Skip to main content

Jurnalistul Daniel Befu: Fiindcă sunt jurnalist de investigații, familia mea trăiește sub teroare

 
Jurnalistul Daniel Befu: Fiindcă sunt jurnalist de investigații, familia mea trăiește sub teroare
Daniel Befu, jurnalist de investigaţie

"Familia mea este intimidată în cel mai josnic mod, după publicarea unor materiale care demască grupările apropiate de Viorel Hrebenciuc, din Slănic Moldova", scrie Daniel Befu, jurnalist de investigații la România Curată. "Am înțeles că indivizi dubioși vopsesc bănci și stâlpi în Slănic Moldova cu numele familiei mele și cu injurii la adresa familiei mele", continuă el.

Publicitate

Jurnalistul notează într-o postare pe Facebook:

“Din vina mea, fiindcă sunt jurnalist de investigații, familia mea trăiește sub teroare. Ai mei nu se mai simt în siguranță. În ce țară am ajuns să trăiesc? Fac apel la sprijin din partea tuturor prietenilor să reacționeze public, ca urmare a reflectorului pus pe ei, cei care îmi chinuie familia să conștientizeze că lor ar trebui să le fie rușine pentru ceea ce fac, nu nouă și să înceteze. Nu înțeleg cine sunt cei care ne vor răul, dar pot bănui, deși încă nu am dovezi”, a punctat acesta pe pagina personală de Facebook.

Potrivit jurnalistului, o serie de investigaţii făcute de acesta a condus la o campanie de terorizare a părinţilor acestuia. Seria de investigații viza o grupare coagulată în jurul unui controversat primar PSD, care e finul lui Viorel Hrebenciuc.

Daniel Befu:

“Eu nu am avut dușmani în Slănic Moldova până la publicarea unei serii de investigații despre membrii ”grupării Ficheș”, coagulată în jurul unui controversat primar PSD, care e finul lui Viorel Hrebenciuc și al cărui prag l-au călcat numeroși corupți.

E vorba de o grupare implicată în devalizarea stațiunii Slănic Moldova, de implicarea în scandalul RAFO și, mai recent, de implicarea în cea mai mare retrocedare ilegală de pădure din România, unde procurorii DNA zic că liderul grupării Ficheș, Viorel Hrebenciuc, urma să-și ia cea mai mare șpagă cunoscută, de aproape 30 milioane euro.

Tot eu am arătat și că mama controversatului ex-primar PSD Andrei Șerban și șefa de cabinet a lui Hrebenciuc și-au împărțit hotelul de 5 stele Perla și că Hrebenciuc l-a împroprietărit pe Costel Cășuneanu cu un teren valoros lângă Vila Salvamont de la Izvoare, iar la două luni după aceea, Cășuneanu i-a vândut lui Hrebenciuc pe 5 pachete de țigări o parcelă ultravaloroasă de 500 mp din acel teren.

Eu am arătat și jocurile murdare din jurul izvoarelor din Slănic Moldova, care au ajuns în Guvernarea Năstase sub controlul aceleiași grupări Ficheș.”

Jurnalistul scrie și despre legături de rudenie dintre șeful Poliţiei din Slănic Moldova şi primarul din localitate, al cărui nume apare în anchetă.

Daniel Befu:

“Șeful poliției din Slănic Moldova este finul lui Andrei Șerban. Sper să fie vertical și să ia totuși măsuri și să amendeze pe cei care vopsesc stâlpi și bănci cu numele familiei mele și cu mesaje injurioase.”

Textele publicate de Daniel Befu care au declanşat, în opinia jurnalistului, campania de terorizare a familiei sale pot fi citite aici, aici şi aici

Investigaţiile pe care le-a făcut până acum Daniel Befu pentru platforma România Curată, AICI

Autor: Daniel Puisor redactiapaginademedia.ro

Comentarii

Trimite un comentariu