Skip to main content

Mark Zuckerberg a anunţat un set de măsuri în lupta împotriva dezinformării pe Facebook

 
Facebook-Hepta 2
Facebook-Hepta 2

Site-uri cu fonfleuri, de tipul cocoon.ro, fluierul.ro sau expunere.com, luate la ochi de Facebbok.

Publicitate

Mark Zuckerberg, CEO-ul Facebook, a anunţat un set de măsuri pe care compania sa le va implementa în lupta pe care o duce împotriva difuzării de ”ştiri false” şi de articole mincinoase pe această reţea de socializare, la o săptămână după ce antreprenorul american i-a asigurat pe internauţii din lumea întreagă că platforma Facebook nu a influenţat rezultatul alegerilor prezidenţiale din Statele Unite, scrie agenţia de presă News.ro.

„Luăm chestiunea dezinformării foarte în serios”, a declarat Mark Zuckerberg, într-o perioadă în care polemicile din jurul Facebook încă nu s-au stins în Silicon Valley. ”Trebuie să fim însă prudenţi, pentru că nu dorim să fim arbitrii adevărului”, a adăugat CEO-ul companiei Facebook.

Măsurile detaliate de Mark Zuckerberg se află încă în stadiul de proiecte. Ele nu vor fi aplicate imediat. Cea mai importantă dintre ele vizează afişarea unui mesaj cu rol de alertă, ce va însoţi articolele care au fost semnalate ca fiind mincinoase.

Pentru a distinge informaţiile false, Facebook se va baza pe utilizatorii săi, cu ajutorul unor instrumente online mai uşor de utilizat, dar şi pe surse externe, specializate în ”fact checking” (”verificarea faptelor”). O altă măsură anunţată se referă la afişarea unor link-uri către companii mass-media recunoscute, sub articolele distribuite în fluxul de ştiri difuzat de Facebook.

Mark Zuckerbeg vrea, de asemenea, să atace ”economia informaţiilor false”. Luni, 14 octombrie, Facebook a urmat exemplul Google şi a anunţat că falsele site-uri de actualităţi nu vor mai avea acces la platforma sa de publicitate, Facebook Audience Network. Reţeaua de socializare lucrează deja în prezent pentru a asigura o detectare mai eficientă a site-urilor care abuzează de sistemul publicitar, iar accesul lor pe Facebook ar putea fi interzis. ”O parte a dezinformării reprezintă fructul spam-ului motivat financiar”, a explicat Mark Zuckerberg.

Numeroşi observatori au acuzat Facebook că a facilitat victoria lui Donald Trump în alegerile prezidenţiale de pe 8 noiembrie, permiţând susţinătorilor acestuia să distribuie articole mincinoase. Peste 1 milion de distribuiri au fost înregistrate pe Facebook asociate unor link-uri cu ştiri false, precum, de exemplu, acela în care internauţii erau asiguraţi, în mod eronat, că papa Francisc susţinea candidatura politicianului republican sau acela potrivit căruia un agent FBI care investiga e-mailurile candidatei democrate Hillary Clinton a fost găsit decedat.

Această dezbatere ilustrează importanţa dobândită de reţeaua de socializare americană: potrivit Pew Research Center, aproape jumătate dintre americani se informează zi de zi consultând în exclusivitate ştirile difuzate pe Facebook.

Compania Facebook, cu sediul în Menlo Park, care are peste 150 de milioane de utilizatori în Statele Unite, a ales mai întâi să nege aceste probleme.

”E o nebunie să crezi că informaţiile false publicate pe Facebook au putut să influenţeze rezultatul alegerilor”, afirma joi, 10 noiembrie, Mark Zuckerberg. ”99% din tot ceea ce oamenii văd pe Facebook este autentic. Articolele mincinoase reprezintă doar o parte foarte mică”, a adăugat CEO-ul Facebook după alte două zile. Acest procent rămâne însă imposibil de verificat.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus