Skip to main content

GSP, câştigătorul unei finanţări Google pentru un proiect care-i transformă pe cititori în jurnalişti

 
GSP, câştigătorul unei finanţări Google pentru un proiect care-i transformă pe cititori în jurnalişti
Gazeta Sporturilor, printre publisherii care au atras finanţare de la Google.
Publicitate
În urmă cu două săptămâni, Google anunţa acordarea unor finanţări în valoare totală de 27 de milioane de euro pentru 128 de proiecte pe media digitală. Două dintre ele sunt din România. 100.000 de euro au atras împreună.
Gazeta Sporturilor a avut unul dintre proiectele câştigătoare, potrivit unui anunţ al redactorului-şef Cătălin Tolontan.

„Suntem în măsură să anunţăm că Gazeta Sporturilor este una din cele două companii româneşti care au câştigat. Celălalt nume este al unui start-up-ul clujean, ZA Cloud, specializat în tehnologii software care folosesc inteligenţă artificială, potrivit Napoca News”, a mai spusTolontan.

Jurnalistul a mai menţionat că peste 1.200 de întreprinderi din Europa au aplicat la granturile oferite de Google şi intitulate The Digital News Initiative (DNI).

Despre proiectul Gazetei:

Proiectul cu care publicaţia a câştigat este coordonat de Cătălin Ţepelin, şeful digitalului de la Gazeta.

Proiectul se numeşte „JURNALISPORT: A marketplace for news” şi constă în extinderea redacţiei prin implicarea celor mai pasionaţi dintre cititori să exploreze mediul digital al comunicării şi să redacteze ştiri, într-un sistem dezvoltat şi monitorizat de GSP.

„Practic, vom externaliza o parte a tradiţionalelor şedinţe de sumar, implicându-ne cititorii în acoperirea anumitor subiecte, într-o platformă interactivă„, explică Ţepelin. în textul lui Tolontan.

Care vor fi paşii:

1. Gazeta va propune zilnic o listă cu subiecte.

2. Cititorii pasionaţi / interesaţi de subiectele respective sau de jurnalism în general vor avea un timp pentru a conspecta sursele deschise şi a concepe ştirile.

3. Ştirile vor intra apoi în sistemul de confirmare şi validare specific unei organizaţii clasice de media.

4. Cele care vor respecta nevoile şi exigenţele redacţiei vor fi publicate pe GSP.ro.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Si ar fi bine nu numai la sport să se întâmple asta, securitatea în masă

Trimite un comentariu

sus