
După trei ediții, emisiunea Bravo, România, produsă de Mona Segall la Antena 1, a fost mutată din prime-time, ca urmare a rezultatelor de audiență slabe.
Emisiunea Bravo, România, în care concurenții, provenind din diferite domenii, devin participanți într-un spectacol tip musical, a debutat în urmă cu trei săptămâni, marțea de la 20.30. De săptămâna viitoare, însă, show-ul a fost mutat duminica, de la 22.00. În locul emisiunii, Antena 1 a programat un film de comedie - Dennis, pericol public.
Cifrele show-ului au fost, mai ales la ediția de marțea aceasta, dezastruoase. Antena 1 a fost pe locul trei în topul audiențelor, pe toate cele trei targeturi de audiență. La nivel național și la orașe, Pro TV și Kanal D au depășit de departe Antena 1.
La nivel Național, marți seara, pe intervalul emisiunii produse de Mona Segall, show-ul a aut locul al treilea, cu o medie de 670.000 de persoane. Antena 1 a fost depășită de departe de primele două clasate: Pro TV - 1,5 milioane de persoane, în timp ce Kanal D a fost urmărit de 1,4 milioane de telespectatori. Postul familiei Voiculescu a fost la o distanță de peste 860.000 de persoane de primul loc, ocupat de Pro TV.
La orașe, Kanal D a atras o medie de 780.000 de persoane, Pro TV - 776.000, iar Antena 1 a fost la peste 300.000 de persoane distanță.
Audiența posturilor TV de marți, 19 aprilie, pe intervalul Bravo, România (20.30-23.30), la nivel NAȚIONAL:
NATIONAL | Nr persoane | Rtg (%) | Shr (%) | |
---|---|---|---|---|
1 | Pro TV | 1.541.000 | 8.4 | 18.2 |
2 | Kanal D | 1.431.000 | 7.8 | 16.9 |
3 | Antena 1 | 674.000 | 3.7 | 7.9 |
4 | Antena 3 | 435.000 | 2.4 | 5.1 |
5 | Prima TV | 319.000 | 1.7 | 3.8 |
*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deținătorilor de televizoare din România.
**Share/Cotă de piață: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.
Audiența posturilor TV de marți, 19 aprilie, pe intervalul Bravo, România (20.30-23.30), în mediul URBAN:
URBAN | Nr persoane | Rtg (%) | Shr (%) | |
---|---|---|---|---|
1 | Kanal D | 780.000 | 7.8 | 16.5 |
2 | Pro TV | 776.000 | 7.8 | 16.5 |
3 | Antena 1 | 434.000 | 4.4 | 9.2 |
4 | Antena 3 | 275.000 | 2.8 | 5.8 |
5 | Romania TV | 168.000 | 1.7 | 3.6 |
*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deținătorilor de televizoare de la oraș.
**Share/Cotă de piață: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.
Audiența posturilor TV de marți, 19 aprilie, pe intervalul Bravo, România (20.30-23.30), pe publicul COMERCIAL:
COMERCIAL | Nr persoane | Rtg (%) | Shr (%) | |
---|---|---|---|---|
1 | Pro TV | 420.000 | 8.6 | 22.5 |
2 | Kanal D | 212.000 | 4.4 | 11.4 |
3 | Antena 1 | 200.000 | 4.1 | 10.7 |
4 | Prima TV | 64.000 | 1.3 | 3.4 |
5 | Acasa | 53.000 | 1.1 | 2.8 |
Comentarii
Cred ca are audiente sub asteptari "proiectul" MS.
Sigur intrau in top 5