Skip to main content

DE PAŞTE la DIGI 24. Reportaj: Actorii Ovidiu Cuncea şi Dorel Vişan vorbesc în ziua de Paşte despre relaţia lor cu Dumnezeu

 
DE PAŞTE la DIGI 24. Reportaj: Actorii Ovidiu Cuncea şi Dorel Vişan vorbesc în ziua de Paşte despre relaţia lor cu Dumnezeu

Programul de Paşte de la DIGI 24. Grila de programe pregătită de postul de ştiri pentru Sărbătoarea de Paşte este plină de reportaje, în care se vor regăsi poveşti ale unor actori, preoţi, medici, dar şi a unui vlogger.

Publicitate

Postul de ştiri va transmite în direct Slujba de Înviere de la mai multe lăcaşuri de cult: Catedrala Mitropolitană din Sibiu, Domul Romano-Catolic din Timişoara, Mănăstirea Putna, Biserica Sfântul Gheorghe cel Nou din Bucureşti sau Biserica Sfântul Mihail din Cluj-Napoca.

Sâmbătă, Digi24 a pregătit reportaje cu poveştile unor surori de caritate care ajută oameni nevoiaşi, povestea unei vloggeriţe care face tutoriale pentru copii şi transmisiuni în direct din lăcaşe de cult din toate confesiunile care sărbătoresc Paştele.

Seara se încheie cu o transmisiune în direct a Slujbei de Înviere, de la Catedrala Mitropolitană din Sibiu.

Duminică seria reportajelor continuă cu unui preot franciscan care are grijă de copii abandonaţi din Transilvania şi povestea unui doctor care tratează după program oameni ai străzii, dar şi povestea e viaţă a actorilor Dorel Vişan şi Ovidiu Cuncea, care şi-au dedicat viaţa spiritualităţii.

În prima zi de Paşte, la Digi24 va fi şi o ediţie specială "Din interior", filmată la Ierusalim.

Luni, Digi24 prezintă povestea preoţilor militari din Kandahar, într-un reportaj special "Digicult".

Grila programelor de Paşte de la Digi24:

Sâmbătă, 15 aprilie

09.30 - ediţie specială "Jurnal pentru copii" - se prezintă povestea Aliciei Homemade – vlogger, care la doar 14 ani face tutoriale pentru copiii din România.

Născută în Spania, a învaţat limba română acasă, de la părinţi. De trei ani face tutoriale video pentru puştii români şi a strâns pe canalul ei de Youtube peste 50.000 de abonaţi.

14.30 - ediţie specială "Digicult" - reportaj despre surorile de caritate din congregaţia Maria Bambina, care îi ajută pe nevoiaşi, bolnavi, vârstnici, copii defavorizaţi si a căror prezenţă s-a făcut simţită în România imediat după decembrie 1989.

23.00 - 02.00 - transmisiune în direct de la Catedrala Mitropolitană din Sibiu, realizată de Mariana Pop.

Digi24 va transmite pe tot parcursul zilei din lacaşe de cult care vor acoperi toate confesiunile care celebrează anul acesta Paştele în aceeaşi zi.

Importanţa aducerii Luminii Sfinte de la Ierusalim, semnificaţia morţii şi Învierii lui Hristos pentru ortodocşi, semnificaţia celei mai importante sărbători a creştinătăţii sunt câteva dintre subiectele pe care reporterii Digi24 le vor aborda alături de invitaţii lor.

Duminică, 16 aprilie

09.30 - ediţie specială "Jurnal pentru copii" - reportaj despre Böjte Csaba - preotul franciscan care salvează copiii abandonaţi din Transilvania. Fondatorul fundaţiei "Sfântul Francisc" din Deva se ocupa, de mai bine de 20 de ani, de soarta copiilor necajiţi din Transilvania.

Preotul, cunoscut ca "salvatorul copiilor din Ardeal", are grijă de peste 2100 de copii, din 65 de localităţi din Ardeal.

10.30 - ediţie specială "Tinereţe fără Bătrâneţe" - Izabela Pănescu prezintă povestea medicului care tratează cerşetorii după ce pleacă de la spital.

Acesta consideră că majoritatea oamenilor străzii au fost victime ale sistemului, ale înşelătoriei, ale alcoolismului sau abandonului şi a decis să facă o faptă bună, fiind lângă cei care au cu adevărat nevoie de ajutor.

14.05 - ediţie specială a emisiunii „Din Interior”, filmată de la Ierusalim

16.30 - emisiunea “Ca-n filme” - filmele şi credinţa lui Andrei Tarkovski, dar şi povestea lui Ciprian Mega, un preot român care traieşte în Cipru şi care a debutat în lung metraj.

17.30 - ediţie specială "Bonton" - Dana Gonţ prezintă poveştile actorilor Dorel Vişan şi Ovidiu Cuncea.

Dorel Vişan, marele actor care şi-a făcut meseria cu credinţă pe scenă, ne primeşte în casa lui de la ţară, acolo unde „Dumnezeu face parte din familie”. Actorul s-a retras la sat de mai bine de 10 ani, scrie psalmi, are grijă de vie şi de albine, dar mai ales de sufletul său.

Ovidiu Cuncea este şi el actor la Teatrul Naţional, dar şi diacon la mai multe biserici din Bucureşti. Se pune cu bucurie în slujba oamenilor, atât pe scenă, cât şi în altar. La Bonton vorbeşte în exclusivitate despre meseria, dar mai ales misiunea sa.

Luni, 17 aprilie

09.30 - ediţie specială "Jurnal pentru copii"

10.30 - ediţie specială "Tinereţe fără Bătrâneţe"

14.30 - ediţie specială "Digicult" - reportaj despre preoţii militari care slujesc în zonele de conflict (Afganistan), despre ce înseamnă experienţa pe câmpul de luptă, ridicarea unei biserici în mijlocul unui teatru de război dar şi slujba de Înviere oficiată în Kandahar.

17.30 - ediţie specială "Bonton"

Autor: Daniel Puisor redactiapaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus