Skip to main content

VIDEO. Poate că, pentru a supravieţui, elitele imită moravurile maselor. Dar se poate şi altfel, nu te opreşte nimeni să nu faci altfel - Cătălin Ștefănescu

 

VIDEO – Interviurile PaginademediaTV. "Toată grija asta, panica pe care o avem, “vai nu mai sunt repere, vai numai sunt reguli, vai nu mai sunt oameni-reper”, cred că de cele mai multe ori este simularea exprimării cinstite, pentru că de fapt este rezultatul unei forme de mică ticăloşie interioară." Cătălin Ștefănescu, despre tsunami-ul digital, despre calitate pe net, despre jurnalism, despre repere și valori, la Interviurile PaginademediaTV.

Publicitate

De ce? Cătălin Ștefănescu:

"Faptul pe care trebuie să îl învăţăm după părerea mea este acesta: că nu e obligatoriu să fii un tip de maximă notorietate ca să fii un tip respectabil şi un tip al cărui fel de conduită trebuie replicată. Încetul cu încetul, lucrul acesta ne conduce la ceva elementar: respectul elementar pentru alteritate, pentru cetăţeanul de lângă noi. Noi avem senzaţia că dacă cineva de lângă noi nu are un nume mare, nu poate să fie un cineva respectabil. Ba da, poate.

Faptul că nimic nu te opreşte să fii egal cu tine nu înseamnă că, dacă nu-l am pe Petrişor lângă mine şi Petrişor nu e preot ortodox sau militar exemplar sau profesor excepţional, eu nu pot să nu am demnitate şi să nu fiu un tip corect. Nu, vecinul de lângă mine, dacă este un tip care nu trage flegme pe scări şi care mai dă o mătură din când în când în faţa blocului e un reper corect.

Alt vecin sau alt prieten care nu-şi maltratează copiii şi soţia, un om care-şi educă copiii într-un mod civilizat şi are respect faţă de copiii lui, faţă de animalele de companie, faţă de mediul înconjurător, faţă de orice tip de minoritate, cineva de tipul ăsta e un reper, nu trebuie să îl cheme cumva. Nu trebuie să conducă o mare publicaţie, nu trebuie să fie un mare actor, el poate să fie un reper şi este un reper."

Putem vorbi de o lipsă a filtrelor, a reperelor? De unde ar trebui să vină aceste filtre sau repere sau ghiduri de orientare în spaţiu?

"Cred că lucrurile astea încep dintr-un loc foarte complicat, din familie, ele continuă în mod esenţial la Biserică, indiferent de tipul bisericii, apoi la şcoală. Pe de altă parte, instituţii extrem de serioase: armată, poliţie, mai mult decât atât, spaţiile în care se judecă litigiile între oameni, toate lucrurile astea sunt elemente-reper. Ele la un moment dat au o ierarhie a percepţiei din spaţiul public.

După cum ştim amândoi la fel de bine, Biserica Ortodoxă Română se bucură de un nivel de încredere ridicat în societate, nivel care în anumite momente a mai şi scăzut şi cred eu că pe bună dreptate, dar lucrul acesta nu e cauzat de natura instituţiei, ci de felul în care ea se prezintă în spaţiul public, ceea ce este o diferenţă."

Cătălin Ștefănescu, la Interviurile PaginademediaTV:

Se spune aşa: sunt vremuri normale atunci când masele imită elitele şi sunt vremuri de mare criză atunci când elitele vor să imite moravurile masei. Poate că, pentru a supravieţui, elitele imită moravurile maselor. Dar ceea ce vreau să spun e că se poate şi altfel, nu te opreşte nimeni să nu faci altfel.

Ţine de o situaţie disperată?

"Dacă te uiţi în jur, o să observi faptul că oameni care au făcut meseria asta în print, în presa scrisă de la noi, oameni printre care te numeri, încetul cu încetul s-au deplasat pe zona asta, foarte asemănătoare cu spaţiul unde ne aflăm, încercând să facă lucrurile civilizate, bune, corecte, pe care le făceau acolo, în cu totul altă parte.

E un fenomen la care suntem martori, nu putem să-l judecăm în momentul ăsta şi să spunem el e sau nu e aşa. Suntem în mijlocul lui, suntem obiecte şi subiecte ale acestui fenomen.

E ceva ce trăim şi cred că e un privilegiu să trăieşti o schimbare de nivelul ăsta. Să ai şansa uluitoare să te adaptezi la lucrurile astea.

Unii se adaptează mai greu alţii mai uşor. Poţi să conservi un tip de valori ale felului de a fi de care te desparţi, tehnic vorbind, să conservi valorile şi să ai nevoie de o perioadă în care să reuşeşti să traduci tipul acela de valori în noul fel de expresie, în noul fel în care te exprimi, în noul canal de comunicare. E foarte simplu.

Mi se pare că isteria e profund ridicolă şi este dovada pură a imposturii absolute. Râd de lucrurile astea şi, mai mult decât atât, le cataloghez cu cuvintele cu care eu cred că merită catalogate, dar nu am să folosesc cuvintele astea aici, le folosesc mai des cu prietenii în spaţii în care nu există camere de luat vederi."

Insulele de calitate:

"Cantitativ, ceea ce vedem nu este singurul lucru care există pe piaţă. Există locuri spre care te poţi întoarce şi poţi să vezi lucruri care s-ar putea să-ţi facă plăcere.

Acum sigur că există oameni care se vaită şi o fac pe bună dreptate, sunt oameni care spun că lumea de calitate, să zicem, s-a retras în munţi, are grupuri de rezistenţă. S-ar putea să fie adevărat, ofensiva e maximă la ora asta, e o ofensivă naturală democratizarea felului de a te exprima.

Sunt bloggeri pe care îi respect foarte tare, sunt oameni care îşi fac meseria foarte bine, după cum sunt şi nişte ridicoli, e normal să fie aşa. Îmi muşc limba de foarte multe ori, îmi vine să răspund cu nişte cuvinte foarte nepotrivite, mâ întâlnesc, şi e normal să fie aşa, cu fenomenul hater care nu îţi spune că ai făcut ceva prost pentru că…, ci te înjură, te jigneşte, te pune la zid. Cred că ar face-o şi fizic, vorbesc nepotrivit în cel mai incalificabil mod cu putinţă.

Stă în puterea fiecăruia dintre noi de a-şi căuta meniul în situaţia asta.

Este important să ajungi, câtă vreme ai conștiinţa faptului că vrei să faci ceva diferit, undeva spre partea superioară a valului, să spui că exişti. Cineva te poate găsi. Lumea nu este complet tâmpită, mai există şi lume normală la minte şi lumea asta, încet, cred că se orientează. Îmi place să cred lucrul ăsta.

Nu fac parte din cei disperaţi, care spun că planeta se termină poimâine, nu cred în povestea asta că lumea citeşte mai puţin. Mecanic, citeşte mult mai mult, fizic vorbind. Că citeşte cărţi mult mai puţin e altceva. Dar că citeşte nu e deloc acelaşi lucru. Nu cred că se dărâmă planeta şi cred că valul ăsta trebuie luat aşa cum e, cu răbdare, cu bucuria faptului că el există."

Interviul a fost realizat în studioul Mindopoly.

VIDEO. Cătălin Ștefănescu, despre calitare, repere, valori, jurnalism și calitate pe net

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro

Comentarii

  • Felicitari pentru interviu. Sunt transmise idei si valori care trebuie sa fie aplicate in societate.

Trimite un comentariu