Skip to main content

RAPORT CME: Afacerile Pro, creştere de 1,26 de milioane de euro

 

Veniturile operaţiunilor Central European Media Enterprises (CME) în România au înregistrat o creştere de circa 1,26 milioane de dolari în prima jumătate a acestui an, faţă de aceeaşi perioadă a lui 2010, ajungând la 81,37 milioane de dolari, potrivit celui mai recent raport CME.

Publicitate

Cu toate acestea, România este ţara cu cea mai mică crestere din grupul CME, care mai operează pe alte cinci pieţe (Bulgaria, Croaţia, Slovacia, Cehia şi Slovenia).

Creşterea din România vine după ce în primul trimestru al acestui an, afacerea Pro înregistra o scădere de 2,2 milioane de dolari faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, după cum paginademedia.ro scria aici.

Tot in Romania, OIBDA ( profitul operaţional înainte de depreciere şi amortizare) a scazut de la 15,2 milioane de dolari in prima jumatate a lui 2010 la 12,7 milioane de dolari in aceeasi perioada a acestui an.

În România, grupul de media condus de Adrian Sârbu (CME) din poziţia de preşedinte şi director executiv (CEO), deţine compania Pro Tv SA, ce include canalele de televiziune Pro Tv, Acasă, Pro Tv International, Pro Cinema , sport.ro,MTV România şi divizia Media Pro Entertainment.

Rezultatele intregului grup:

La nivel general, grupul condus de Adrian Sârbu a înregistrat, în prima jumătate a anului, venituri nete de 422,4 milioane de dolari, cu 22% mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului 2010.

Profitul operaţional înainte de depreciere şi amortizare (OIBDA) a crescut cu 64%, pana la 76,9 ilioane de dolari.

Alte concluzii care reies din raport:

  • Veniturile nete din activităţi new media au crescut de la 4,9 milioane de dolari în primul semestru al lui 2010 la 7,2 milioane de dolari în S1 2011.
  • Afacerile Media Pro Entertainment au crescut de la 66,3 milioane de dolari la 91,4 milioane de dolari, in conditiile unei creşteri considerabile în trimestrul al doilea (de la 38,3 milioane de dolari în trimestrul II din 2010 la 51,2 milioane de dolari în trimestrul II din 2011).

Rezultatele pozitive ale întregului grup se datorează, potrivit lui Adrian Sârbu (preşedinte şi CEO al CME), creşterii rapide a diviziilor Media Pro Entertainment şi New Media.

Adrian Sârbu:

"Operaţiunile noastre au avut o performanţă mai bună decât pieţele de publicitate, care în trimestrul doi al acestui an s-au contractat cu 3%. Totuşi, pe baza îmbunătăţirii continue a indicatorilor macroeconomici, preconizăm o tendinţă de creştere pe toate pieţele de publicitate TV, în a doua jumătate a anului".

Sursa foto: Mediafax

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • deci faptul ca Mediafax, Libertatea, Gandul, etc fac propaganda pt USL, la fel ca PRO TV, Radio Guerilla, Europa FM si Realitatea TV, e pt tine o coincidenta?

    credeam ca ne spui cine(crezi tu)controleaza acele ziare
  • @cristi: stai jos. nota 4.
    1) Afacerile Media Pro nu includ Gandul si Mediafax - firme diferite cu actionari diferiti
    2) Sarbu nu are nicio legatura cu Libertatea
    2) tu nu poti afla singur nimic!
  • P.S. urmeaza ca Libertatea sau Gandul (sau altcineva din trustul MediaPro) sa ne spune ce a declarta Rachel Weisz despre filmarile din Romania: http://www.thedailyshow.com/full-episodes/wed-july-27-2011-rachel-weisz

    ...de parca nu putem afla si singuri
  • afacerile Media Pro au crescut pt ca Sarbu a dat afara zeci de angajati de la Gandul, Mediafax, etc

    la Mediafax au ramas vreo 4-5 angajati care cauta subiecte prin presa online internationala, le traduc, le scriu la ei pe site si apoi se lauda ca "sunt agentie de atiri"

    astazi au gasit cu google declaratia ONLINE a lui Messi dintr-un ziar argentinian: http://www.clarin.com/deportes/Messi-quiere-jugar-amistoso-Rumania_0_524947742.html
  • Cred ca din radio scoate Sarbu cei mai multi bani :)
    Pro FM e o gaura neagra si, la cat e de abil ca om de afaceri, nu stiu de ce nu face ceva si in privinta asta.
  • Ai dreptate, numarasem prima oara si Romania. Corectez acum. Multumesc!
  • "care mai operează pe alte șase piețe (Bulgaria, Croația, Slovacia, Cehia și Slovenia)", ori mai pui una, ori pui cinci :)

Trimite un comentariu

sus