Skip to main content

iUmor, emisiunea cu Cheloo în juriu, începe duminică la Antena 1

 
iUmor, emisiunea cu Cheloo în juriu, începe duminică la Antena 1

UPDATE. Date despre finala iUmor 2016, AICI 

În ciuda audierii de ieri a lui Cheloo într-un dosar de trafic de droguri, Antena 1 lansează duminică show-ul iUmor în al cărui juriu se află și rapperul de la Paraziții. Noul emisiune va avea o durată de două ore și va fi difuzată începând cu ora 20.00. 

Publicitate

Peste 120 de concurenţi veniţi din întreaga ţarã, dar şi de peste hotare, îşi vor testa umorul în faţa juriului format din Delia, Cheloo şi Mihai, în cadrul emisiunii „iUmor”. Emisiunea este prezentată de Şerban Copoţ şi Andrei Ştefănescu.

"De la momente de teatru, la stand-up, de la muzică la coregrafii amuzante sau de-a dreptul şocante, de la circ şi până la numere excepţionale de magie, românii se întrec în momente comice în faţa juriului, pentru un premiu de 20. 000 de euro", potrivit reprezentanților postului Antena 1.

Telespectatorii sunt cei care vor avea ultimul cuvânt de spus în privinţa câştigãtorului, atât în cadrul fiecãrei gale, cât şi în marea finalã.

Fiecare dintre juraţi va avea posibilitatea să îşi exprime opţiunea prin: „Thumbs Up” pentru „DA” şi „Thumbs Down” pentru „NU”, cu menţiunea că la minim două voturi favorabile, un concurent merge mai departe în show.

Concurenţii din fiecare ediţie, care au primit minimum doi de „DA” de la juraţi, vor putea fi votaţi de cãtre telespectatori cu ajutorul aplicaţiei gratuite „iUmor”, creatã special de Antena 1, votul începând în timpul ediţiei respective şi terminându-se a doua zi la ora 16:00. Câştigãtorul fiecãrei ediţii, cel care va acumula cele mai multe voturi în aplicaţia „iUmor”, va fi anunţat în cadrul Observatorului orei 16:00 de luni, în finalã ajungând nouã concurenţi, respectiv cei desemnaţi de aplicaţie la finalul celor nouã ediţii de preselecţii.

În marea finalã, juraţii se vor transforma în concurenţi. Mai exact, finaliştii vor avea obligaţia să aleagă unul dintre juraţi, alături de care să îşi construiască momentul, fiecare dintre juraţi neavând dreptul sã voteze concurentul alãturi de care participã.

Câştigãtorul emisiunii va fi desemnat tot prin vot de cãtre telespectatori, de data aceasta prin sms, cu menţiunea cã pentru a se califica la votul publicului, finaliştii vor trebui sã obţinã trei de „DA” din partea juraţilor.

Cu cine se bate prima ediție iUmor

  • Pro TV are în program filmul Sahara, produs în 2005
  • Prima TV are în grilă reality-show-ul Schimb de mame
  • Kanal D va difuza emisiunea Roata norocului
  • TVR 1 - Telejurnal și filmul Povestea lui Babe Ruth (1992)
Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro

Comentarii

  • vorbiti numai prostii ptr ca nu va duce capul ,ar trebui sa anchetati 50%DIN PERS PUBLICE PTR CA ,consuma ,sinteti nefericiti si din pacate ,asa veti muri!!!!
  • vorbiti numai prostii ptr ca nu va duce capul ,ar trebui sa anchetati 50%DIN PERS PUBLICE PTR CA ,consuma ,sinteti nefericiti si din pacate ,asa veti muri!!!!
  • vorbiti numai prostii ptr ca nu va duce capul ,ar trebui sa anchetati 50%DIN PERS PUBLICE PTR CA ,consuma ,sinteti nefericiti si din pacate ,asa veti muri!!!!
  • Uitati-va in oglinda, cei care vorbiti despre altii, si veti vedea cat de destepti sunteti. Aveti grija sa nu va impungeti. Uni dintre voi nu meritati nici sa-i mirositi coirapii. Ar fi frumos sa acordam prezumtia de nevinovatie. Oare cati dintre cei care au scris aici, daca s-ar sti totul despte ei, n-ar fi buni de puscarie?
  • Ce zambet misterios are domnul "Cheloo". Oare se crede iar ca un lup printre ***, sau fiind vorba de Antena 1, acolo e doar un catelus de casa?

Trimite un comentariu