EXCLUSIV Paginademedia.ro. Mutare importantă la vârful postului B1 TV. Sorin Oancea se retrage din management şi din poziţia de administrator pe care a avut-o în ultimii 15 ani. El rămâne acţionar.
Detalii, în continuare:
Sorin Oancea (62 de ani) a fost administrator al B1 TV încă de când a intrat în acţionariatul postului, în urmă cu 15 ani. El se retrage din poziţia executivă, însă îşi păstrează cota de acţiuni.
În acest moment, Sorin Oancea şi Luminiţa Oancea, soţia sa, au 60% din acţiunile B1 TV, restul de 40% fiind deţinute de Bobby Păunescu.
Cotactat de Paginademedia.ro, Sorin Oancea a declarat:
"Vine o vreme când nu te mai poţi implica zi de zi, la acelaşi nivel, în ceea ce înseamnă partea executivă a unui business de televiziune şi, în acelaşi timp, să te ocupi şi de proiectele personale", a menţionat Oancea.
Sorin Oancea a intrat în media la începutul anilor 90, când s-a ocupat de revista tipărită Preţul Succesului, editată atunci de grupul media al familiei Voiculescu.
Ulterior, a fost director comercial al televiziunii Antena 1, iar apoi director general al staţiei TV. După Antena 1, s-a ocupat de lansarea postului de ştiri Antena 3 (la care a fost şi acţionar), unde a ocupat poziţia de director general.
În 2010, Sorin Oancea a preluat jumătate din postul B1 TV de la familia Păunescu.
Citeşte şi: E oficial: Sorin Oancea, 50% în B1 TV
Cine este noul administrator B1?
Compania care gestionează licenţa audiovizuală pentru postul de televiziune B1 TV are, începând din luna decembrie, un nou administrator. Rareş Aniţa, directorul de programe şi vânzări al staţiei, preia mandatul de la Sorin Oancea.
Decizia a fost luată deja în cadrul Adunării Generale a asociaţilor companiei din data de 27 noiembrie 2025.
"Lucrez cu Rareş de 30 de ani. Mă bucur că a acceptat această poziţie", a comletat Sorin Oancea pentru Paginademedia.ro.
Rareş Aniţa a lucrat, de-a lungul timpului, în poziţii de management din zona de televiziune, publicitate şi online, având expertiză pe strategie de conţinut, cercetare de audienţă şi vânzări media.
Rareş Aniţa, Carte de vizită:
2011: Director de programe şi vânzări B1 TV. S-a ocupat de:
• Coordonarea strategiei editoriale şi comerciale a postului TV.
• Dezvoltarea şi implementarea grilei de programe şi a politicilor de vânzare publicitară.
• Optimizarea relaţiei cu agenţiile media şi partenerii de business.
• Reprezentarea staţiei în relaţia cu Consiliul Naţional al Audiovizualului
2008-2011: New Media Manager Antena 3. Atribuţii: lansarea platformelor ale staţiei şi integrarea conţinutului digital cu producţiile TV.
2006-2007: Director de Marketing Antena 1
1997-2006: Research Manager Antena 1
1996-1997: Marketing Executive IP Bucureşti (Radio Contact, Tele 7abc)