Skip to main content

Cosmin Stan pleacă de la Prima TV după o săptămână: reintegrarea e imposibilă acolo

 
Cosmin Stan
Cosmin Stan

Luni s-a întors la lucru, după ce instanţa i-a dat câştig de cauză, iar vineri a decis că nu se poate reintegra. Cosmin Stan a plecat de la Prima TV, la numai o săptămână după ce s-a întors la postul lui Cristian Burci. "Reintegrarea mea e imposibilă acolo", a declarat Cosmin Stan pentru Paginademedia.ro.

Publicitate

De ce a luat această decizie?

Cosmin Stan, pentru Paginademedia.ro:

"În primul rând, se tergiversează punerea în aplicare a hotărârii judecătoreşti. A fost doar de formă, m-au reîncadrat în organigramă, fără însă să mi se dea un jurnal de prezentat, ceea ce era principala mea atribuţie în fişa de post înaintea concedierii.

După o săptămână de stat şi observat, pot spune că nu mai este un loc în care să îmi desfăşor activitatea aşa cum trebuie.

Reintegrarea mea e imposibilă acolo. Din punct de vedere profesional, nu mai corespunde standardelor mele ceea ce se întâmplă în redacţia de la Prima TV. Am constatat după cinci zile asta şi, prin urmare, am hotărât să închei colaborarea cu acordul părţilor."

"Aveam de gând să mă reintegrez în redacţie. Aceasta era intenţia mea, de aceea m-am întors", a precizat Cosmin Stan pentru Paginademedia.ro.

Ce va face?

"Voi continua colaborările pe care le am cu CNN şi cu alte trusturi internaţionale cu care lucrez din când în când", a explicat jurnalistul.

Reamintim că jurnalistul Cosmin Stan a revenit săptămâna trecută la Prima TV, după ce postul TV deţinut de Cristi Burci a fost obligat de instanţă să îl reangajeze, după cum Paginademedia.ro a scris aici.

Istoria cazului Cosmin Stan - Prima TV:

Jurnalistul Cosmin Stan, fost prezentator la Focus 18 de la Prima TV, a dat în judecată postul de televiziune în septembrie 2014 după ce a fost concediat.

Cosmin Stan declara la momentul respectiv, pentru Paginademedia.ro: „După 17 ani de ştiri, un premiu Emmy la Pro TV, mii de ore de live şi sute de Breaking News-uri la Realitatea TV, Prima TV a lui Burci m-a restructurat. O să se rezolve în instantă lucrurile, sper în bine." „Pe moment sunt implicat într-un proiect CNN în România, ceea ce oricum fac din 2009, de câteva ori pe an."

Cosmin Stan a ieşit de pe post în luna martie, după cum Paginademedia.ro a scris aici. El prezenta Focus 18, împreună cu Magda Vasiliu. Cei doi au fost înlocuiţi de Andreea Fried, iubita lui Răzvan Enache, fost director de programe al Prima TV şi unul din cei care lucrează şi acum cu Cristian Burci pe partea de programe a staţiei. Cosmin Stan a venit la Prima TV de la Realitatea TV, în primăvara anului trecut. În acelaşi timp a venit, la Prima TV, şi Melania Medeleanu.

Tribunalul Bucureşti a obligat Prima TV să-l reangajeze pe Cosmin Stan, fost prezentator al Focus 18. Deciziaa fost luată pe 19 noiembrie, după cum Paginademedia.ro a scris aici.

„Dispune reintegrarea contestatorului în postul şi funcţia deţinute anterior”, se arată în decizia instanţei, publicată pe portalul instanţelor de judecată. Pe de altă parte, Tribunalul a decis să disjungă într-un alt dosar solicitările lui Stan de a-şi primi drepturile salariale începând cu momentul concedierii, precum şi cererea de daune morale.

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Cand ai o voce imposibila nu poti avea pretentia sa prezinti un jurnal de stiri, chiar si la Prima TV. Recomand orice job, dar nu pe sticla. La butoane, pe-acolo...
    Pentru paginademedia, o sugestie de subiect: de ce intra la TV prezentatori sau reporteri cu defecte de vorbire sau cu voci care te zagrie pe ureche?
  • Sa fim seriosi, cand esti dat afara si te intorci prin usa din spate, nu poti sa te asptepti sa fi pus in fruntea mesii... mai bine le cerea bani sau orice altceva (daca considera ca a fost nedreptatit), dar sa ceri in instanta sa fi reangajat e o prostie, nimeni nu poate fi atat de obiectiv incat sa nu puna presiuni mari pe tine dupa o revenire fortata...
  • Fabulos ! Tara plina de tepari.
    http://www.cancan.ro/actualitate/nasul-radu-moraru-ingenunchiat-de-un-executor-judectoresc-ce-suma-fabuloasa-datoreaza-banii-jurnalistul.html

Trimite un comentariu

sus