Skip to main content

O aplicație românească de alerte online, cumpărată de cel mai mare grup media din Belgia. Suma: cu cinci zerouri

 
O aplicație românească de alerte online, cumpărată de cel mai mare grup media din Belgia. Suma: cu cinci zerouri

Notificările pentru știrile locale ale celui mai mare grup media din Belgia, Mediahuis, vor fi trimise printr-un program românesc.

Publicitate

Mediahuis a cumpărat platforma de notificări locale Public Square, creată de o companie din Iași.

Public Square (Piaţa Publică) este o platformă de comunicare creată de compania Expert Network din Iaşi. Serviciul funcţionează pe principiul unui hub, destinat cartierelor. Utilizatorii platformei vor primi alerte de informare despre orice eveniment care are loc în zona în care locuiesc, fie el social, economic, cultural, etc. 

Aplicaţia va fi integrată în variantele digitale ale publicațiilor deținute de cel mai mare grup media din Belgia, Mediahuis.

Achiziţia s-a făcut pentru o sumă din cinci zerouri şi va fi urmată de o serie de investiţii, după cum a declarat pentru Paginademedia.ro, Andrei Botez, managerul de proiect al companiei Expert Network. 

Cum funcţionează platforma?

Andrei Botez, Manager de proiect Expert Network, pentru Paginademedia.ro:

“Platforma este destinată cartierelor, oamenii se pot conecta ca pe watsapp, numai că între vecini, la nivel de cartiere, identificaţi prin criteriul locaţiilor. Lor li se vor livra alerte de utilitate publică, precum informări de la serviciile de gaze, apă, serviciile de urgenţă, primărie, vânzări imobiliare, etc.

În Belgia, Mediahuis deţine platforme asemănătoare Olx sau Imobiliare de la noi. Acestea vor trimite alerte în cartierele unde vor fi de vânzare locuinţe sau diferite produse care sunt puse la vânzare pe aceste site-uri.”

Serviciul va anunţa prin alerte automate până şi momentul în care trebuie consumată energia, pentru economisirea ei în locuinţe. În Belgia. De ce nu se poate asta şi în România?

“În România, sistemul alertelor automate nu este posibil pentru că nu există un sistem centralizat de informare”, a spus Andrei Botez.

Platforma funcţionează şi în România?

Andrei Botez:

“Platforma a fost testată deja în România, într-o variantă beta, în Piatra Neamţ. “Avem de gând să îl dezvoltăm şi în România”, a adăugat acesta.

Platforma Public Square a fost dezvoltată în trei ani şi este primul produs propriu dezvoltat de compania Expert Network din Iaşi.

Compania a mai dezvoltat platformele digitale ale unor companii precum Opel, Citroen, Viessman, Radisson, Fiat, BNP Paribas și Haribo.

Autor: Daniel Puisor redactiapaginademedia.ro

Trimite un comentariu