Skip to main content

Spiritul Transilvaniei în noua reclamă Silva. De ce a mers berea pe cetăţile vechi în spot

 

Râşnov, Cetatea Huniazilor şi Turnul cu ceas de la Sighişoara sunt elementele cheie ale ultimei reclame pentru berea Silva, relansată la nivel naţional sub conceptul “Din spiritul Transilvaniei.”

Publicitate

Înainte de alte detalii, spotul TV:

Despre campanie, în continuare:

“Am avut o listă mai lungă de monumente (cetăţi, biserici, castele, turnuri, etc) din Transilvania - însă ne-am oprit la acestea 3 din considerente de plasare a lor în timp (respectiv să ne ajute să construim istoria Transilvaniei, anul ridicării lor constituind un landmark în timeline-ul nostru)”, explică realizatorii campaniei.

Sorin Trâncă, Friends Advertising:

"Am încercat să ilustrăm ceea ce face ca spiritul Transilvaniei să dea atâtea şi atâtea lucruri admirabile. Lucruri pe care le vedem cu ochiul liber, la o simplă plimbare prin zonă. Ceea ce ne atrage acolo şi ne face să ne simţim bine.

Mai concret, lucrurile care dăinuie peste epoci, ani, generaţii. Aşa că am plecat în elaborarea conceptului creativ de la ideea simplă că oamenii din Transilvania ştiu să conlucreze, colaborează, construiesc lucruri împreună."

Echipa de proiect

Heineken:

Paul Markovits, Marketing Director
Gabriela Galatanu, Group Brand Manager
Ioana Onosie, Junior Brand Manager

Oxygen PR

Ruxandra Morariu, Senior Account Manager
Tereza Tranaka, Managing Partner
Irina Manole, Account Executive

Friends Advertising

Sorin Tranca - Creative Director
Agi Iota - Art Director
Vladi Paunescu - Copywriter
Ioana Teodorescu - Client Service Director
Oana Andrei - Account Manager

Silva, relansare la nivel naţional

Campania promovează relansarea Silva la nivel naţional cu o gamă completă de ambalaje.

Calitatea menţinută peste timp, asociată cu originile sale transilvănene, este principalul punct de plecare în construirea noii campanii de comunicare Silva, „Din spiritul Transilvaniei”. În noul spot TV, precum şi în reţeaua de distribuţie naţională, consumatorii vor face cunoştinţă cu noua Silva, care a trecut testul timpului, “ca orice lucru construit cu suflet şi inspirat din rafinamentul locului care i-a dat naştere.”

Silva, “renăscuta din spiritul Transilvaniei”, va fi disponibilă în reţelele de retail şi HORECA la nivel naţional, în 5 variante: sticla de 0.5 litri, PET de 2 litri, doza de 0.5 litri, 6-pack şi keg de 50 litri.

Paul Markovits, Marketing Director Heineken România:

„Suntem mândri să anunţăm relansarea Silva, o bere cu istorie şi cu suflet, apreciată de consumatori de-a lungul timpului, atât la export, cât şi pe piaţa din România. Silva îşi trage seva din valorile autentice transilvănene şi poartă cu ea câte ceva din spiritul fiecărui oraş din România”.

„Relansara berii Silva cu o nouă înfăţişare şi o gamă completă de ambalaje este o decizie pe care am luat-o în urma analizei cerinţelor şi preferinţelor consumatorilor şi clienţilor noştri.

Astfel, noua Silva este mai aproape de consumatori prin varietatea de ambalaje în care este disponibilă şi prin preţ, păstrându-şi în acelaşi timp calitatea şi autenticitatea, care o caracterizează de atâta timp”.

O istorie de aproape jumătate de secol

În urmă cu aproximativ o jumătate de secol, berea Silva a început să fie fabricată în Transilvania, o regiune cu tradiţie în producerea berii de calitate.

Istoria Silva a început acum 40 de ani, odată cu înfiinţarea fabricii de bere din oraşul Reghin. Iniţial, Silva era produsă în cantităţi limitate şi cu ingrediente premium importate din Cehoslovacia şi era dedicată în exlusivitate exportului. După 1989, berea Silva a devenit disponibilă şi la nivel regional şi naţional, printr-o reţea selectă de distribuitori.

Silva se produce în două sortimente: Silva Pils - bere blondă, cu o concentraţie de alcool de 5.1% şi Silva Strong Dark Beer - bere brună, cu o concentraţie de alcool de 7%.

BEREA ÎN TRANSILVANIA: Istoria atestă fabrici de bere în Transilvania de peste două secole. În anul 1889, fucţionau 91 fabrici de bere şi malţ, iar producţia de bere depăşea 1,6 milioane hectolitri.

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • si scuze am uitat sa spun ceva care cred ca este destul de important...pt. ca sunt "fan" silva dark este totusi ciudat pt. mine ca atunci cand cumpar de la Mega Image berea e autentica dar cand merg in spate la nenea Gica "everything is changed" poate ma lamureste si pe mine un intelept al neamului....si ca sa dau toate detaliile ca poate o auzi vre-un "specialist" pe cutie scrie asa:R2161642C/12:06 asta numai daca i-i va fi de folos acestuia....sa fie primit...
  • vreau sa spun ca am apreciat mult berea silva si mai ales cea neagra dar pana acum 2 saptamani cand dintr-o data s-a schimbat reteta... am ramas stupefiat am crezut ca am gresit si am cumparat altceva,pt. ca am avut curiozitatea sa consum si Ursus brun dar nu m-a surprins comparativ cu Silva Dark.am fost atat de suparat pt. ca din nou am ajuns la concluzia ca in Romanica nimic nu poate dainui in calitate....si nu sunt consumator cu boxurile dar atunci cand aleg sa beau o bere neagra maxim doua vroiam sa fie de calitate si atat....dar probabil ca si asta se contraface...ca doar traim in Romanica...sper totusi sa revina la "forma initiala"
  • muzica din reclama, gen chansoneta, autor Ian Thiersen n-are nici o legatura cu spiritul Transilvaniei. dar nici una.
    Berea Silva era o bere buna. facuta prin fermentatie naturala. asta odata. a venit Heineken si a inlocuit procedeul de fabricatie, grabind artificial procesul de fermentatie si facand o bere ca oricare alta. adica banala. care nu-ti spune nimic. asta s-a intamplat de fapt cu toate fabricile de bere din Romania. berea si-a pierdut personalitatea. aproape ca nu mai conteaza ce scrie pe eticheta. bine nu poti sa compari "Noroc" cu "Stella Artois", dar ideea este ca nu mai este un produs natural, sanatos.
    in aceste conditii sa recurgi in reclama la traditii, in conditiile in care fabrica de bere Reghin a fost inchisa este trist. ramasese in zona doar Neumarkt, care respecta retete traditionale dar au preluat-o si pe asta si o s-o strice ca si pe celelalte. asta e. o sa ajungem sa ne producem singuri mancarea su bautura ca acum 200 de ani ca sa evitam gunoiele care ni se vand drept produse traditionale.
  • Foarte buna observatia cu inchiderea fabricii de la Reghin! Nu mai sunteti credibili stimabililor de la Heineken! De ce credeti oare ca grupul Heineken importa toata berea care se vinde in SUA din Olanda??? Nu cumva pentru a crea ideea de original si exclusivism?? Stiu ca se va spune ca majoritatea consumatorilor nu stiu ca fabrica de la Reghin s-a inchis dar va inselati! Cum faceti o comunicare care se axeaza pe valorile Transilvaniei si berea se produce la Constanta sau Craiova???? este o chestie fortata care cred ca nu va avea succes pe termen lung. Inca un lucru care cred ca nu merge in campania asta este faptul ca marca Silva este una relativ tanara (anii '70) deci nu este credibila aceasta campanie cu castele de pe la 1700. Ceea ce merge zic eu in cazul Timisoreana nu functioneaza aici, dar este doar o parere, poate ma insel eu dar asta este realitatea!
  • Melodia este din filmul "Amelie" si se numeste "J'y suis jamais alle".
  • Toate bune si frumoase, prezentare admirabila, dar Heineken a inceput prin a inchide fabrica de la Reghin, unde apa si procesul tehnologic facusera ca inainte de 1989 berea Bucegi de Reghin sa devina o marfa rara, disponibila in Bucuresti numai la Capsa, Intercontinental si, probabil, in restaurantele cu circuit inchis ale Gospodariei de Partid. Colonialism. Acum, spiritul Transilvaniei etc., ni se vinde de fapt un film, nu o bere.

Trimite un comentariu

sus