Skip to main content

Pro TV, după refuzul EBU pe Facebook. "Abordarea informală e inadecvată. În Germania, Eurovision a fost şi pe un post comercial"

 
Pro TV, după refuzul EBU pe Facebook. "Abordarea informală e inadecvată. În Germania, Eurovision a fost şi pe un post comercial"

Pro TV, după ce European Broadcasting Union - EBU a postat pe Facebook un mesaj prin care nu acceptă propunerea postului de a transmite Eurovision: "Am fost neplăcut surprinşi. Abordarea informală este inadecvată", spun oficialii Pro TV într-o poziţie trimisă Paginademedia.ro.

Publicitate

Difuzarea Eurovision pe un post comercial nu e o premieră, spune şeful Pro TV.

Alexandras Cesnavicius:

“Acesta nu ar reprezenta primul caz în care o televiziune comercială transmite competiţia Eurovision. În Germania, două televiziuni, una publică, iar cealaltă privată, au colaborat timp de 3 ani (2010 – 2012) şi au reuşit să construiască şi o poveste de succes cu Lena Meyer-Landhut, câştigătoare în 2010, care a fost susţinută şi promovată puternic de televiziunea comercială. Acesta este un exemplu care dovedeşte că este posibilă o colaborare între EBU şi o televiziune privată”.

"Abordarea informală aleasă pentru a răspunde unei propuneri oficiale adresate conducerii EBU, pe pagina de Facebook, este inadecvată şi considerăm că este important să prezentăm mai multe argumente pentru care participarea lui Ovidiu şi a României la Eurovision ar trebui să fie acceptată", consideră reprezentanţii Pro TV.

"Până în acest moment, răspunsul oficial întârzie să apară", mai spun cei de la Pro TV, menţionând că "Pro TV continuă să lupte pentru dreptul României de a participa la Eurovision".

Petiţia lansată de Pro TV, pentru susţinerea României la Eurovision a adunat, până acum, 14.000 de semnături.

Reamintim că EBU a postat, azi, un mesaj pe Facebook, despre oferta Pro TV. Pro TV nu este membru EBU, prin urmare nu poate difuza Eurovision, au transmis astăzi reprezentanţii European Broadcasting Union, pe pagina de Facebook a organizaţiei. „Deşi Pro TV ne-a abordat cu o ofertă pentru a transmite ediţia din acest an a Eurovision, nu putem accepta oferta deoarece ăpostul nu este membru al European Broadcasting Union”, au transmis aceştia în mesaj.

Poziţia Pro TV, integral:

"Miercuri, 27 aprilie, PRO TV a trimis o scrisoare deschisă către reprezentanţii EBU, însă, până în acest moment, răspunsul oficial întârzie să apară. După încercări repetate de a avea o discuţie cu oficialii EBU cu privire la opţiunile pentru a aduce competiţia Eurovision tuturor românilor, am fost neplăcut surprinşi să descoperim astăzi un mesaj publicat pe pagina de Facebook EBU, în care este menţionat că soluţia propusă nu poate fi luată în considerare.

Abordarea informală aleasă pentru a răspunde unei propuneri oficiale adresate conducerii EBU, pe pagina de Facebook, este inadecvată şi considerăm că este important să prezentăm mai multe argumente pentru care participarea lui Ovidiu şi a României la Eurovision ar trebui să fie acceptată.

“Aş vrea să menţionez faptul că ne-am oferit sprijinul pentru a putea obţine cele 3 ingrediente cheie de care depinde succesul unui eveniment – desfăşurarea propriu-zisă a evenimentului, concurentul şi televiziunea care difuzează. Evenimentul se desfăsoară în continuare. Ovidiu este pregătit să participe. Ne-am oferit sprijinul pentru a fi partenerul care se ocupă de partea organizatorică şi difuzarea în România. În continuare, ne oferim tot sprijinul pentru a asigura toate ingredientele necesare, pentru noi principalul obiectiv fiind reacceptarea lui Ovidiu şi a României în competiţie, indiferent de televiziunea care difuzează evenimentul. Credem în continuare că este posibil. Singurul lucru care lipseşte este deschiderea către dialog şi determinarea de a discuta posibilităţile de a găsi o soluţie”, a declarat Aleksandras Cesnavicius, CEO PRO TV.

Valorile care stau la baza EBU vorbesc despre susţinerea cetăţenilor, angajamentul de a include pe oricine şi dezvoltarea fiecărei comunităţi în cadrul societăţii de care aparţine, precum şi construirea unei relaţii cu publicul bazată pe încredere, câştigată în fiecare zi. De asemenea, EBU crede cu tărie într-o lume a comunicării deschise şi transparente pentru binele comun, dincolo de motive care ţin de profit şi îşi doreşte să joace un rol important în garantarea libertăţii de exprimare şi a pluralismului de opinii.

Având în vedere cele menţionate mai sus, ne aşteptăm ca instituţia EBU să se conformeze valorilor de bază şi să caute o soluţie pentru participarea lui Ovidiu şi, implicit, prezenţa României la Eurovision 2016. Avem un câştigător al Selecţiei Naţionale mai mult decât pregătit să îşi reprezinte ţara în competiţie şi ne oferim sprijinul pentru el şi pentru toţi românii, punând la dispoziţie serviciile noastre de difuzare.

“Acesta nu ar reprezenta primul caz în care o televiziune comercială transmite competiţia Eurovision. În Germania, două televiziuni, una publică, iar cealaltă privată, au colaborat timp de 3 ani (2010 – 2012) şi au reuşit să construiască şi o poveste de succes cu Lena Meyer-Landhut, câştigătoare în 2010, care a fost susţinută şi promovată puternic de televiziunea comercială. Acesta este un exemplu care dovedeşte că este posibilă o colaborare între EBU şi o televiziune privată”, a continuat Aleksandras Cesnavicius, CEO PRO TV.

Astăzi, PRO TV spune COME TOGETHER FOR ROMANIA! Petiţia pe care am lansat-o miercuri a fost semnată de aproape 14.000 de români, care şi-au arătat sprijinul şi dorinţa ca România să participe la Eurovision 2016. Iniţiativa şi dorinţa PRO TV vin din convingerea clară că România merită să fie reprezentată pe scena din Stockholm.

Susţine-l pe Ovidiu şi semnează petiţia: petitie.protv.ro!"

Citeşte şi:

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Numele CORECT este Lena Meyer-LANDRUT nu altă variantă. Dacă CEO-ul nu ştie, atunci să-şi vadă de ale lui. Să nu dea lecții celor de la EBU!!
  • lucian , acela este al kanal d , antena sta bine la comercial pana in 49 de ani , la ei ma refer ca sunt mai mult feminin, ceilalti peste 49 de ani nu conteaza , asta vrei tu sa fie asa , dar iata ca iumor bate pro tv chiar pe publicul tanar , inseaamna ca ii confunzi cu antena 3
  • Mile, cred ca ai vrut sa spui ca 70% din publicul Antenei 1 este cel trecut de 55-60 de ani.
  • chiar nu inteleg ce face ProTV. e clar din regulament ca nu poti participa daca nu esti membru EBU. ProTV nu vrea sa intre in EBU, TVR a fost dat afara, deci la revedere Romania.
  • geo , antena nu are nevoie de nici o competitie dar nici nu face circ , pot sa faca si ei asta , sa spuna ca vor sa transmita euro si sa nu il dea , ei au doar stiri si divertisment , fara seriale si nici macar stiri sportive pt ca 70 % din public este feminin si niciodata el nu se va uita la sport
  • PR stunt evident. Pro-ul nu vrea de fapt si stie ca nici nu va lua Eurovision-ul, dar poporul va ramane cu aparenta unui gest frumos, iar CEO-ul disperat ca nu e bagat in seama pe nicaieri isi vede numele si moaca pe toate site-urile. Daca vor sa fie alaturi de popor, stapanii de la Praga (ca doar nu de la Bucuresti se conduce compania asta...) sa scoata bani din portofel si sa ia Euro2016 unde Romania e calificata. O petitie intitulata "vrem Euro2016 in toate casele romanilor" ar strange 14.000 de semnaturi in prima ora de la lansare.
  • A si am uitat. Am sa iau in seama comentariile dvs. copilaresti despre cum Antena 1 este o televiziune mai buna decat ProTv in ziua in care am sa vad macar vreo urma de transmisie HD.
  • D-le mile nu este prima oara cand citesc comentariile dvs. si obserb ca faceti un fel de propaganda antenista. Sincer, nici nu are ce cauta Antena 1 in discutia asta, va pot da n motive pentru care ProTv se afla peste ei. Consider ca ProTv a facut exact ce trebuia si raspunsul EBU a fost dat in acest fel pentru ca probabil, acestia nu mai vor sa aiba niciun contact cu televiziunile de aici dupa teapa trasa de TVR. In orice caz, deloc profesional modul in care au raspuns cei de la EBU.
  • Am o propunere ptr Cesnavicius: PRO tv sa transmita "Dansul" fetelor de la Capalna!
  • Antena 1 poate are bani,dar nu are idei! La anu poate canta Badea cu Gadea un duet Hai liberare in preselectii. Cu backing Morar si Buzdugan
  • @geo

    poate că Antena1 știe regulamentele EBU, conform cărora la Eurovision au dreptul de participare doar televiziunile care sunt membri activi, și nu a făcut încercări de a transmite evenimentul doar de ochii lumii și pentru a câștiga un capital emoțional pe plan intern.
  • Mile, inteleg ca esti portavocea ofuscata a A 1. Care se bucura de fiecare demers nereusit al Pro TV. Care, deocamdata, nu a primit niciun raspuns oficial de la EBU. Macar ei au incercat sa faca ceva. Conteaza mai putin scopul. A 1 nu isi permite. Pentru ca nu are bani.
  • circul s-a terminat , au fost refuzati acum cateva luni , iar acum induc lumea in eroare , e doar pr ieftin si de prost gust , dati jos nasul de clovn , nota 4 pt actorie

Trimite un comentariu

sus