Skip to main content

Jurnalul Naţional va avea din nou supliment TV

 
Jurnalul Naţional va avea din nou supliment TV

La câţiva ani după ce a renunţat la Ghidul TV, Jurnalul Naţional va reapărea împreună cu un supliment de programe.

Publicitate

Suplimentul se va numi Jurnalul Naţional De timp liber şi va fi lansat pe piaţă pe 17 iunie. Ghidul va apărea în fiecare vineri şi va fi oferit gratuit împreună cu Jurnalul Naţional.

Preţul cotidianului editat de Intact Publishing nu îşi va modifica preţul după apariţia suplimentului, va putea fi cumpărat de la tarabe în continuare cu 1,9 lei.

"Suplimentul prezintă într-o grafică atractivă informaţii utile pentru petrecerea timpului liber şi mult divertisment. Sloganul noului ghid este Prietenos, util, distractiv!", potrivit reprezentanţilor de la Jurnalul Naţional.

Reamintim că vechiul ghid TV, săptămânalul Jurnalul TV, şi-a încetat apariţia în martie 2013, după mai bine de nouă ani de existenţă, după cum Paginademedia.ro a scris AICI.

Despre Jurnalul Naţional De timp liber:

  • Va avea 8 pagini full color
  • Formatul ziarului: 290x350

Conţine:

  • programul complet al celor mai importante televiziuni din România
  • recomandări pentru cele mai bune emisiuni sau filme ale fiecărei zi
  • articolele despre vedetele preferate
  • lansări de filme pe marile ecrane
  • concurs prin care poţi câştiga bilete la cinema
  • integrame
  • rebus
  • sudoku
  • bancuri

Prima pagină a unui număr pilot, care nu va fi disponibil pe piaţă

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus