Skip to main content

Ringier şi Tamedia scot la vânzare cotidianul elveţian Le Temps

 

Sursa foto: AFP
Sursa foto: AFP

Publicitate

Ringier şi Tamedia scot la vânzare cotidianul elveţian francofon Le Temps, notează Le Figaro şi Le Monde.

Companiile elveţiene Ringier şi Tamedia au fiecare 46,2% din acţiunile ziarului, iar grupul Le Monde are şi el o participaţie de 2%, restul fiind deţinut de bancherul Claude Demole.

Cele două grupuri elveţiene vor să găsească pentru Le Tems (publicaţie de referinţă din Elveţia Romandă) un singur acţionar care să preia pachetul majoritar al titlului.

"Având în vedere provocările majore care apar astăzi în mass-media, un singur acţionar majoritar va putea să ia mai uşor cele mai bune decizii pentru supravieţuirea şi dezvoltarea acestui titlu", au declarat, ieri, reprezentanţii celor două grupuri de media, care au precizat că îşi doresc să vândă ziarul unui "cumpărător credibil" şi "conştient de importanţa acestei publicaţii pentru Elveţia".

Cotidianul Le Temps, care în prezent are 115.000 de cititori pe zi, a apărut în 1998 din fuziunea ziarelor Le Journal de Genève, La Gazette de Lausanne şi Le Nouveau Quotidien. Le Temps este în momentul de faţă singurul cotidian generalist francofon cu distribuţie naţională din Elveţia. Publicaţia este tipărită zilnic în 40.000 de exemplare.

Le Temps nu este scos la vânzare din cauza unor constrângeri financiare

Companiile Ringier şi Tamedia au spus că dacă nu va exista nicio ofertă care să le convingă că ziarul ajunge pe mâini bune, există posibilitatea ca "ori Ringier, ori Tamedia să preia controlul asupra titlului cumpărând parţial sau total participaţiile celeilalte companii".

Motivul vânzării este că cele două grupuri de presă nu s-au înţeles asupra viitorului acestui titlu şi nu vor să împiedice în vreun fel evoluţia lui.

"Cele două grupuri nu au probleme financiare, iar titlul este profitabil", spune Jean-Clément Texier, şef al Ringier în Franţa.

"Profitabilitatea rămâne foarte ridicată în cazul ambelor companii, dar ele doresc să simplifice managerierea cotidianului", mai spune Jean-Clément Texier.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus