Skip to main content

Jurnalista TVR Rodica Şuţu, carte despre efectele digitalizării: „Nu mai există termene limită, e o stare permanentă de breaking news"

 
Jurnalista TVR Rodica Şuţu, carte despre efectele digitalizării: „Nu mai există termene limită, e o stare permanentă de breaking news"

"Nu mai există termene limită, există o stare permanentă de breaking news”, spune jurnalista TVR Rodica Melinda Şuţu.

Publicitate

Jurnalista şi-a lansat volumul „Fără graniţe. Efectele digitalizării în redacţiile de ştiri” în care analizează, cu studii de caz, cu interviuri cu jurnalişti şi manageri de presă, noile practici profesionale sub impactul tehnologiei digitale.

Rodica Melinda Şuţu, la lansare:

"Nu mai există termene limită, există o stare permanentă de breaking news. Jurnaliştii din presa tradiţională au trebuit să înveţe să producă pentru mai multe platforme simultan, iar partea bună este că pot comunica direct cu publicul lor, prin intermediul reţelelor de socializare.”

La lansarea cărţii au participat, printre alţii, Mihai Coman (decanul Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării), Cristian Pantazi (redactor-şef HotNews) şi Mihai Rădulescu (TVR).

Cristi Pantazi, despre convergenţa media:

„Mijloacele de propagare a informaţiei se schimbă cu mare rapiditate şi, dacă acum vorbim despre jurnalism online, ne îndreptăm cu paşi rapizi către jurnalismul digital 100%”.

"Practic, astăzi nu mai există graniţe în materie de media. Iată, ce credeam noi în 2007 că va fi viitorul, şi anume convergenţa media, este astăzi prezentul", a punctat Mihai Rădulescu, jurnalist TVR.

Rodica Melinda Şuţu este de 18 ani jurnalist de televiziune, cu experienţă în media din România, Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii. A obţinut un Master cu Distincţie de la Universitea Westminster, Londra, în calitate de bursier Chevening, şi a făcut cercetarea doctorală la University of Florida, ca bursier Fulbright.

Predă la Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării, cursurile de master Convergent Journalism şi Televiziunea Digitală.

GALERIE FOTO. Imagini de la lansare cărţii

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Mihaela Mihaela
    Sa speram ca aceste constatari vor arata si ca in online informatia nu numai ca circula mai repede dar oricine devine jurnalist. Acest pseudo jurnalist ce infuzeaza canalele de propagare a informatiei poate furniza si informatii neadevarate sau manipulatorii. Asteptam o asezare pe fagasul jrnalistic a acestor devieri de la deontologie. Poate o impunere mai ferma a unor elemente deontologice ar defini jurnalistul consacrat de jurnalistul facut la apelul facebook. P.S. Geo, publicul larg intelege unele lucruri despre care publicul restrans nici macar nu este interesat. Breaking News: Eu inteleg ca tu nu vezi care este interesul.
  • silvia silvia
    Paginademedia este un site specializat. Geo draga, intra pe libertatea.ro sau click.ro. Ai gresit "usa". Si pana una-alta, poate ca si publicul larg merita sa inteleaga incotro merge media. Daca esti din TVR si-ti urasti colegii mai competenti, cum banuiesc, naspa...
  • geo geo
    Și care este interesul pentru publicul larg al acestei informații ?

Trimite un comentariu

sus