Skip to main content

VIDEO. Ce reclame le plac românilor şi de ce: la cine prind spoturile haioase, emoţionale sau "cu poveste"

 

Publicitate

Ce efect are o reclamă? Dacă este emoţională, va atinge un anumit tip de public. Dacă este haioasă, are şanse să fie gustată de o altă tipologie, după cum Paginademedia.ro vă prezintă în continuare.

Ziua dedicată comunicării la Zilele Biz a adus şi un studiu despre preferinţele lor la capitolul reclame. Cercetarea, realizată exclusiv online de Ipsos Research, a identificat patru patru tipologii de oameni, cu dorinţe, poveşti din copilărie şi reclame preferate ce diferă de la o tipologie la alta.

Temerarul vesel (35% dintre respondenţi) – îi plac reclame dinamice şi surprinzătoare. Să aibă un „twist”.

Sunt două principii după care îşi ghidează viaţa: Viitorul este al celor care vor să facă lucrurile altfel. Realizările vor fi cunoscute şi admirate.

Povestea preferată din copilărie: Albă ca zăpada şi Pinocchio.
Ce reclame le plac – Senzaţii tari româneşti (Rom), Shaolin (Bucovina).
„Le plac reclamele pasionale, neconvenţionale”, a declarat Alina Stepan, Managing Director Ipsos Research.

Alba Neagra (38%) - pentru ei este importantă povestea. Sunt ataşaţi de viaţa de familie, le place socializarea.

Povestea preferată din copilărie: Capra cu trei iezi. Fata moşului şi fata babei.
Ce reclame le plac: Oreo, Jacobs sau Creditul Divers BCR.

Neatârnaţii (24%) - tinerii, la început de drum. Îşi construiesc o realitate virtuală.

Nu au poveşti preferate.
Reclame care le plac – „Nuplecabilitatea” seminţelor Nutline, Internet UPC,
Dedeman.

Azi ca mâine şi poimâine (9%) – cei orientaţi către trecut şi prezent. Pentru ei, viitorul este tensiune.

Poveştile lor preferate: Amintiri din copilărie, Hansel şi Gretel.
Reclame – Timişoreana Butoiul, M&M, Nivea q10 – cremă potrivită pentru orice femeie.


Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus