Skip to main content

FOTO. DNA a cerut explicații de la CNA despre lipsa de reacție în cazul plângerilor de la România TV. Ce a răspuns forul

 
FOTO. DNA a cerut explicații de la CNA despre lipsa de reacție în cazul plângerilor de la România TV. Ce a răspuns forul

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a formulat un răspuns la o solicitare venită de la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) în luna aprilie, sub forma unei plângeri prealabile.

Publicitate

CNA îi răspunde. Pe scurt: membrii au discutat timp de patru ședințe cazurile sesizate de DNA. De fiecare dată s-au făcut propuneri de amendare, însă nu s-a ajuns la niciun consens (minimum șase membri pentru una dintre propuneri). 

Detalii, în continuare

DNA a trimis o plangere prealabilă Consiliului Naţional al Audiovizualului prin care a cerut informaţii suplimentare despre modul în care Consiliul a judecat, „la pachet” plângerile primite de la Ministerul Public pentru postul de ştiri România TV, în luna ianuarie.

„Apreciem ca in circumstantele de fata, Consiliul National al Audiovizualului nu a procedat de maniera a oferi un raspuns explicit, individualizat pe fiecare sesizare in parte, astfel incat sa se faca dovada ca s-au facut verificari si ca emisiunile au respectat normele legale in vigoare”, se arata in plangerea prealabila trimisa de DNA la CNA, obtinuta de Paginademedia.ro. 

Răsvan Popescu, vicepreşedintele CNA, a spus că "după o plângere prealabilă poate urma etapa unui proces".

”Plângerea prealabilă se face la o decizie. Ei fac plângere prealabilă la un răspuns. O să lucrăm pe el şi o să aveţi mai mult joi. În mod normal, după o plângere prealabilă, poate urma etapa unui proces, dar trebuie să fie pe o decizie, ori aici nu este o decizie”, a mai adaugat Răsvan Popescu.

Plângerile făcute de DNA la CNA se refereau la trei emisiuni difuzate de postul România TV pe 12, 13 şi 26 ianuarie, în care s-a vorbit despre DNA şi procurorul-şef Laura Codruţa Kovesi.

Reclamaţiile au fost discutate de membrii CNA în patru şedinte de Consiliu, însă în niciunul din cazuri nu s-au înteles asupra unei sancţiuni.

Au existat patru propuneri de sancţiune pe parcursul celor patru întâlniri: 100.000 de lei, 70.000 de lei, 20.000 de lei şi 15.000 de lei. 15.000 de lei. Subiectul pe larg, pe Paginademedia.ro

Ce a solicitat DNA în plângerea prealabilă trimisă către CNA:

Analiza distinctă făcuta de CNA, pentru fiecare sesizare în parte:

“CNA ar fi trebuit a le analiza distinct, fiecare urmând a beneficia de un răspuns distinct, atât timp cât obiectul acestora se referea la împrejurări diferite”, se arată în plângere.

Motivele concrete pentru care CNA a luat decizia de a nu sancţiona postul România TV:

“Consiliul Naţional al Audiovizualului era obligat a emite un răspuns care să cuprindă detaliat şi motivele pentru care nu a fost întrunit numărul necesar de voturi, în speţă:

  • dacă a fost sau nu cvorum sau, dacă a existat cvorum, care a fost cu exactitate votul (câte pro / câte împotrivă);
  • care sunt pe larg considerentele pentru care CNA, cu majoritate de voturi a apreciat că în emisiunile despre care au fost inaintate sesizări a fost garantată respectarea drepturilor cetăţenilor la o informare corectă şi dispoziţiile reglementărilor aplicabile instituţiilor mass-media din domeniul audiovizualului din România."

Ce a răspuns CNA:

Consiliul a transmis un răspuns structurat pe două părţi:

1. CNA a arătat că a luat la cunoştinţă cele patru sesizări primite de la DNA pentru România TV şi le-a trecut prin circuitul instituţional standard, finalizat cu raport de monitorizare pentru fiecare sesizare în parte. 

2. Consiliul arată că, pe lângă cele patru sesizări, a existat şi o autosesizare a unui membru CNA, fără a-i menţiona numele, şi o reclamaţie de la un telespectator, pentru o ediţie a emisiunii "Ediţie de seară" difuzată de România TV pe 5 ianuarie.

De asemenea, în urma analizelor făcute de CNA asupra Ordinii de zi a şedinţelor în care au fost analizate şedinţele CNA, dar şi din procesele verbale încheiate după aceste şedinţe, Consiliul a refăcut firul evenimentelor din şedinţele în care s-a discutat despre sesizările primite de la DNA.

În același răspuns se mai menționează și că sesizările au fost discutate în patru ședințe, însă în niciuna CNA nu a reușit să ajungă la un consens: 

Prima şedinţă în care s-a discutat despre sesizările DNA pentru România TV, din 21 februarie.

Potrivit documentului, în prima şedinţă au existat trei propuneri de sancţionare a postului de ştiri:

  • Amendă de 100.000 de lei, propusă de membrul CNA Valentin Jucan
  • Amendă de 70.000 de lei, propusă de membrul CNA Florin Gabrea
  • Amendă de 15.000 de lei, propusă de membrul CNA Monica Gubernat

După trei tururi de vot, niciuna dintre propuneri nu a întrunit numărul legal de voturi, astfel că o eventuală decizie s-a reportat pentru reluarea votului, în şedinţa următoare.

Propunerea făcută de Valentin Jucan a primit cele mai puţine voturi, astfel că au fost reportate doar două propuneri.

A doua şedinţă în care s-a discutat cazul a fost pe 23 februarie.

De această dată au votul a fost reluat pentru cele două propuneri rămase, de 70.000 de lei, respectiv de 15.000 de lei. Nici de această dată nu a fost întrunit numărul legat de şase voturi, necesare pentru a fi dispusă o sancţiune. În acest caz, membrul CNA Dorina Rusu a cerut rediscutarea reclamaţiilor.

Reclamaţiile care vizau postul România TV, primite de CNA de la DNA, au fost rediscutate în următoarea şedinţă, din 28 februarie.

Tot în această şedinţă a mai fost făcută o propunere de sanţionare de amendă, pe lângă cele două deja existente.

Cel care a făcut propunerea a fost membrul CNA Radu Herjeu. Acesta a propus o amendă de 20.000 de lei, însă nici de această dată, nici această propunere, nici celelalte două nu au primit numărul necesar de voturi. S-a decis reluarea votului, pentru ultima data din punct de vedere legal, în următoarea şedinţă.

Practic în următoarea şedinţă era ultima şansă ca membrii CNA să se decidă asupra unei sancţiuni.

A patra şi ultima şedinţă în care s-a discutat despre aceste sesizări a avut loc pe 2 martie.

Cele trei propuneri au fost supuse, pe rând, la vot, dar nici în ultimă instanţă membrii CNA nu au căzut de acord asupra unei sancţiuni.

Despre această situaţie, Paginademedia.ro a scris pe larg, AICI

 

 

Autor: Daniel Puisor redactiapaginademedia.ro

Trimite un comentariu