Skip to main content

VIDEO. Dan Voiculescu, despre fundaţia sa pe toate canalele Intact. Speranţă, emoţie, sclipire de geniu, cuvinte cheie într-un spot TV

 
VIDEO. Dan Voiculescu, despre fundaţia sa pe toate canalele Intact. Speranţă, emoţie, sclipire de geniu, cuvinte cheie într-un spot TV

Dan Voiculescu printre copii, Dan Voiculescu în balon, Dan Voiculescu cu un zâmbet blajin. Acestea sunt doar câteva dintre ipostazele în care fondatorul trustului Intact, aflat în momentul de faţă după gratii, apare pe toate canalele de televiziune ale grupului de media. 

Publicitate

El este figura centrală a unui spot realizat de echipa Intact pentru Fundaţia Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, care a împlinit 25 de ani de existenţă.

Ce spune spotul?

"Cum ar arăta 25 de ani în doar câteva fotografii. Ai surprinde speranţă (Dan Voiculescu, cu câţiva copii), emoţie (copii care dansează), valoare, talent, sclipire de geniu şi multe, foarte multe zâmbete (Dan Voiculescu, înconjurat de copii). De 25 de ani pregătim o nouă generaţie de valori româneşti (Dan Voiculescu, într-un balon cu aer, înconjurat de copii). De 25 de ani investim în viitorul copiilor tăi. Fundaţia Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României. Susţinem excelenţa, antrenăm inteligenţa. De 25 de ani.

Spotul a început să ruleze, la începutul acestei luni, pe canalele Antena 1, Antena 3, Antena Stars şi ZU TV. Reclama a fost difuzată inclusiv în pauzele publicitare ale unor emisiuni de mare audienţă, precum X Factor, Chefi la Cuţite (Antena 1) şi Sinteza zilei (Antena 3), potrivit monitorizării Paginademedia.ro. 

VIDEO. Reclama pentru Fundaţia Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro

Comentarii

  • E surprinzator cum un om atat de avid de imagine si care are la dispozitie televiziuni de top din Romania nu reuseste sa treaca sticla:) desi pentru imaginea lui se bat zilnic tot felul de baietasi carismatici care ne spun mereu ce bun e. In 20 de ani imaginea lui a ramas aceea a unui hot viclean pus pe capatuire. Oare cei care tot ii fac statuie seara de seara nu se gandesc ca vor trebui sa raspunda la i trebarile copiilor lor:tati, tu ce ai facut cand ai fost mare? Cum sa-i spui ca ai facut soclu unui hot seara de seara?
  • Să înțeleg că dacă Bin Laden ori Kadafi trăiau și erau la închisoare și aveau fiecare câte o fundație ”caritabilă” aveam toate șansele să îl vedem în spoturi de ”promovare” pe la Al Jazeera TV ori CNN...
  • Si eu daca as fura sute de milioane de euro as poza in filantrop si as deschide o scoala de pictura pentru copii defavorizati si un adapost pentru pisicutele abandonate.

Trimite un comentariu