Skip to main content

INTERVIU EXCLUSIV. Dan Diaconescu: „Vom da drumul la OTV până cel târziu la sfârşitul lunii”

 

DAN DIACONESCU - DNA

Publicitate

OTV ar putea reveni din această lună. Dan Diaconescu, patronul postului, a declarat în exclusivitate într-un interviu acordat paginademedia.ro că a obţinut o licenţă TV în Italia şi că e gata să dea drumul televiziunii în jurul datei de 15 octombrie. „Dar aici nu depinde numai de noi, depinde şi de firmele de cablu din România”, a spus Diaconescu pentru paginademedia.ro.

Acesta a mai declarat că emisiunea sa va fi realizată într-un sediu pe care acesta îl are la Vatican, iar restul emisiunilor vor fi realizate în studiourile din Bulevardul Preciziei.

Paginademedia.ro: Când va emite OTV?

Dan Diaconescu: Am obţinut deja licenţa în Italia. În principiu, ne propunem să dăm drumul postului în jurul datei de 15 octombrie. Dar aici nu depinde numai de noi, depinde şi de firmele de cablu din România. Oricum, dacă nu e 15, e 30 octombrie, dar tot îi dăm drumul.

Cu ce cablişti aţi semnat?

Deocamdată, cu cei mici. Sunt mulţi, sunt cam 300, dar nu sunt din cei mari.

Câţi abonaţi au firmele mici cu care aţi semnat contracte?

Sunt puţini, împreună au cam 10% din piaţă. Un alt lucru important pe care vreau să-l spun, este că în Italia am luat şi o licenţă cu acoperire naţională pentru comunitatea de Români de acolo, aşa că OTV se va vedea şi în Italia.

Dar cu firmele mari, cu UPC, cu RCS, în ce stadiu vă aflaţi?

Suntem ceva mai avansaţi cu RCS. Aşteptăm de la ei un răspuns în această săptămână. Chiar dacă nu ne preiau, tot vom da drumul postului. Foarte imposrtant, noi vom emite pe satelit Eutelsat 16 grade, Est. Este important pentru că pe acelaşi satelit sunt multe posturi de televiziune româneşti. Dacă au antene parabolice, oamenii pot vedea în acelaşi loc, de pe acelaşi satelit, pe lângă OTV şi TVR 1 sau posturile lui Prigoană.

Pentru început noi vom da antene parabolice gratuit sediilor PPDD din ţară. Cu alte cuvinte, la fiecare sediu PPDD din ţară românii or să vadă OTV. Dacă le place, îşi vor cumpăra antene. Fiecare sediu PPDD va fi dotat cu o astfel de antenă.

Unde este studioul şi în ce stadiu este amenajarea?

Este chiar într-o clădire a Vaticanului. Este un fel de biserică, iar la parterul acestei biserici avem noi 500 de mp. Nu-ţi închipui că este un spaţiu prea mare. Este cam cât aveam înainte în garsoniera din Piaţa Romană. Oricum, din Italia va fi realizată doar emisiunea mea. În Bucureşti, în studiourile din Preciziei, va fi un punct de lucru al OTV. De acolo se vor face toate emisiunile, mai puţin a mea. Studioul din Bucureşti va fi conectat cumva cu cel din Italia. Avem şi o emisiune dedicată direct italienilor pe frecvenţa de care spuneam mai devreme, iar pentru ei, dacă se poate, am vrea să subtitrăm în italiană toate emisiunile OTV. Ceea ce facem în Italia sper să fie cu mai mult profit, pentru că TVA-ul e mai mic, la fel şi impozitul pe profit, iar amenzile nu există. Legislaţia e mai permisivă aici.A Am obţinut şi rezidenţă de Vatican.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Vasile Vasile
    Ma intreb daca la Vatican sunt permise dansurile pe masa ale Magdei Ciumac. Real entertainment!
  • Vasile Vasile
    Sfinteasca numele lu` Mniezou, Sfarcu Petru si Maica Precisa!
    In prima editie din haznaua media din Broscalia, Senzationescu il va avea invitat chiar pe papa de la Roma: Sfantu` Fecali al-III-lea, preajilavul.
  • Vasile Vasile
    Otevistii nu sunt in stare sa citeasca intreg articolul, ca treaba cu cititu` e prea dificila pentru ei, de internet de unde-si pot lua informatii n-au auzit, si se adreseaza lu` domnu` Dan raspunzand unui articol pe orice site la intamplare. Asta e nivelul de inteligenta al homo oteveus.
  • Vasile Vasile
    Omule, matale ai o problema la mansarda. Televiziunea nu este instrument de propaganda, ca de-asta exista institutii de reglementare in audiovizual, ca altfel fiecare dobitoc defeca verbal pe post orice elucubratii visase cu o noapte in urma. Uneori ma gandesc cat de trista e tara asta!
  • Vasile Vasile
    Libertate de exprimare ai la tine acasa. A manca rahat la TV, demagogie si manipulare, nu reprezinta libertate de exprimare. Daca i-a fost retrasa licenta de emisie mizeriei pe care o detinea, asta nu inseamna ca i-a fost ingradit dreptul la libera exprimare. Cap ai, minte ce-ti mai trebuie, pepededistule!
  • Vasile Vasile
    Cap ai, minte ce-ti mai trebuie? Da maneaua mai tare si te culca!
  • sapa sapa
    Mda, infractor de infractor !
  • florin florin
    si va rugam foarte mult sa ne dati frecventa si pe ce satelit emiteti
  • florin florin
    Domnu Dan sa emiteti in MPG2 pentru ca in MPG4 nu putem receptiona in MPG2 receptionam cu orice decodor digital daca emiteti necodat
  • viorica viorica
    eu ai doresc sa reuseasca sa-l vedem in direct, sa moara ciocoimea de ciuda.
  • Mego Mego
    Hai Dane te asteptam,ce aveti cu el oameni buni ? Cu ce strica un post tv in plus ? Nu sunt fan OTV dar din cate stiu Concurenta pe posturi e Benefica pentru noi,in plus mai toti avem Telecomanda si ne putem uita la ce vrem.
  • Dan Dan
    Nu neg implicatia divina dar trebuie sa recunoastem ca Diaconescu este un exemplu de om care lupta pana la capat si nu se preda oricate piedici ar intampina.. Cred ca avem ceva de invatat de aici, cei care suntem mai delasatori de fel.
  • Arbait Arbait
    Va "emite" si online?
  • Ralis Ralis
    Deocamdata este printre putinii cara nu v-au dau voua teapa, omul s-a descurcat asa cum a putut dar voi iubiti aceasi hoti din guvern de 23 de ani. Ponta, USL si gasca de mafoiti se pare ca sunt cei mai iubiti dintre pamanteni!
  • emi emi
    Exista telecomanda,totusi!Nu aveau dreptul mizerabilii sa inchida OTV-ul!
    Unde este libertatea de exprimare???

Trimite un comentariu

sus