Skip to main content

VIDEO. Documentarul Lemonade, realizat de Beyonce, disponibil şi în România pe HBO 2

 
VIDEO. Documentarul Lemonade, realizat de Beyonce, disponibil şi în România pe HBO 2

Documentarul Lemonade, realizat de Beyonce şi lansat pe 23 aprilie odată cu albumul cu acelaşi nume, va fi difuzat în România pe 18 iunie de HBO 2. Filmul este programat de la ora 20.30.

Publicitate

Lemonade a avut premiera pe HBO şi a fost un album vizual. Clipurile din Lemonade poartă nume precum - "Intuition", "Apathy", "Emptiness" şi "Resurrection", iar pe fundal o putem auzi pe artistă cum citeşte poezii de Warsan Shire.

Regizat de Jonas Åkerlund, Dikayl Rimmasch şi Beyoncé Knowles, filmul documentar prezintă numeroase ipostaze ale lui Beyoncé, de la numere de dans realizate în studio, la secvenţe filmate în America de Sud, imagini urbane de noapte, imagini de arhivă şi filme realizate în familie.

Filmul, precum şi melodiile de pe noul album care este şi al doilea album vizual al artistei, tratează idei complexe despre rasă, sex, putere, căsătorie, infidelitate, experienţa femeilor de culoare din America, creşterea copiilor.

Albumul a fost inspirat de mişcarea Black Lives Matter. Mamele lui Trayvon Martin (Sybrina Fulton), Michael Brown (Lesley McFadden) şi Eric Garner (Gwen Carr) apar în film alături de fotografiile fiilor lor decedaţi.

Melodiile de pe noul album “Lemonade” au influenţe din numeroase genuri muzicale: pop, R&B, blues, rock, soul, funk.

Trailer Lemonade, HBO:

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus