Skip to main content

Angajații Radio România își aleg reprezentanții pentru Consiliul de Administrație: 19 persoane, în cursa pentru cele două locuri

 
Angajații Radio România își aleg reprezentanții pentru Consiliul de Administrație: 19 persoane, în cursa pentru cele două locuri

Angajații Radioului Public își desemnează astăzi, prin vot, cei doi reprezentanți și doi supleanți din Consiliul de Administrație. La alegeri s-au înscris 19 persoane și sunt așteptați la vot aproape 2060 de angajați ai Radio România.

Potrivit Legii 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societatii Române de Radiodifuziune, personalul angajat al instituţiei desemnează, prin vot secret, candidaţii pentru două locuri în Consiliul de Administraţie. Membrii CA, inclusiv cei doi aleşi de salariaţi, sunt desemnaţi ulterior, prin votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor în şedinţa comună a celor două Camere ale Parlamentului.

După alegerea reprezentanților din partea angajaților, Parlamentul, Guvernul, Președinția și minoritățile își vor propune la rândul lor reprezentanți în Consiliul de Administrație al Radio România. 

Publicitate

Reamintim că, în luna aprilie, parlamentul a demis conducerea Radio România, în frunte cu președintele Ovidiu Miculescu. Ulterior, fostul parlamentar Georgică Severin a fost desemat șef interimar la Radio România, pe o perioadă de șase luni. 

Lista celor 19 candidați pentru cele două locuri în Consiliul de Administrație: 

  1. Nicoleta Balaci - Radio3Net
  2. Bleau Gheorghe - Audit
  3. Adrian Moise - extern
  4. Mihai Daniel Tudorache - Radio România Actualități
  5. Ion Voicu - pensionar, fost angajat la Radio Constanța
  6. Marius Călin Pentelescu - Radio România Timișoara
  7. Mihai Diaconu - Direcția tehnică
  8. Corneliu George Natsis - Direcția Formații Muzicale
  9. Constantin Pușcaș - Direcția Economică
  10. Gabriel Basarabescu - Radio România Actualități
  11. Răzvan Dumitrescu - RRI
  12. Adrian Șaguna - Radio 3Net
  13. Gabriela Ana Tătaru - Rador
  14. Dana Alexandrescu - direcția programe
  15. Silviu Cătălina Cirnu - Radio România actualități
  16. Costin Radu Dobrițoiu - Radio România Actualități
  17. Dorian Marius Tănase - Rador
  18. Adina Oana Rusu - Radio România Actualități
  19. Mihai Anton Timariu - Juridic

 

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro

Comentarii

Trimite un comentariu