Daniel Conţescu, fostul şef al secţiei Sport la Evenimentul zilei, a lansat astăzi site-ul Sport24H, ce se va concentra pe ştiri din sport, dar va avea şi o secţiune de pariuri sportive.
„Mizăm pe informaţii exclusive, dar şi pe zona de life şi subiecte care să conteze. Mi-am dorit să rămân în continuare în zona jurnalismului sportiv şi cred că internetul este viitorul”, a declarat Conţescu pentru paginademedia.ro.
Cu ocazia lansării, site-ul Sport24H a publicat, în exclusivitate, fotografii, din anii 60, cu Ion Ţiriac.
Daniel Conţescu a demisionat de la Evenimentul zilei în luna ianuarie, după ce a fost retrogradat din cauza unui articol despre Gigi Becali, după cum paginademedia.ro a relatat AICI. Conţescu a lucrat la Evenimentul zilei timp de 15 ani.
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
Comentarii
Ieri, nu au avut nicio stire legata de fotbal, ca s-au jucat amicale, cum pregatesc echipele returul...numai dosarul transferurilor, Gigi, Giovani Becali, ce zice Nesu despre meciul Ajax - Steaua... in concluzie un site de tot ...risul...nu de sport...
http://www.evz.ro/detalii/stiri/Povestea-lui-Lens-Armstrong-campionul-998044.html
Ce-mi place cum se duc toti in onlain, cum declara ei ca "intotdeauna am crezut in online", iar dupa 3 luni, cand vad ca n-ajung nicaieri, abandoneaza. Mai vorbim la vara despre site-ul asta.
Si am fost chiar dragut.