Skip to main content

J.J. Abrams va produce un serial TV despre ultimele luni din viaţa lui Michael Jackson

 
J.J. Abrams va produce un serial TV despre ultimele luni din viaţa lui Michael Jackson

J.J. Abrams, cineastul care a revitalizat franciza cinematografică Star Wars, va produce un serial de televiziune care va descrie ultimele luni din viaţa cântăreţului Michael Jackson, scrie News.ro care citează contactmusic.com.

J.J. Abrams şi partenerii lui din compania de producţie Bad Robot s-au asociat cu scriitorul, activistul şi prezentatorul TV Tavis Smiley pentru a adapta într-un serial de televiziune volumul biografic scris de acesta, ”Before You Judge Me”, ce va fi lansat marţi, în Statele Unite.

Publicitate

J.J. Abrams şi Tavis Smiley vor fi producătorii executivi ai noului serial. Warner Bros. Television, care este deţinută de Time Warner, va produce acest proiect. Iniţiatorii proiectului nu au anunţat deocamdată numele postului de televiziune care va difuza noul serial. 

Tavis Smiley şi compania Bad Robot au colaborat cel mai recent în 2015 la adaptarea pentru micile ecrane a unei alte biografii scrise de Smiley, dedicată lui Martin Luther King Jr., intitulată ”Death of a King: The Real Story of Dr. Martin Luther King, Jr.'s Final Year”.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro

Trimite un comentariu