Skip to main content

Steaua pune piciorul pe gâtul presei de sport: GSP, ProSport şi Sport.ro, interzise. Cum explică Mihai Stoica situaţia

 
Mihai-Stoica
Mihai-Stoica

Sursa foto: Zonadestiri.ro
Sursa foto: Zonadestiri.ro

Publicitate

Mihai Stoica, managerul Stelei, a interzis prezenţa celor două ziare de sport şi postului Sport.ro la cantonamentul din Anglia al Stelei. ProSport, Gazeta Sporturilor şi Sport.ro au devenit persona non grata.

Conform ProSport, Mihai Stoica a întocmit o listă pe care au fost incluse doar patru televiziuni, iar site-ul oficial al Stelei a făcut menţiunea că „reprezentanţii acestora vor fi SINGURII jurnalişti români cărora li se va permite accesul în baza de pregătire St. George's Park!"

Televiziunile care au voie la baza de pregătire a Stelei sunt DigiSport, DolceSport, PrimaTV şi LookTV.

Libertatea presei la acţiunile Stelei a fost limitată încă din Austria, dar numai după sosirea managerului în cantonament, mai scrie ProSport. Până atunci, Laurenţiu Reghecampf a permis accesul presei la fiecare acţiune, dar managerul nu a fost de acord.

Cum explică Mihai Stoica situaţia.

După articolul apărut astăzi pe site-ul ProSport, Mihai Stoica a explicat, pe pagina sa de Facebook, de ce anumite instituţii de presă sunt interzise la cantonamentul Stelei.

Mihai Stoica: 

  1. GSP e interzis pentru atacurile repetate la adresa antrenorului Laurentiu Reghecampf, materialele referitoare la o presupusa implicare a acestuia in pariuri fiind pure inventii.
  2. Prosport este interzis pentru inventiile pe banda rulanta despre activitatea Stelei si pentru un atac fara precedent al redactorului Steriopol la adresa mea (un atac care a culminat cu un mesaj in care imi ureaza LMA dupa gratii si pe care l-am pastrat).
  3. Sport.ro este interzis pt Mironica.

P.S. Aici nu e vorba de "aratat muschii", e doar vorba de respect.

P.P.S. Dacă aş fi făcut avantaje celor de la Digi, nu acceptam să vină Dolce, care sunt concurenţii lor pe piaţă. Am acceptat să participe toţi cei care au relatat corect şi nu ne-au minţit suporterii.

