Skip to main content

Legea defăimării, retrimisă la comisii. Gorghiu: Este prima dată când o lege este revotată

 
Legea defăimării, retrimisă la comisii. Gorghiu: Este prima dată când o lege este revotată

Controversata lege a defăimării, iniţiată de preşedintele PSD Liviu Dragnea, a fost retrimisă la comisiile de specialitate. Decizia a fost luată în plen, la solicitarea deputaţilor social-democraţilor, cu 154 de voturi „pentru”, 6 „împotrivă”, nicio abţinere, 56 de deputaţi prezenţi refuzând să voteze, relatează Mediafax.

Publicitate

"Este pentru prima dată, în Parlament, când o lege care a fost respinsă sau un set de legi care au fost respinse de Camera Deputaţilor au fost repuse votului la interval de o săptămână", a spus Alina Gorghiu, copreşedinte al PNL.

Liderul deputaţilor PSD, Florin Pâslaru, a solicitat, astăzi, în deschiderea şedinţei de vot final a Plenului Camerei Deputaţilor, retrimiterea la comisie pentru trei săptămâni a legii defăimării, solicitare criticată de deputatul PNL Eugen Nicolăescu.

El a susţinut că solicitarea liderului PSD este ilegală şi a precizat că pe ordinea de zi nu poate fi decât un singur punct, solicitarea de aresatare formulată de DNA pentru deputatul Partidei Romilor, Nicolae Păun.

''Nu puteţi să acceptati retrimiterea la comisie a unui proiect de lege care a fost deja votat. În consecinţă, domnule preşedinte (Valeriu Zgonea, n.r.), dumneavoatră încălcaţi astăzi nu numai Regulamentul, ci şi Constituţia. Nu aveţi dreptul să faceţi acest exerciţiu ilegal'', a acuzat Eugen Nicolăescu.

Preşedintele de şedinţă, Valeriu Zgonea, a convocat liderii grupurilor parlamentare pentru a se pune de acord cu privire la prevederile Regulamentului. În urma consultărilor cu liderii grupurilor parlamentare, Valeriu Zgonea a susţinut că solicitarea de retrimitere este regulamentară.

Alina Gorghiu, copreşedintele PNL:

''Sunt în faţa unui spectacol între găştile de la PSD, pentru că mie nu îmi este clar care este problema. Cert este că este pentru prima dată, în Parlament, când o lege care a fost respinsă sau un set de legi care au fost respinse de Camera Deputaţilor au fost repuse votului la interval de o săptămână.''

Ea a afirmat că deputaţii PNL nu au votat pentru a nu lua parte la această încălcare a legii şi a afirmat că PNL va contesta la CCR procedura de vot.

"'Ca să înţelegeţi miza care stă la baza încălcării Constitiţiei şi Regulamentului vă spun doar atât: legea defăimării. De fapt, domnul Dragnea pentru a-şi satisface un orgoliu personal şi pentru a-şi vedea legea devenită realitate sau reintrodusă în circuitiul legislativ, aşa cum s-a întâmplat, a călcat în picioare un sistem electoral de vot care funcţiona în mod corect şi pentru care conducerea Camerei a plătit nici mai mult, nici mai puţin decât 500.000 de euro, şi-a călcat în picioare colegii şi un Regulament pe care l-a tot încălcat. Motiv pentru care am ales să nu fim parte la acestă încălcare a legii, am părăsit plenul, am refuzat să votăm sau să revotăm nişte legi care erau deja erau votate de Camera Deputaţilor şi vom contesta la CCR, pe motive extrinseci, toată această procedură, pentru că nu mi se pare normal ce se întâmplă'', a spus Gorghiu.

Copreşedintele PNL a mai precizat că până săptămâna viitoare liberalii vor lucra la sesizarea către CCR pe procedură. Ea a afirmat că nu înţelege de ce Liviu Dragnea are ''aşa o mare dorinţă în a-şi promova o lege controversată, pe care Camera Deputaţilor nu dorit-o, societatea românească a criticat-o, o lege care oricum va fi atacată de PNL la CCR, pe motive de încălcare flagrantă a Constituţiei, a dreptului la liberă exprimare''.

''De ce vrea în continuare să îşi lipească numele de legea defăimării, de cenzură, în general, chiar nu pot să înţeleg'', a conchis ea.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus