUSIV: Ghid de utilizare a ziaristului în trustul lui Voiculescu

Preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, a declarat, ieri , într-o conferinţă de presă, că Liga Profesionistă de Fotbal ar putea câştiga cu postul TV propriu în format "pay per view" circa 170 de milioane de euro din 170 de meciuri transmise, scrie Mediafax.
"Nu poate să iasă rău cu această platformă TV pentru că este făcut un calcul economic. Un calcul micuţ să facem... Din cele cinci pachete nevândute avem de transmis 170 de meciuri. Din şase milioane de abonaţi din România, vindem şi noi la un milion cu un euro. Aşadar, 170 de meciuri înmulţit cu 1 milion... vine 170 de milioane. Şi asta numai la un euro meciul. Producţia poate să coste şi 50 de milioane şi tot rămân 120 de milioane. Plus publicitate şi ce mai derivă de aici. Suntem noi bătrâni şi avem capul mare, dar nu suntem proşti", a spus Dragomir.
Dragomir: Cu postul nostru TV am putea câştiga 170 de milioane de euro din 170 de meciuri

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, şi senatorul UDMR Gyorgy Frunda au prezentat mai multe cazuri în care ar fi fost şantajaţi de jurnalişti,ieri,la o întâlnire cu organizaţiile neguvernamentale din domeniul presei, unde s-a discutat despre un proiect de Lege a presei, scrie Mediafax.

Roberta Anastase a povestit că, în campania prezidenţială, a rămas "siderată" când i s-a cerut din partea unei televiziuni din Prahova 50.000 de euro pentru a nu fi atacat PDL-ul.
"Dragoş Pătrar, celebru de acum, a apărut la televizor şi a spus: PDL, înainte de a începe campania electorală, ca să nu-i atac în campanie, trebuie să-mi dea 50.000 de euro", a precizat Anastase ziariştilor după întâlnirea cu ONG-urile, arătând că este vorba de postul de televiziune Prahova TV.
Roberta Anastase şi Gyorgy Frunda spun că au fost şantajaţi de mai mulţi jurnalişti

Raul Castro, Vladimir Putin, Hu Jintao, Kim Jong-il şi ayatolahul Ali Khamenei se numără printre cei 38 de "prădători" ai libertăţii presei incluşi într-o listă realizată de organizaţia Reporters sans Frontieres (RSF), publicată ieri, cu ocazia Zilei Mondiale a Libertăţii Presei, relatează Mediafax.

Potrivit site-ului organizaţiei RSF, pe lista "prădătorilor libertăţii presei" şi-a făcut intrarea în 2011 regele din Bahrain. Pe aceeaşi listă mai sunt incluşi conducătorii din Siria, Libia şi Yemen.
Reporters sans Frontieres: Raul Castro, Vladimir Putin şi Hu Jintao, pe lista "prădătorilor" libertăţii presei

Uniunea Agenţiilor de Publicitate din România (UAPR) organizează o sesiune de cursuri pentru cei care lucrează în domeniu şi vor să capete mai multe cunoştinţe de marketing, media sau publicitate, scrie Evenimentul Zilei.
În urma sugestiilor făcute de membrii UAPR, au fost alese şase cursuri oferite de Asociaţia Europeană a Agenţiilor de Comunicare la care se pot înscrie câte 20 de participanţi.

Cursul „Adaptarea la lumea Social Media” va aborda subiecte legate de managementul conversaţiilor, monitorizare, generare de conţinut şi creare de comunităţi digitale. Cursul va fi susţinut de Richard Stacy care are o experienţă de 20 de ani în agenţii de relaţii publice şi comunicare corporate din Londra, Sydney, Bruxelles şi Praga.
Cursuri de marketing, media şi publicitate

Sute de firme au dispărut din România în ultimii ani, pe fondul crizei, potrivit Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor din Industria de Publicitate (APIIP). În 2008, afacerile companiilor de profil au totalizat aproximativ 200 de milioane de euro, scrie Financiarul într-o anliza.

Piaţa producţiei publicitare şi-ar pu­tea opri declinul în acest an, când, potri­vit estimărilor Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor din Industria de Publi­citate (APIIP), afacerile companiilor de profil se vor majora cu 10%-15% faţă de ni­velul de anul trecut. ,,Apreciez că nivelul pieţei va fi de aproximativ 110-115 milioane de euro în acest an, cu 10%-15% peste cel din anul 2010”, declară Liviu Rogoji­na­ru, preşedintele APIIP.

Anul trecut, afa­ce­rile companiilor de profil au stagnat la nivelul din anul 2009, piaţa fiind însă practic la jumătate comparativ cu 2008.
Piaţă producţiei publicitare creşte cu 10%-15%, până la 110-115 mil. euro

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • lucian lucian
    Cat de spalatel pe creier trebuie sa fii sa nu vezi ce se intampla in antene si irealitatea?
  • popa popa
    hai sa moara base ca asta e buna. cat de prosti cred aia de la evz ca suntem? ma gandesc cu groaza la ce ne asteapta la anul. portocalii au distrus presa si asta doar din vina antena, realitatea si alte posturi care l-au facut presedinte in 2004 pe marinar. aveti ce meritati, bucurati-va de presa cea mai slaba, imbecila si neserioasa din lume.
  • yahoo yahoo
    Nu va fie frica,
    Dezvaluie Stelica.
  • Negativ Negativ
    Sorina Matei nu a spus nimic despre asta.
  • Horea Horea
    Ba eu cred ca asta cu FILOSOFUL ţi se potriveşte intocmai ţie!
  • petrus21 petrus21
    Nu stiam ca acum vorbesc si oportunistii. Daca tacea acest individ filozof ramanea.
  • vlad vlad
    Sa inteleg ca e mai bine ca un patron de presa sa aiba politie interna la dispozitie ?
  • androidul cu sobolani androidul cu sobolani
    da, asta cu "profesionalismul" e ca si intrebarile lui mircea badea cu privire la respectarea legilor in privinta interceptarilor. stiti ce a zis fostul director "google" cand a fost intrebat despre confidentialidatea datelor. "daca ai ceva atat de grav de ascuns, mai bine nu fa acel lucru"
  • Prizee Prizee
    Cat de unprofi sa fii sa faci ce a facut Negrea, in conditiile in care contractul e semnat nu intre Negrea si Intact, ci intr-o o firma a lui si Intact.

Trimite un comentariu

sus