LIKE. Fiţi la curent cu ştirile şi pe contul de Facebook Paginademedia.ro

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • dorin dorin
    daca stam drepti si ne uitam stramb la titlurile din media ar trebui toate echipele sa ia aceasi atitudine fata de presa din Romania, dezinformare presupunere, folosirea expresiei ,,dusman de moarte,, eu am prieten dinamovist da rau dinamovist insa nu exista rivalitatile scrise de presa intre noi in afara sicanelor normale, presa din romania vinovata de instigare la violenta, credeti-ma m-am saturat de titluri fanteziste aberante jignitoare la adresa cluburilor din tara, strangeti randurile fani ai sporturilor si penalizati PROSTIA SI INSTIGAREA LA VIOLENTA aratatile ca suntem oameni civilizati si vrem sa ne bucuram de sport, informatii cat mai corecte, vrem sa stim cat mai multe despre echipa favorita si despre echipele adverse nu ne intereseaza cancanurile presupunerile si alte prostii, va multumesc [sant stelist dar cand stau in cabina camionului sunt roman si sufar pentru fiecare echipa romaneasca in caz de esec si ma bucur la fel in caz de esec) RESPECT CITITORILOR
  • dorel dorel
    foarte bine le-a facut ! Si asa habar nu au sa transmita nimic important de acolo. Ii intreaba pe jucatori aceleasi lucruri la urcarea in avion si la coborare !!! Ce naiba putea sa se intample incat sa isi schimbe declaratia ? Atat de tampiti sunt. Decat sa aflu cu ce slapi umbla Nicolici si ce souveniruri si-a cumparat Tata, mai bine sa zaca in bucale tolomacii
  • baselu baselu
    Foarte bine MM da-i in palaria lui mitica pe asa zisi ,cronicarii lui peste gen : mironica cap de BoUUUUUUUUUUUUU ,stucan,banciu retardu si neintelesul ,mereu ofensatul si nu trebuiesc uitati nici decebal Pradulescu,clipici chican , tzi dinamu-istul mateias udrea , ori cuferista de Ioana ,doamne ce mai plangeau acesti corecti ,poate ,poate o suspenda pe Steaua 2 ani asa cum se vorbea prin marea lor redactie .Respect MM! Respect STEAUA!!!!!!!!!!!!!
  • Cosminescu Cosminescu
    Mascarici este si MM, dar nici cu presa, cica!, sportiva nu ma mandresc. Unul e un presh ordinar de om, un linge calcaie, iar presa e cea care l-a facut atat de mare incat sa-si permita astfel de gesturi. Presa sa nu se inflameze cand un jeg promovat enooooorm, se intoarce acum impotriva ei. Dar ce pretentii aveti cand Fecali i+a injurat nu o data, iar ei s-au intors cu camerele si microfoanele, umili, ca un caine jigarit la stapanul de ocazie. Asadar, GSProSport.ro si alte foste ziare de informare, actuale mizerii barfitoare va meritati soarta.
  • Brukan Brukan
    Foarte bine le face. Sa nu mai pupe in dos toata ziua Steaua si ciumpalacii ce stau la umbra acestui nume glorios, patat iremediabil de niste scursuri.
    Dar se vor impaca repede si nimeni nu va avea de suferit in vreun fel, ca imagine ori comercial.
  • dodel dodel
    Asa va trebuie daca toate stirile incepand cu mulsul si tunsul oilor ocupa prima pagina.
  • aspida aspida
    daca idiotii din presa n-ar mai sta cu nasu-n curu stelei ar veni jegosul stoica dupa ei!altfel,va arata el curu!bine va face!
  • Costin_el Costin_el
    Avem cateva posturi Tv cu tematica Sportiva, Una din ele Gsp,care se duce pe drumul ei (LA VALE) si Restul care mai bine s-ar numii "steaua TV" nu de alta dar bat campii de dimineata pana in noapte cu steaua lor.Vai de steaua lor de Tv-uri de sport ce se dau...
  • Tataee Tataee
    Nu l-am vazut pe mimisor sa refuze banii veniti de la trustul pro, care a transmis meciurile din Europa League. o coarda penala.
  • unsoarecedeteve unsoarecedeteve
    ... a ajuns pentru ca asa a vrut Gigi Becali ...
    ... iar in ceea ce a facut MM Stoiva acum este foarte bine !!! ... Oamenii care lucreaza in presa s-au pervertit ... au pervertit presa, daca pot spune asa ... si acum ma si va explic!
    De cind in presa (presa scrisa, radio si TV) au inceput sa vina fel de fel de dubiosi - pentru ca in media erau salarii mari, si pe alocuri inca mai sunt - a inceput si dezinformarea ... minciuna cu buba stiinta, dar si cu rea credinta, calomnia pe toate planurile(personal si profesional), atacul la persoana si santajul ....
    Sa luam cazul antrenorului Stelei ... nenea laurentiu a fost acuzat de implicare in mafia pariurilor ... pai, daca suntem jurnalisti, si nu jurnalizdi, atunci putem cauta pe niste site-uri din Germania, Iugoslavia, Italia, Franta, Anglia sau Spania ... site-urile institutiilor abilitate sa dea astfel de informatii - politie si procuratura - si sa vedem daa numele lui nea Laurentiu apare pe acolo, in ce context, ca inculpat sau ca martor, sau mai stiu eu ce ...
    ... in urma cu ceva anisori a aparut, dar doar in calitate de martor audiat, si subliniez IN URMA CU VREO 4 ANISORI ! ... de la acest fapt la a scrie ca este implicat in .... ca este cautat sau anchetat sau mai stiu eu ce, este cale lunga!
    Asa ca fratilor, fie ca tineti sa nu cu STEAUA ... hai sa stam strimb si sa judecam drept ... astia pentru "reiting" fac orice ... si dupa aia se lauda si zic ... ce buni suntem noi ... ce deontologi suntem noi ... ce tari suntem noi !!! ... si iata cum ne nedreptatesc unii .. adica aia raiii !
    ... Nu institutia in sine este de vina cit oamenii care lucreaza in aceste institutii, fie ca sunt media sau de alta natura ... mai stiti ce se spunea in presa despre Mititelu si U Craiova acum citiva ani in urma si acum toti "presarii" se gudura pe linga el? ... sau despre Paszkany, cam in aceeasi perioada?
    ... aveti net ... aveti in cel mai rau caz si "gugal transleit" ... informati-va fratilor inainte sa postati ... ca scriitorii astia de articole, sau redactorii sau prezentatorii de pe la teveuri asta fac ... iau frinturi de informatii din diverse locuri si cica dau stiri bomba in Romania ... VAI MAMA LOR!
    Daca are dreptate MM Stoica? ... Da, s-ar putea sa aiba!
  • osos osos
    sa vorbeasca de dinamo sport ro sa ne lase sa ne pregatim de ucl mironica si stiucan sunt morti fara steaua ca nu au subuecte sa-i interzica pe viata
  • Buzoianul Buzoianul
    Bravo MM desteapta decizie si in concordanta cu dorintele suporterilor stelei.Eu ca si suporter al stelei nu sunt interesat sa-mi relateze Mironica slaninuta despre Steaua.Niste frustrati care urasc steaua dar cica vor ca suporterii sa fie corect informati.Niste nesimtiti care fara Steaua sunt terminati.
  • alex alex
    da da , si marmota invelea ciocolata in staniol
    visele unorla devin cosmaruri intre timp ( 25 )
  • alex alex
    fiind fanul altei echie e normal sa spui asa ceva , dar sondajele arata altceva , performantele arata altceva , asa ca lasati-ne sa ne pregatim pentru 25 :)
  • Sory Sory
    Nu vă mai alintați cu cea mai iubită echipă,probabil pt tine e cea mai iubită pt mulți alții e o achipă neinteresantă.

Trimite un comentariu

sus