Skip to main content

30 Ianuarie: Dan Diaconescu, în plângerea împotriva CNA: "Postul OTV, condamnat arbitrar şi abuziv la faliment"

 

dan diaconescuOTV, CONDAMNAT LA FALIMENT. Dan Diaconescu arată, în plângerea contra CNA depusă la Parchetul General, că reprezentanţii Consiliului erau nemulţumiţi de faptul că OTV câştigă procese împotriva instituţiei, că neplata amenzii a fost doar un pretext şi că postul, prin decizia de retragere a licenţei, a fost condamnat la faliment, scrie Mediafax.

Publicitate

Diaconescu a depus recent o plângere la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, obţinută de Mediafax, prin care solicită procurorilor anchetarea pentru fapte de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor a preşedintelui Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), Laura Georgescu, a vicepreşedintelui instituţiei, Vasile Viorel Buda, şi a membrilor Gabrea Florin, Maria Monica Gubernat, Narcisa Iorga, Valentin Alexandru Jucan, Christian Mititelu, Răsvan Popescu, Cristina Trepcea şi Lorand Turos. Dan Diaconescu precizează că "prin retragerea licenţei audiovozuale deţinute de către partea vătămată OTV, au fost vătămate grav relaţiile sociale privitoare la asigurarea bunului mers al societăţii prin faptul că membrii Consiliului Naţional al Audiovzualului, făptuitori în cauză, şi-au exercitat funcţia cu nerespectarea normelor legale de procedură, cu nerespectarea unei hotărâri judecătoreşti executorii, cu rea-credinţă sau din grava neglijenţă, vătămând interesele legale ale părţilor vătămate". Plângerea depusă de Dan Diaconescu împotriva CNA: "Postul OTV, condamnat arbitrar şi abuziv la faliment"


BUGETUL TVR PE 2013 A FOST APROBAT. Comisiile reunite pentru cultură ale Parlamentului au avizat favorabil proiectul de buget pentru anul 2013 al Societăţii Române de Televiziune, în varianta propusă de Guvern, care prevede o scădere de circa 18 la sută faţă de cheltuielile făcute de această instituţie în anul precedent, relatează Mediafax.

Bugetul SRTV avizat de membrii celor două comisii de specialitate ale Parlamentului va fi în anul 2013 de 174.217.000 lei.
Potrivit proiectului aprobat, SRTV este finanţat în proporţie de peste 30 la sută din bugetul de stat şi de aproape 70 la sută din venituri proprii.
Membrii celor două comisii au adoptat proiectul de buget al SRTV cu 15 voturi "pentru", două voturi "împotrivă" şi trei abţineri.
Comisiile parlamentare au avizat bugetul propus SRTV pentru anul 2013


BURSE PENTRU JURNALIŞTI. Jurnalişti cu experienţă din România, alături de colegi din alte ţări din regiune (Albania, Bosnia-Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Kosovo, Macedonia, Muntenegru şi Serbia) pot să se înscrie la cea de-a şaptea ediţie a programului “Bursa pentru Excelenţă în Jurnalism”, scrie HotNews.ro.

În fiecare an, zece jurnalişti din aceste ţări sunt selectaţi prin intermediul unui concurs de proiecte, pentru a primi finanţare şi sprijin profesional în vederea documentării şi redactării unui text jurnalistic (anchetă, investigaţie) pe un subiect de importanţă regională şi europeană.
Jurnaliştii selectaţi de către un comitet independent vor primi o bursă în valoare de 2.000 de euro, precum şi indemnizaţii de călătorie şi cercetare de până la 2.000 de euro.
Pentru mai multe detalii referitoarea la bursă, formularul de aplicare şi criteriile de eligibilitate, puteţi accesa site-ul programului: fellowship.birn.eu.com.
Burse pentru jurnaliştii români


ÎN PUBLICITATE, CA ÎN FOTBAL. În publicitate este ca în fotbal, toată lumea crede că poate să facă reclame şi să vină cu idei potrivite pentru campanii de promovare, a declarat pentru Wall-Street.ro, Cătălin Dobre, director executiv de creaţie în cadrul McCann Erickson, una dintre cele mai mari agenţii de publicitate de pe piaţa locală.

Cătălin Dobre (29 de ani) este din toamnă anului trecut director executiv de creaţie în cadrul McCann Erickson, funcţie în care a fost numit în acelaşi timp şi Alexandru Dumitrescu.
„Eu îmi doresc să ridic standardul creativ, pentru că în fiecare zi apar foarte multe idei, sunt foarte multe briefuri, foarte multe conturi. În general, doar 30% dintre propuneri ajung să se şi realizeze şi chiar şi acelea sunt foarte, foarte multe. Iar scopul meu este să găsesc ideile care au potenţial foarte mare”, spune Dobre.
Dobre, McCann Erickson: În publicitate este ca în fotbal. Toţi cred că pot să facă reclame şi că au idei


REDACTOR NOU LA CULTURĂ EVZ. Jurnalista Monica Andronescu este noul redactor de la secţia Cultura a Evz. Este critic de teatru şi profesor asociat la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti. În 2012, a primit premiul UNITER pentru critică de teatru, acordat de secţia română a Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru, scrie Evenimentul zilei.

De-a lungul carierei, a fost redactor la secţia cultură a ziarului Ziua şi a ziarului Adevărul şi reporter special la Jurnalul Naţional. A înfiinţat revista online de teatru ”Yorick”, fiind şi coordonator al unei colecţii de carte de teatru la editura Nemira.
Evz se întâreşte. O laureată UNITER, redactor la secţia ”Cultură” 

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus