Skip to main content

Claudiu Lucaci, reinstalat de instanţă la şefia ştirilor TVR după ce a câştigat un proces cu postul public. Jurnalistul trebuie să primească despăgubiri

 

Claudiu Lucaci, care a fost şef al departamentului ştiri din TVR până în luna aprilie, ar putea reveni pe aceeaşi funcţie după ce a câştigat un proces cu televiziunea publică. Lucaci fusese eliberat din funcţie în mandatul lui Stelian Tănase, ca urmare a unei evaluări a managerilor din TVR. Acesta a contestat în instanţă procesele verbale ce prezentau rezultatele evaluării sale, pe baza căror acesta îşi pierduse funcţia de conducere.

Publicitate

Astăzi, Tribunalul Bucureşti a decis în favoarea lui Lucaci. Decizia nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs. Cu toate acesta, potrivit informaţiilor paginademedia.ro, redacţia ştiri a TVR a fost deja informată de revenirea lui Lucaci.

În plus, potrivit sentinţei Tribunalului, Lucaci ar trebui să primească de la TVR despăgubiri de 10.000 de lei.

Reamintim că, în urma evaluării din prima parte a acestui an a managerilor din TVR, Claudiu Lucaci a obţinut 73,83 de puncte, sub punctajul de minim 75. Claudiu Lucaci a decis atunci să conteste în instanţă deciziile comisiei care i-a dat şefului ştirilor TVR un punctaj mic, ducând astfel la pierderea funcţiei de conducere, după cum Paginademedia.ro a scris AICI.

Decizia instanţei:

Admite cererea, in parte. Anuleaza procesul-verbal nr.134609/14.04.2015. Anuleaza reevaluarea reclamantului, cuprinsa in procesele verbale nr.134601/02.04.2015 si nr.134603/03.04.2015. Mentine evaluarea reclamantului, cuprinsa in procesele verbale nr.134423/11.02.2015 si nr.134498/12.02.2015. Obliga parata sa plateasca reclamantului suma de 10.000 lei cu titlu de daune morale. Respinge ca neintemeiata cererea reclamatului de obligare a paratei la plata cheltuielilor de judecata.

Cu apel in 10 zile de la comunicare, care se va depune la Tribunalul Bucuresti – Sectia a VIII-a. Pronuntata in sedinta publica, astazi 20.11.2015.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Bravo! Afară ci propaganda pedelista reinstalata la Știrile TVR!
  • Sper ca daunele sa fie platite de numitii TANASE STELIAN, SURUGIU ROMINA si CARP RADU. Politrucii si groparii TVR. Oamenii lui Basescu.

Trimite un comentariu

sus