Skip to main content

Rapoartele de activitate ale radioului public, în discuție la comisii. Respingerea înseamnă demiterea conducerii

 
Rapoartele de activitate ale radioului public, în discuție la comisii. Respingerea înseamnă demiterea conducerii

Comsiile de Cultură din Senat și Camera Deputaților se întrunesc astăzi pentru a discuta activitatea radioului public. Concret, acestea vor analiza rapoartele de activitate ale Societății Române de Radiodifuziune pentru ani 2013, 2014 și 2015. 

Dacă cele trei rapoarte de activitate vor fi respinse de către plenul parlamentului, acesta coincide cu demiterea întregului Consiliul de Administrație, precum și a președintelui instituției, conform legii 41 de funcționare a radioului și televiziunii publice. 

Publicitate

Ovidiu Miculescu este la conducerea Radio România din 2012, fiind numit în Consiliul de Administrație de PSD. 

Șeful radioului public a fost declarat incompatibil in 2013 deoarece ocupase, simultan, funcția de membru în CA al SRR și cea de șef în cadrul Societatii Nationale de Radiocomunicatii (SNR). După patru ani de proces, și Înalta Curte de Casație și Justiție au confirmat decizia ANI. Însă, nicio reacție din partea șefului radioului public.

Totodată, de la sfârșitul anului trecut, Ovidiu Miculescu este urmărit penal de procurprii parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, fiind suspectat de abuz în serviciu, alături de alți 10 foști sau actuali membri ai Consiliului de Administrație ai Radioului Public. 

Cine este Ovidiu Miculescu
  • Ovidiu Miculescu a lucrat, la începutul anilor '90, la TVR 1 (director de imagine), a fost șef al Biroului Antena 1 la Washington DC și director executiv Antena 1 până în 1998, a lucrat apoi, timp de un an, la Prima TV.
  • În anii 2000 s-a implicat în activitatea Asociației pentru Radio Audiență sau Asociația Română de Comunicații Audiovizuale. A coordonat rețelele Europa FM și Radio 21 și regia de publicitate radio Regie Radio Music. În ultimii ani a fost membru în CA-ul SRR, dar și ca manager în cadrul Societății Naționale de Radiocomunicații (SNR).

 

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro

Comentarii

  • nu ar fi rau sa se mai schimbe si personalul sunt multi care ocupa locuri fara a performa , ii trage cineva la raspundere pe redactori , realizatori,producatori chiar si pe cei care controleaza bilete la intrarea in sala radio de concerte !?

Trimite un comentariu