Skip to main content

FOTO. Protest original în presa din Republica Moldova: Premierul X, preşedintele XY sau femeia de afaceri Z, în locul numelor reale. De ce?

 
FOTO. Protest original în presa din Republica Moldova: Premierul X, preşedintele XY sau femeia de afaceri Z, în locul numelor reale. De ce?

Premierul X, preşedintele XY şi femeia de afaceri Z în presa din Republica Moldova. Nu, nu este o greşeală de scriere şi nici nume de cod al unor agenţi secreţi din filmele cu spioni britanici, este un protest demarat de mai multe platforme de ştiri faţă de încercările unor funcţionari de stat şi demnitari moldoveni de a stopa dezvăluirile jurnaliştilor de investigaţie.

Publicitate

UPDATE. Jurnaliştii de investigaţii de la Rise Moldova s-au alăturat campaniei împotriva abuzurilor de interpretare a Legii privind protecţia datelor cu caracter personal din Republica Moldova. Aceştia au publicat o "investigaţie" cu titlul "Ţara lui X", unde a înlocuit numele tutror personajelor şi firmelor care apar în material cu litera X. Mai mult, în articol sunt ataşate două documente în format .PDF, care conţin... nimic. Materialul, aici.

Site-urile Ziarulnational.md, Independent.md şi Realitatea.md au publicat astăzi mai multe articole în care au înlocuit numele personajelor cu litere sau perechi de litere, precum X, Y, Z, XY, CC, ZV sau ZW. Decizia a fost luată în semn de protest faţă de o serie de interpretări “eronate şi abuzive ale Legii privind protecţia datelor cu caracter personal" din Republica Moldova.

"Ministrul XX îl atenţionează pe preşedintele YY: CC e de partea ZZ. Veţi fi suspendat din funcţie", "Premierul XX solicită mai multă comunicare cu cetăţenii despre beneficiile Acordului de asociere cu UE” sau “X, preşedintele Parlamentului, şi Y, liderul principalului partid de la guvernare, parteneri de afaceri”, sunt câteva dintre titlurile articolelor de pe cele trei site-uri.

Încercarea de depersonalizare a articolelor publicate pe cele trei platforme se alătură unei campanii demarate de jurnalişti de investigaţie şi organizaţii neguvernamentale din Republica Moldova, de atenţionare a opiniei publice în privinţa situaţiilor din ce în ce mai frecvente în care jurnaliştii de investigaţie sunt intimidaţi şi le este blocat accesul la informaţie în baza acestui abuz de interpretare a acestei legi.

Mesajul care apare la finalul fiecărui articol publicat în această formă: "NOTĂ: Depersonalizarea articolelor face parte din campania împotriva interpretării abuzive şi eronate a Legii privind protecţia datelor cu caracter personal, iniţiată de mai mulţi jurnalişti şi organizaţii de media din R. Moldova"

Potrivit platformei antucorupţie.md, pe 19 ianuarie, Mariana Raţă, jurnalistă la Centrulul de Investigaţii Jurnalistice, s-a ales cu o plângere penală din partea fostului comisar al oraşului Chişinăul, Vladimir Botnari, care a cerut tragerea la răspundere penală a acesteia pentru colectarea şi difuzarea unor date cu caracter personal care i-ar fi vizat familia.

Miercuri însă, Procuratura Chişinău a dispus neînceperea urmăririi penale în acest caz, potrivit anticorupţie.md.

Avocatul jurnalistei de investigaţii Mariana Raţă:

„Deşi Vladimir Botnari a depus plângere solicitând Procuraturii pornirea urmăririi penale în privinţa Marianei Raţă pentru comiterea infracţiunii prevăzute de articolul 177 Cod Penal, care stabileşte răspundere penală pentru încălcarea inviolabilităţii vieţii personale, era clar din start, fără ca jurnalista să fie citată şi chestionată, că nu existau elemente constitutive ale acestei componenţe de infracţiune.

Acest lucru este evident la o simplă citire a articolului jurnalistic în care nici nu se conţine informaţie despre viaţa personală ce ar constitui secret personal sau familial al altei persoane”, a spus avocatul jurnalistei Mariana Raţă.

Autor: Daniel Puisor redactiapaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus