Skip to main content

De ce îl dă în judecată Dan Andronic pe Mălin Bot

 
De ce îl dă în judecată Dan Andronic pe Mălin Bot

O opinie publicată pe România liberă i-a adus un proces de 30.000 de lei. Atât îi cere în instanță Dan Andronic, patronul EVZ, jurnalistului Mălin Bot, drept daune morale. 

Publicitate

Anunțul a fost postat chiar de către Mălin Bot pe pagina personală de Facebook

Textul care i-a atras procesul lui Mălin Bot a fost publicat pe 13 februarie pe site-ul romanialibera.ro, sub titlul „Solidar cu Mircea Marian. Când ticăloșii desfigurează oameni cinstiți, trebuie să luăm toți atitudine”

Care a fost afirmația care l-a deranjat pe Dan Andronic? 

„O desfigurare publică săvârșită de servitorii securistului Felix și cei ai neo-securistului Ghiță, dar și de alții. Tot felul de personaje dubioase, inculpați anchetați și ei în dosare DNA. Unul pușcăriabilul Dan Andronic, ins aflat într-un parteneriat media penal cu inculpatul fugar Sebastian Ghiță. Altul este inculpatul Andrei Bădin care, prin siteul flux24, denigrează și alți ziariști onești, în acest cor al desfigurării publice dirijate de Liviu Dragnea.”

Potrivit documentelor depuse la Judecătoria Sectorului 1, Dan Andronic îi va avea drepr martori la proces pe Simona Ionescu, redactor-șef la Evenimentul zilei, și pe Mirel Curea, prim redactor-șef adjucnt. 

Amintim că opinia lui Mălin Bot a apărut în contextul în care Liviu Dragnea a depus o plângere penală împotriva lui Mircea Marian după ce acesta a postat pe Facebook adresa la care locuiește Dragnea.

Bot nu mai este de luna trecută redactor-șef la online-ul România liberă, după ce a fost concediat de conducerea publicației. 

 

 

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro

Trimite un comentariu