Skip to main content

Conflictul Spectacular – Metrorex. Spectacular acuză blocarea contractului şi „acţiuni abuzive”. Metrorex spune că Spectacular nu a respectat clauzele contractuale

 
BU-PAN-111612A-A
BU-PAN-111612A-A

Firma de publicitate Spectacular şi regia Metrorex sunt în conflict deschis. Firma de panotaj a acţionat în judecată Metrorex, invocând blocarea abuzivă activităţii, respectiv faptul că regia de transport nu îi mai permite amenajarea spaţiilor publicitare din staţii. Ieri, Metrorex a postat un comunicat în care spune că “Spectacular nu a respectat clauzele contractuale”.

Publicitate

Spectacular a reacţionat printr-un comunicat, spunând că Metrorex “a decis dupa mai bine de trei ani de derulare a contractului, sa blocheze activitatea Spectacular OOH & Printing, incalcand obligatia de aprobare a campaniilor publicitare, pe panouri care au fost instalate exclusiv cu semnatura reprezentantilor Metrorex”.

Metrorex susţine că Spectacular nu a respectat dimensiunile din contract ale panourilor şi a montat în staţii reclame de dimensiuni mai mari. De cealaltă parte, Spectacular susţine că oficialii Metrorex au aprobat, în cei trei ani de contract, toate panourile amplasate în staţii.

Spectacular detaliază condiţiile contractului: 57% din venituri s-au dus la Metrorex, dar nu mai puţin de 700.000 de euro pe an. Potrivit Spectacular, veniturile Metrorex au fost, în cei trei ani, de patru milioane de euro.

Detalii, în continuare:

ÎN INSTANŢĂ: Spectacular invocă prejudicii de 3,5 milioane de euro

La începutul lunii mai, Spectacular anunţa agenţiile de publicitate că activitatea de amenajare a panourilor de metrou este blocată. “Ne-a fost blocată activitatea printr-o interpretare abuzivă a contractului, în încercarea de a ne forţa să renunţăm la acesta”, se arăta în mesaj, după cum Paginademedia.ro a scris aici.

Ulterior, compania de panotaj Spectacular a deschis mai multe acţiuni împotriva Metrorex. Potrivit informaţiilor de pe portalul instanţelor de judecată, Spectacular a deschis o acţiune împotriva Metrorex prin care compania de panotaj solicită suma de de 16.163.824 de lei (3,6 milioane de euro).

La data de 30 iunie, Spectacular a deschis două acţiuni la Judecătoria Sectorului 1, o ordonanţă preşedinţială şi un proces. care are drept obiect „obligaţia de a face”. Prin ambele, Spectacular cere Metrorex să-i lase să-şi continue activitatea, astfel încât să poată folosi în continuare panourile din staţiile de metrou.

METROREX: Spectacular nu a respectat clauzele contractuale

Metrorex a publicat pe site un scurt comunicat de presă legat de conflictul cu Metrorex. Comunicatul spune că Spectacular nu a respectat clauzele contractuale. Mai concret “Spectacular trebuie sa monteze suporturile publicitare cu forma si dimensiunile prevazute in Anexa 1 a contractului ce a facut obiectul licitatiei din 2011 si sa achite platile restante catre Metrorex”.

Comunicatul Metrorex:

Spectacular nu a respectat clauzele contractuale cu Metrorex si nu a achitat platile restante

Metrorex a notificat firma Spectacular OOH&Printing S.R.L. pentru respectarea contractului nr. 70/2011. Mai concret, Spectacular trebuie sa monteze suporturile publicitare cu forma si dimensiunile prevazute in Anexa 1 a contractului ce a facut obiectul licitatiei din 2011 si sa achite platile restante catre Metrorex.

Notificarea s-a realizat in urma constatarilor de nerespectare a clauzelor contractuale si in baza Hotararii Consiliului de Administratie al S.C. Metrorex S.A. - nr. 3/06.05.2015.

SPECTACULAR: Panourile au fost instalate sub semnătura reprezentanţilor Metrorex

Compania Spectacular a reacţionat la comunicatul Metrorex. În poziţia spectacular, oficialii companiei spun că panourile “au fost instalate exclusiv cu semnatura reprezentantilor Metrorex”.

Potrivit documentului, la licitaţia din 2011, Spectacular a câştigat oferind “minim 700,000 Euro anual, raportati la 57% din veniturile obtinute in anul respectiv”.

“Metrorex a incasat in ultimii ani in mod direct sau indirect de la Spectacular OOH & Printing o suma de peste 4 milioane de Euro”, spune comunicatul.

Totodată, firma de panotaj solicită deblocarea contractului cu Metrorex.

Comunicatul Spectacular:

"Spectacular OOH & Printing este cel mai important asociat al Metrorex pentru valorificarea potentialului de publicitate indoor in statiile de metrou.

Spectacular OOH & Printing este singura companie de afisaj publicitar din Romania, care a castigat drepturile pentru operarea unor locatii destinate publicitatii in statiile de metrou, prin licitatie publica, oferind ca suma minim garantata Metrorex de aproape 3 ori mai mult, decat urmatorul clasat in licitatie, respectiv minim 700,000 Euro anual, raportati la 57% din veniturile obtinute in anul respectiv.

Metrorex a decis dupa mai bine de trei ani de derulare a contractului, sa blocheze activitatea Spectacular OOH & Printing, incalcand obligatia de aprobare a campaniilor publicitare, pe panouri care au fost instalate exclusiv cu semnatura reprezentantilor Metrorex si restrictionand finalizarea investitiei Spectacular OOH & Printing, conform contractului de asociere nr.70/2011.

Spectacular OOH & Printing a incercat sa rezolve acest litigiu pec ale amiabila, dar fara succes.

La mijlocul lunii iunie 2015, Spectacular OOH & Printing a deschis trei cai de atac in justitie impotriva Metrorex, solicitand un prejudiciu de peste 3,5 milioane de euro, pentru nerespectarea contractului si abuz in serviciu cu consecinte deosebit de grave. Separat, printr-un calcul simplu, blocarea contractului creeaza suplimentar Metrorex un prejudiciu de peste 4,6 milioane de euro.In total prejudiciul suportat de Metrorex, s-ar ridica la minimum 8 milioane de Euro pentru perioada derularii contractului.

Echipa Spectacular OOH & Printing multumeste tuturor clientilor locali si internationali, care i-au fost parteneri si isi cere public scuze pentru daunele cauzate acestora, prin neexecutarea campaniilor publicitare contractate.

Prin actiunile sale abuzive, Metrorex a reusit intr-un termen scurt sa distruga compania Spectacular OOH & Printing infiintata acum 10 ani, aducand-o intr-o stare iminenta de faliment.

Metrorex a incasat in ultimii ani in mod direct sau indirect de la Spectacular OOH & Printing ( contractul Spectacular OOH & Printing – Sindomet ) o suma de peste 4 milioane de Euro.

In final, Spectacular OOH & Printing exprima rugamintea catre reprezentantii Ministerului Transporturilor ( Metrorex fiind regie de transport public care functioneaza sub administrarea sa ), sa clarifice in fata opiniei publice, cu lux de amanunte situatia contractului de asociere nr 70/2011, sa dea o dezmintire la comunicatul de presa aparut ieri pe site-ul Metrorex si sa ia masurile care se cuvin pentru deblocarea contractului.

Spectacular OOH & Printing nu urmareste in niciun fel executarea prejudiciului solicitat, ci dreptul sau legal de a opera contractul de asociere sub conditiile sale legale."

Citeşte şi:

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus