Skip to main content

VIDEO. Ernest, poveşti cu Big Brother: Sîrbu a refuzat formatul. Am ieşit din casă că m-am îndrăgostit. Olandezii ne-au premiat să-i furăm pelerina Violetei

 

PaginademediaTV. Poveşti din “bucătăria” emisiunii Big Brother, primul reality-show din România după o licenţă de afară, cu Ernest, concurent în primul sezon, acum prezentator al emisiunii Ochii din umbră de la Kanal D.

Publicitate

Cât de real era Big Brother? Ce reguli avea emisiunea? De ce a ieşit din casă? Ce fac ceilalţi concurenţi?

Un interviul video cu Ernest cu amintiri din perioada Big Brother, de la începutul anilor 2000, despre intrarea în media la Fun Radio (“aveam 100 de dolari salariu, 75 era chiria”), despre primul lui show TV, realizat la început cu persoane reale – Trădaţi în dragoste, dar şi despre actuala emisiune de la Kanal D, Ochii din umbră, care scoate încă audienţe bune. Noul sezon Ochii din umbră începe pe 21 august.

“Am primit de la oameni inclusiv chei de la apartamentele lor ca să montez camere de supreveghere”, îşi aminteşte Ernest.

Cât de real era Big Brother?

Ernest, la Interviurile PaginademediaTV:

“A fost 100% real. Foarte real. Niciodată, mie cel puţin - şi nici din ce am discutat cu ceilalţi, - nu mi s-a spus că trebuie să faci asta sau ai grijă că o cam iei pe o pantă şi rişti să fii eliminat.

O singură dată producătoarea Adela Harnagea a intervenit peste noi, dar dintr-un motiv pe care îl înţeleg perfect. După vreo lună şi ceva în casă, ne-au dat o petrecere cu mult alcool, muzică şi am stat până la răsăritul soarelui. Am vrut să vedem cum răsare frumos soarele din Lacul Morii, la Semănătoarea. Ne-am culcat pe la vreo 7.00 dimineaţa, îţi dai seama, rupţi, şi ei la ora 1.00 aveau un live. La ora 12.40 toţi dormeam, eram lemn, nu se trezise niciunul şi au intrat peste noi cu nişte găleţi mari cu apă, au dat cu apă pe noi, ne-au zis că nu avem voie să vorbim despre asta şi aia a fost singura dată când s-a intervenit.”

Adrian Sârbu nu a vrut Big Brother

Ernest:

"Din câte ştiu, Adela Harnagea a plecat special din PRO pentru că la vremea respectivă Sârbu nu şi-a dat ok-ul pentru Big Brother. A spus că România nu e pregătită şi că nu va face banii pe care vrea el să-i facă. Şi Adela şi-a dorit atât de mult să facă Big Brother încât a venit la Prima."

Big Brother l-a ajutat să rămână în România:

"Se puneau în joc 50.000 de dolari. Bine, cifra aia nu era reală, pentru că se aplicau impozite asupra ei. În final, te alegeai cu vreo 34.000. Erau bani, adică pentru un puşti de 20 de ani plecat din provincie, venit în Bucureşti, plictisit pe acolo la facultate, erau nişte bani care îţi ofereau o trambulină către un viitor.

Oricum, eu nu aveam de gând să rămân în România. Dacă nu era treaba cu Big Brother, terminam facultatea şi plecăm de mult în străinătate să îmi caut norocul acolo."

Ce se vedea din casă vs. ce era în casă:

"Ei aveau 60 şi ceva de camere sau câte erau, şi din alea selectau. Acum, ştii foarte bine, dacă eu am o problemă cu cineva şi am 24 de ore de brut şi am nevoie doar de 60 de minute pentru emisia pe care eu o dau, poate dau la o parte nişte momente în care el a vorbit de Shopenhauer şi mai ştiu eu ce şi poate las momentele în care râgâie, se scarpină în fund sau mai ştiu eu ce. Uite aşa reuşesc să inducă diverse idei.

Ţin minte şi acum că Alida s-a uitat la emisiunea cap-coadă filmată şi la un moment dat m-a chemat şi pe mine. Am rezistat 15 minute să mă uit şi am zis „frate, stai un pic, ce e asta?” Eu nu aşa am trăit experienţa stând acolo cu voi în casă.

E ca şi când eu am trăit totul, după care mi se prezintă frânturi, crâmpeie. E mult mai uşor să fii manipulat ca şi telespectator, să îţi fie indusă ideea că ăştia sunt mai deştepţi, ăştia sunt mai tăntălăi, ăştia sunt mai cuminţi, ăştia sunt mai năzdrăvani."

Despre regulile emisiunii: am ieşit că m-am îndrăgostit

“E lege că dacă doi de îndrăgostesc în casă, unul dintre cei doi îndrăgostiţi în două săptămâni zboară. Tocmai pentru că interesul publicului atunci creşte: hai să vedem ce se întâmplă cu cel care a ieşit din casă, ce se întâmplă cu cel care a rămas în casă, rezistă dragostea lor? Suferă? Sunt lacrimi?

Singură greşeală pe care eu am făcut-o e că m-am îndrăgostit pe bune la momentul respectiv de Andreea. E ciudată izolarea, pentru că eu în primele săptămâni ale show-ului o detestam, nu-mi plăcea deloc, fizic mă refer. După care în a treia lună mi se părea cea mai femeie pe care am văzut-o.

În momentul în care am pus mâna pe format şi am început să citesc acolo ce înseamnă Big Brother, de la infrastructură şi terminând cu armata de psihologi care trebuie să fie implicaţi ca să ştie exact cum să manipuleze pentru că tu să obţii un maxim de audienţă din show-ul ăsta, atunci mi-am dat seama de anumite lucruri.

Mai era o treabă interesantă şi s-a aplicat în cazul Izabelei. Ea avea un mod destul de colorat de a se exprima, ceea ce, pentru o femeie, nu e chiar ok. Probabil dacă era personaj în Franţa sau în Germania, nu ar fi rezistat prea mult, pentru că telespectatorii ar fi fost oripilaţi. Ea constant a fost propusă pentru eliminare, noi cei din casă constant o propuneam pentru eliminare, dar uite că ea nu a fost scoasă din casă.

Producătorul a ţinut-o în casă pentru că, dacă frăţiorii de acolo erau prea intelectuali, dacă erau prea cuminţei, nu făcea audienţă. Şi atunci normal, trebuie să ştii cum să le împaci, să ştii cum să le pui ca omul să nu mai poate schimba canalul. Trenuie să ştii cum să îi pescuieşti şi “biblia formatului” asta te învaţă.”

Resentimente?

“În final şi la urma urmei nu am de ce să fiu supărat dacă cineva nu m-a prezentat aşa cum sunt eu. Nu am ce să le reproşez acelor oameni, pentru că în momentul în care tu intri acolo semnezi un contract, e clar o emisiune tv, n-ai de ce să arăţi cu degetul că “dom’le tu mi-ai făcut mie o imagine proastă”.

La vremea aceea, niciunul dintre noi nu avea habar ce înseamnă o imagine, un contract prin care nu ai voie ani de zile să vorbeşti.

Recompensă pe pelerina Violetei:

“Olandezii erau disperaţi că Violeta intra la duş cu pelerina. Culmea, înainte de a pleca în casă, ni s-au controlat bagajele, au văzut pelerina, dar nu s-au gândit că ar putea fi astfel folosită. Atunci au pus o recompensă, nu mai ştiu cât era – 500, 1000 de euro, ca să i-o furăm. Am pus eu ochii pe ea, am văzut-o, am trecut pe lângă ea discret, să nu se observe, dar până să o iau a venit Florin Staicu”.

Personaje:

“Am fost eu însumi şi probabil că asta a contat foarte mult. Eu nu am încercat niciodată să mă prefac, nu am încercat să merg pe ideea „hai să fiu atent la gesturi, la limbaj, la tot, să fiu băiatul ăla ok, să îmi impun să fac anumite lucruri că să mă placă un anumit segment de..”.

Probabil că acum, la 35 de ani, dacă m-aş duce acolo, aş fi chiar lupul în blană de oaie, dar atunci nu, asta a fost strategia mea, să fiu eu însumi şi să mă distrez, să îmi trăiesc viaţă că şi cum aş fi fost cu nişte prieteni şi, ok, suntem în vacanţă undeva

Despre vot:

“Aveam dubii legate de sistemul de vot. La un moment dat stăteam în studio, era un personaj, Radu, avea un laptop. Dar laptopul nu prea era conectat la nimic, în vremea respectivă wifi-ul era o discuţie de NASA. Exista într-adevăr un cablu UTP pe care puteai să îl conectezi, doar că al lui nu era conectat.

Mai era o chestie care mie mi s-a părut ciudată: cum se face că procentele la vot erau mereu foarte apropiate? Nu exista niciodată o diferenţă de genul 80-20%.”

Interviul a fost realizat în studioul Mindopoly.

VIDEO. Ernest, amintiri despre Big Brother, despre începuturile în media, la radio, dar şi detalii despre Trădaţi în dragoste, Ochii din umbră, despre reality-show-uri şi pericolul Facebook:

Transcrierea pe larg a interviului acordat de Ernest PaginademediaTV:

Ernest, Şcoală de detectivi:

Am făcut o şcoală de detectivi, am făcut şi cursuri de psihologie, pentru că am vrut să fiu cât mai în temă cu ce înseamnă genul de emisiuni Trădaţi în dragoste. Am făcut o şcoală de detectivi particulari şi mereu îi îndrept pe oameni către o persoană sau o instituţie care e abilitată, care să poată să îi ajute. Unii dintre ei nu au nevoie să ştie, ştiu exact să sunt înşelaţi. Nu vor să ştie dacă e blondă, brunetă, roşcată, dacă e mai tânără, dacă e mai suplă. Dar au nevoie de acel psiholog care să îi ajute să găsească o rezolvare să iasă din depresie. Pe foarte mulţi îi ajută să stea de vorbă, pur şi simplu, cu un străin, despre problema lor. Foarte mulţi, foarte multe femei de fapt, nu au curajul să facă pasul acela, să se rupă de acel rău şi rămân prinse într-o viaţă care nu le convine şi practic se irosesc.

Referitor la şcoală de detectivi. La ce ai folosit cunoştinţele de acolo?

Făcând treaba cu Ochii din umbră - mă rog, eu am făcut şcoala pe când făceam Trădaţi în dragoste la Prima TV - am vrut să fiu cât mai informat despre ceea ce înseamnă meseria de detectiv particular, cum se face un filaj, ce înseamnă un filaj. Aşa mi-ar fi fost mult mai comod: da băieţi, acum prezint emisiunea, ok, arătaţi-mi un desfăşurător şi fac eu pe rotundul. Nu, am vrut să ştiu exact cu ce se mănâncă treaba asta, nu m-am gândit neapărat la o afacere de viitor în care eu să-mi deschid un cabinet. E şi asta o idee, pentru că ai un nume, ai o imagine, te poţi orienta spre aşa ceva.

Mie mi-ar fi fizic imposibil să fac asta. Şi faţa, dar şi faptul că nu am nişte dimensiuni, că şi înălţime mă refer, în medie, nu mă încadrez în medie. Mie mi-ar fi foarte greu să fac asta şi să trec neobservat, dar am făcut şcoală de detectivi pentru a fi cât mai în temă cu ce înseamnă genul acesta de meserie, pentru a putea, în momentul în care prezint această emisiune, să nu par un fraier pentru că nu ştiu ce naiba vorbesc acolo.

Tu prezinţi acest format de câţi ani? Sunt zece? Atunci când ai intrat cum te-au ales?

Mai mulţi, 11 ani. În 2005 în februarie a intrat emisia. Acolo a fost o altă poveste, acolo s-a legat de Big Brother şi de factorul imagine pe care o ai în momentul respectiv. Nu doar cu mine s-a încercat o emisiune TV, cu majoritatea celor care au fost la Big Brother s-a încercat într-o formă sau într-altă intrarea lor în televiziune. Hai să fim serioşi, capitalul de imagine pe care îl aveau concurenţii de la Big Brother era unul foarte mare. Toată ţara ştia de Big Brother, toată ţara îţi ştia numele, erau fraieri să nu profite de asta. Mai mult decât atât, contractele pe care noi le-am avut cu Prima TV în perioada Big Brother şi ce a însemnat un an sau doi ani după, nu ne permiteau să ne incercăm norocul în altă parte. Şi atunci când cineva vine şi oferă această şansă normal că zici da, bineînţeles.

Ţi-au spus de ce tu la o emisiune de genul ăsta?

Clar eram mai nonconformist şi asta s-a văzut acolo probabil şi felul meu de a fi. Normal, am fost întrebat dacă cunosc formatul Cheeters, chiar îl urmărisem cu mare drag, probabil că şi asta a contat. Oricum, îţi trebuie şi o oarecare doză de nebunie, trebuie să fii şi un pic cu-cu să accepţi să te bagi în treaba asta. Te gândeşti şi la reversul medaliei că na, pot avea probleme. Am dat peste nişte indivizi care nu sunt chiar finuţi, cu care nu te poţi înţelege la un pahar de vorbă. Dar, inevitabil s-ar fi găsit alt nebun care să facă treabă asta.

Tu când ai intrat la Big Brother, când te-ai dus acum mulţi ani să te înscrii, ce aveai în minte?

Să câştig banii. Se puneau în joc 50.000 de dolari. Bine, cifra nu era reală, pentru că se aplicau impozite asupra ei, iar în final, te alegeai cu vreo 34.000 de dolari. Oricum erau bani. Pentru un puşti de 20 de ani plecat din provincie, venit în Bucureşti, plictisit pe acolo la facultate, erau nişte bani care îţi ofereau o trambulină către un viitor. Orice viitor, că e în România, că e în străinătate. Oricum, eu nu aveam de gând să rămân în România. Dacă nu era treaba cu Big Brother, terminam facultatea şi plecăm de mult în străinătate să îmi caut norocul acolo.

Ce s-a întâmplat după m-a ţinut în ţară. Iniţial am lucrat în radio. Big Brother a fost în 2003, de când s-a terminat Big Brother şi până în 2005 când a început Trădaţi în dragoste, a mai fost Fă-ţi bagajele, dar a fost 3 luni sau patru pe perioada verii. În perioada aceea, eu stăteam în Bucureşti, plăteam o chirie. Nu o să uit niciodată, am avut norocul că m-am angajat în radio. Nu neapărat că aş fi avut eu mari veleităţi de DJ de radio, dar, ok, e o imagine, îl cunoaşte lumea, perfect, pune-l în faţă microfonului şi lasă-l să vrbeasca, poate iese ceva, poate ştie lumea de el şi îl ascultă. Câştigam 100 de dolari, trebuia să dau 75 de dolari chirie, mai rămâneau 25 cu care trebuia să trăiesc, să mă descurc.

Dacă ne uităm acum la Big Brother, cât de reality era, cât de real era într-adevăr ce vedeau românii la televizor?

Lucrez în domeniul ăsta de multă vreme. Ştii foarte bine cât de uşor se poate manipula un brut. El a fost foarte real. O singură dată producătoarea Adela Harnagea, a intervenit peste noi. După vreo lună şi ceva au zis ok, hai că şi-o iau ăştia razna şi ne-au dat o petrecere cu mult alcool, muzică şi am stat până la răsăritul soarelui. Am vrut să vedem cum răsare frumos soarele din Lacul Morii, la Semănătoarea. Ne-am culcat pe la vreo 7.00 dimineaţa, îţi dai seama, rupţi. Ei la ora 1.00 aveau un live, şi la ora 12.40 toţi dormeam, eram lemn! Nu se trezise niciunul şi au intrat peste noi cu nişte găleţi mari cu apă, au dat cu apă pe noi, ne-au zis că nu avem voie să vorbim despre asta şi aia a fost singura dată când s-a intervenit.

El a fost foarte real. Niciodată, mie cel puţin, şi nici din ce am discutat cu ceilalţi, nu mi s-a spus că trebuie să faci asta sau ai grijă că o cam iei pe o pantă şi rişti să fii eliminat.

Într-adevăr, ei nu a prezentat sau nu au dat tot, pentru că la vremea respectivă nici Internetul nu era aşa de dezvoltat. Nu aveai cum să te uiţi la Big Brother, dacă aveai chef, 24 din 24. Şi aici intervine montajul pe care îl făceau ei. Ei aveau 60 şi ceva de camere sau câte erau, şi din alea selectau. Ca producător, dacă am o problemă cu cineva şi am 24 de ore de brut şi am nevoie doar de 60 de minute pentru emisia pe care eu o dau, poate las la o parte nişte momente în care el a vorbit de Shopenhauer şi mai ştiu eu ce şi poate laş momentele în care râgâie, se scarpină în fund sau mai ştiu eu ce şi uite aşa reuşesc să inducă diverse idei.

Ai simţit astfel de lucruri?

Nu aveam cum să le simt pentru că nu ştiam ce se vede la televizor. Am avut o problemă pentru că, îţi dai seama, părinţii tuturor au înregistrat Big Brother pe casete VHS, că aia era la vremea respectivă.

Ţin minte şi acum că Alida s-a uitat la emisiunea cap-coadă filmată şi la un moment dat m-a chemat şi pe mine. Am rezistat 15 minute să mă uit şi am zis „frate stai un pic, ce e asta?” Eu nu aşa am trăit experienţa stând acolo cu voi în casă.

Care era diferenţă între ce vedeai şi ce se întâmpla efectiv?

E ca şi când eu am trăit totul, după care mi se prezintă frânturi, crâmpeie. E mult mai uşor să fii manipulat ca şi telespectator, să îţi fie indusă ideea că ăştia sunt mai deştepţi, ăştia sunt mai tăntălăi, ăştia sunt mai cuminţi, ăştia sunt mai năzdrăvani.

Ai simţit că se încearcă crearea unor tipologii inclusiv prin montaj?

Show-ul nu se face pentru unul dintre cei 12 concurenţi să place acasă cu cei 36.000 de euro. Show-ul este făcut că să aducă bani, publicitate, nu? Cum aduci cât mai mulţi telespectatori? Prin diverse strategii, diverse tehnici. De exemplu, e lege că dacă doi de îndrăgostesc în casă, unul dintre cei doi îndrăgostiţi în două săptămâni zboară. Tocmai pentru că interesul publicului atunci creşte: hai să vedem ce se întâmplă cu cel care a ieşit din casă, ce se întâmplă cu cel care a rămas în casă. Rezistă dragostea lor? Suferă? Sunt în lacrimi? Sunt de mult studiate şi ştiute.

Şi au fost astfel de momente?

Da, evident. Mi-am dat seama că dramele noastre - de ce am fost eu votat, de ce am ieşit eu din casă, nu mă plac oamenii, cu ce am greşit eu - erau uşor false. În final şi la urma urmei nu am de ce să fiu supărat dacă cineva nu m-a prezentat aşa cum sunt eu.

Nu am ce să le reproşez acelor oameni, pentru că în momentul în care tu intri acolo semnezi un contract, e clar o emisiune TV. N-ai de ce să arăţi cu degetul că dom’le tu mi-ai făcut mie o imagine proastă. La vremea aceea, niciunul dintre noi nu avea habar ce înseamnă o imagine, un contract prin care nu ai voie ani de zile să vorbeşti.

Înăuntru acolo tu simţeai tipologiile fiecărui personaj?

Normal, pentru că te-ai dus acolo să câştigi banii, deci nu eşti în vacanţă. Eşti într-un concurs, într-o întrecere. E ca la masa de poker, trebuie să încerci să joci la cacealma, să îi ghiceşti pe toţi. Eu am fost eu însumi şi probabil că asta a contat foarte mult. Eu nu am încercat niciodată să mă prefac, nu am încercat să merg pe ideea „hai să fiu atent la gesturi, la limbaj, la tot, să fiu băiatul ăla ok, să îmi impun să fac anumite lucruri că să mă placă un anumit segment ”. Probabil că acum, la 35 de ani, dacă m-aş duce acolo aş fi chiar lupul în blană de oaie, dar atunci nu, asta a fost strategia mea: să fiu eu însumi şi să mă distrez, să îmi trăiesc viaţa că şi cum aş fi fost cu nişte prieteni şi suntem în vacanţă undeva.

Fiecare a avut strategia lui, fiecare a încercat să îşi valorifice cât mai mult calităţile, atât fizice cât şi mentale. Nu am încercat să mă prind în jocul ăsta.

Singura greşeală pe care eu am făcut-o e că m-am îndrăgostit pe bune la momentul respectiv de Andreea. E ciudată izolarea, pentru că eu în primele săptămâni ale show-ului o detestam, nu-mi plăcea deloc, fizic mă refer. După care în a treia lună mi se părea e cea mai femeie pe care am văzut-o.

Când ţi-ai dat seama că ăsta a fost motivul pentru care a trebuit să pleci?

Când am pus mâna pe format. În momentul în care am pus mâna pe format şi am început să citesc acolo ce înseamnă Big Brother, de la infrastructură şi terminând cu armata de psihologi care trebuie să fie implicaţi ca să ştie exact cum să manipuleze pentru că tu să obţii un maxim de audienţă din show-ul ăsta, atunci mi-am dat seama de anumite lucruri.

Plus că iar am dubii legate de sistemul de vot. La un moment dat stăteam în studio şi era un personaj, Radu. Avea un laptop, şi laptopul nu prea era conectat la nimic. În vremea respectivă, wifi-ul era o discuţie de NASA. Exista într-adevăr un cablu UTP de care puteai să îl conectezi, doar că al lui nu era conectat. Mai era o chestie care mie mi s-a părut ciudată: cum se face că procentele la vot erau mereu foarte apropiate? Nu exista niciodată o diferenţă de genul 80-20%.

Dacă s-ar face iar un Big Brother, crezi că ar mai avea succes?

Interes este şi dacă îl faci cum trebuie, oamenii se uită. Ce înseamnă: să nu încerci tu să intervii, să nu încerci tu să te joci de-a Dumnezeu. Big Brother este unul dintre puţinele show-uri pe care poţi să le faci 100% real, pentru că eşti în acel acvariu, acolo nu te poate muşca nu ştiu ce şarpe, nu te poate înţepa nu ştiu ce păianjen, nu poţi avea probleme că astăzi plouă, nu putem filma. Ai condiţiile necesare, trebuie doar să interacţionezi tu ca om cu ceilalţi oameni. Genul acesta de reality clar ar prinde.

De ce nu se face un Big Brother? Nu ştiu, probabil insuccesul primelor le-a dat de gândit, pentru că investiţia în studioul respectiv este una masivă. În momentul în care cumperi formatul, Endemol vine să se asigure că ai infrastructura necesară să produci respectivul show.

Se merge pe un alt tip de format care pare reality dar nu este reality. Pare că se întâmplă cu personaje reale dar nu e aşa. De ce crezi că s-a ajuns la avalanşa asta de show-uri?

Toate televiziunile folosesc asta. Le este mai convenabil, mult mai comod, de la chestiuni financiare până la planificarea timpului. Când mergeam la filaj, puteam să stau şi două săptămâni.

Dar nu distruge asta ideea de reality? Faptul că ce vezi tu acolo e de fapt un serial pus în scenă ca faptă adevărată.

Ar trebui să se cheme în alt fel, nu reality show. Eu la un moment dat chiar am vrut să renunţ să mai fac treaba asta, când nu am mai putut să le facem cu oameni din viaţa de zi cu zi. A intervenit problema că îţi trebuie acordul scris, dacă eu mă duc şi îl filez pe un om care are cât de cât un nivel de trai, o familie, o maşină, un statut în societate, nu am cum să mă duc la omul ăla şi să îi fac o ofertă de nerefuzat. Pe ce sumă de bani ar fi omul respectiv de acord că eu să îl difuzez la televizor şi să îi arunc în aer căsnicie, relaţie de afaceri sau mai ştiu eu ce?Nu ai avea bani ca să faci asta.

Mai este şi timpul. Una este să ştii că filmăm marţi, miercuri, joi, de la ora x la ora x, şi alta este să nu ştii. Alta este să ai o echipă, două, trei, cinci, mereu gata, în standby, că plouă, că ninge, că e noapte, că e zi, hai acum că se filmează. E mult comod, e mult convenabil.

Dar eşti mai mult actor în noua postură.

Nici măcar, se merge destul de mult şi pe improvizaţie. Tocmai de aceea se face un casting, nu distribui pe oricine acolo. Trebuie ca persoana care dă viaţă acelui personaj să fie ca şi structură cât mai aproape de ceea ce cauţi tu. La fel se face în teatru, în film, în ce vrei tu. Nu poţi să îl distribui pe Schwarzenegger în rolul lui Hamlet, nu ai cum.

Ai fost tentat să schimbi ceva?

Nu, pentru că eu nu am două zile la fel. Nu am două emisii la fel, nu sunt două cazuri la fel, mereu există solicitare, de aia am făcut şi nişte cursuri pe psihologie, mereu există solicitarea acestui nou. În permanenţă te gândeşti că cineva se uită la ţine, acel cineva mai mult decât sigur are o vârstă mai înaintată decât a ta, are o şcoală a vieţii mai amplă decât a ta şi nu ai cum să-l dezamăgeşti pe omul ăla aburindu-l cu nişte vorbe lipsite de substrat. Tocmai de aceea nu m-am plictisit, tocmai de aceea nu am schimbat, pentru că mă solicita foarte mult. Necesită şi o documentare şi o implicare emoţională.

Ţi s-a propus şi alt gen de emisiune?

Am încercat şi genul de emisiune de platou, genul de emisiune live, tot pornind de la subiecte care pot genera scandal, adică neînţelegeri între vecini, între rude, genul acesta de scandal.

Da, pot să fac şi alte lucruri, dar momentan nu m-am plictisit de ceea ce fac. Nu am încetat până în momentul de faţă să cred în ceea ce fac. Când o să ajung punctul respectiv, o mă privesc în oglindă şi o să zic "eu nu mai vreau să fac asta”, nu o s-o mai fac. O să mă dau la fund un an de zile, eu însumi îmi scot din sistem tot ce înseamnă Ernest pe care îl vedeţi la Ochii din umbră.

Stai stresat când vin audienţele?

Îţi vine crezi, nu mă interesează la modul în care fiu stresat de ele, nu ma stresez la modul în care-mi rod unghiuţele aşteptând mailul cu cifrele. Fii sigur, nu o să-mi ridice nimeni statuie, nu mai există genul acela de monstru sacru. Lumea te uită foarte repede, în 4-5 luni de zile ai dispărut. De aceea consider că nu trebuie fii stresat, nu trebuie laşi aceste cifre să îţi guverneze lumea. Nu e nicio tragedie. Big Brother m-a învaţat asta. Ne stresam foarte mult, am fost şocaţi când am ieşit de la Big Brother şi am citit commenturile bloggerilor. Ajungeai aproape să încerci să îţi răstorni aproape toată viaţa susul în jos, după care am stat şi m-am gandit că am fost şi la nişte întâlniri cu respectivii. Analizându-i pe ei un pic şi luându-i aşa la disecat, am observat cine mă arată pe mine cu degetul. Omul ăsta ce face el cu viaţa lui? Ce a realizat el în viaţa lui, cine este, cu ce îi ajută pe alţii? Păi cu nimic. Si atunci de ce să mă afecteze?

Te vedeau pe tine altfel decât erai în realitate? Zic de Big Brother.

Mie asta mi-a dat foarte mult aripi, faptul că oamenii interacţionau cu mine şi li se părea că sunt exact ăla pe care îl vedeam la televizor. Şi în ziua de azi mi se întâmplă să fiu salutat pe stradă. Mulţi mi-au spus că nu e o diferenţă între cum m-au perceput ei la Big Brother şi cum sunt eu de fapt în viaţa reală.

Ce planuri ai pe zona de online?

Mă feresc, eu nu am cont de Facebook. De ce? Eu am terminat facultatea de automatizări calculatoare. Ceea ce fac cei de la Facebook nu e deloc ok. E cioara vopsită pe româneşte. Adică îţi pun la dispoziţie nişte facilităţi pentru că, într-adevăr, vrei să patrezi legătura cu prieteni plecaţi la distanţă, dar dacă tu nu eşti o persoană care să fie deja sigură pe ea, stăpână pe ea, care să aibă o vârstă, să fi trecut printr-o experienţă a vieţii, ajungi să fii dependent de un sistem de like-uri.

Ajungi să nu mai vrei să interacţionezi normal, decât prin intermediul acestui mediu. Ajungi să te dărâme dacă poză pusă de tine, în care tu aveai încredere că îţi va aduce 3000 de like-uri. Nu face acea cifră, stai să te gândeşti că ceva nu e în regulă cu ţine. Ajungi să nu mai fii stăpân pe deciziile tale, să nu mai fii sigur pe tine, să nu mai ştii să gestionezi un eşec. Devii dependent de tot ce înseamnă joculeţele respective, astea îţi răpesc timp. Şi ce se întâmplă cu informaţiile la care, cu sau fără voia ta, ei au acces? Preşedinţi ajung să fie preşedinţi pentru că Zuckerberg îi ajută, la modul ăsta a ajuns influenţa lui.

Dacă te-ai lăsa de televiziune, ce ai face?

Mi-ar plăcea foarte mult să fac facultatea de psihologie şi mi-ar plăcea să lucrez în domeniul acesta. De când fac genul acesta de emisiune am constatat că este un domeniu în care i-ar plăcea foarte mult să lucrez, cel al psihologiei. Pentru că este un job pe care l-aş face cu foarte mult drag şi am şi o afinitate pentru asta.

Mie de exemplu mi-ar plăcea, ca şi format, o emisiune pentru copii şi constat că nu există deloc, cel puţin făcută aici în România. Bun, există canalele de desene şi mai ştiu eu ce, dar cum vrei să-ţi creşti, să îţi educi copilul în spiritul poporului tău cu tradiţiile tale, cu datinile tale, dându-i televiziune din America? Nu există. Îl bagi în supa globalizării, a corporatizării şi încet încet o să îi întrebi „dar noi de ce sărbătorim Crăciunul? Că punem brad în casă şi că primim cadouri. Vine moşul şi ne dă Coca Cola”. Copiii au nevoie de povestitori, au nevoie de modele de urmat, au nevoie de genul acesta şi nu prea cred că îl primesc.

Transcriere realizată de Daniel Puişor

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • @Dan 4: cred ca e misto sa iei apararea lui Burci si el sa nu stie sa sa nu-i pese cine esti:) *** inutila!
  • Interviu cu Ernest la pagina de media?! Cred ca pagina de media se discrediteaza facand interviuri cu astfel de personaje care au promovat emisiunile trash/facaturi pe piata romaneasca.
  • Monica, fetita, investeste si tu ceva in educatia ta ca sa nu mai postezi pe trei nasturi. Burci era la prima in 2003, iar Big Brother a mai avut "un alt sezon". Am citit comentariul tau pe verticala si e plin de greseli. Cred ca daca-l citeam pe tot faceam cancer.
  • Nu era Burci, era psd istul Miron Mitrea. Burci era doar *** lui
  • Prima e de apreciat ca a avut curaj sa aduca formatul in Romania. Din pacate Burci a vrut sa il faca fara bani si asta s-a vazut in productie si in faptul ca nu a mai existat alt sezon. Probabil daca incepea la ProTV aveam acum sezoane bune de BB . Vezi succesul de care se bucura emisiunile cu nuntasi la ANtena 1 care e tot un fel de BB dar cu tema matrimoniala si fara scene din dus:). Burci a ratat si UTopia. Genul de patron de televiziune care crede ca daca stie sa fure de la stat ajutat de psd se si pricepe la tv. Nu e suficient sa cumperi Dallasul ca sa ai viziune in tv. Bine ca nu a facut si SUrvivor ca nu-l mai vedeam acum la pro

Trimite un comentariu

sus