
UPDATE. 5 septembrie 2017. CNA a decis să acorde doar una dinc ele patru frecvențe rămase restante la concursul din iunie 2017. Frecvența de Hunedoara a fost acordată unui proiect local, Big FM. Cat privește celelalte trei frecvențe, din Alba Iulia, Orșova și Sighetul Marmației, niciuna dintre propunerile restante nu au întrunit votul a cel puțin șase dintre membrii prezenți.
UPDATE. 13.20. Concursul s-a încheiat. Patru frecvențe au rămas neacordate: Alba Iulia, Hunedoara, Orșova si Sighetul Marmației. Unii membri propun ca o nouă ședință să fie convocată tot astăzi, pentru a se putea relua votul pe cele patru frecvențe neacordate. Consilul a luat pauză de o oră, până la 14.30, urmând să fie redeschis apoi subiectul.
„Vă propun să mergem cu ordinea de zi până la avizele de retransmisie, să închidem ședința după acel punct și să redeschidem una ca să terminăm votul pe frecvențe. E aceeași ordine de zi, facem o convocare. Motivul este un simplu: nu știm când ne mai strângem măcar cei de acum. Avem toate șansele să ne mai vedem în august cu frecvențele acestea”, a spus Valentin Jucan, membru CNA.
Membrii au decis prin vot că nu vor mai relua astăzi votul pentru frecvențele radio neacordate.
UPDATE 12.20. Membrii au luat cinci minute de pauză. Parte din ei au părăsit sala.
UPDATE, 12.37. Votul a fost reluat
UPDATE, 10.30. Votul întârzie să înceapă după ce au apărut discuții între membri în legătură cu modul de vot. Unii propun ca în primul tur de vot membrii au putut vota pentru mai multe proiecte în cazul unei licențe. Alții propun ca în primul tur să se dea votul pentru un singur proiect. În noiembrie 2015, la ultimul concurs sistemul a fost pe modelul cu mai multe voturi pe proiecte, în prima tură de vot.
Radu Herjeu, membru CNA: „În noiembrie 2015, nimeni n-a avut o problemă cu acest sistem de vot și acum brusc constat că jumătate din membri au avut revelația că sistemul de vor nu e bun. Nu putem să decidem să schimbăm un sistem de vor așa. Dacă s-a modificat, doresc să se voteze modificarea.” (rezultatele și votul de la concursul de frecvențe 2015 AICI).
UPDATE 10.47. „Să luăm o pauză, că și așa suntem deliciul presei de jumătate de oră”, a spus Monica Gubernat, membru CNA. Membrii au luat o pauză pentru a discuta cu ușile închise, departe de ochii presei, sistemul în care vor vota.
UPDATE. 11.03. Membrii au revenit în sală și au decis ca, în primul vot, să se poată vota pe mai multe proiecte. A început concursul.
CONCURSUL DE FRECVENȚE. Membrii Consiliului Național al Audiovizualului decid astăzi prin vot la cine merg cele 30 de frecvențe radio scoase la concurs. Un număr de 48 de societăți din București și din țară au depus dosare și au fost audiate de CNA în ultima săptămână.
Paginademedia.ro va prezenta, în timp real, câștigătorii frecvențelor radio pe măsură ce consiliul le va vota. Pentru ca o frecvență radio să fie câștigată de o societate, trebuie să primească cel puțin șase voturi de la membrii CNA.
Membrii Consiliului Național al Audiovizualului ar trebui să se întrunească în ședință publică, astăzi, după ora 10.00
Printre posturile care intră în concurs se numără Kiss FM, Magic FM, Virgin Radio, Rock FM, Radio Guerrilla, Smart FM, postul lui Marius Tucă, Europa FM, RFI, Radio Trinitas, Romantic FM sau National FM.
Membrii prezenți: Radu Călin Cristea, Răsvan Popescu, Dorina Rusu, Radu Herjeu, Gabriel Tufeanu, Monica Gubernat, Eva Orsolya Borsos, Valentin Jucan, Florin Gabrea.
Sistemul de vot: Pentru fiecare frecvență vor fi până la trei tururi de vot. Dacă nici în turul trei nu se strâng cel puțin șase voturi pentru o frecvență, aceasta va fi reportată pentru ședința următoare. Dacă nici atunci frecvența nu va fi acordată, aceasta va fi scoasă din nou la concurs.
Citește și: Cele mai importante proiecte prezentate la concursul radio
Lista frecvențelor FM scoase la concurs:
- Alba Iulia: 102,3 FM - 17 societati au depus dosare pentru această frecvență. Frecvență reportată în următoarea ședință. Membrii nu s-au putut decide între Radio Zu și Jazz Radio, care au avut cinci, respectiv, patru voturi. E nevoie de șase voturi pentru ca frecvența să fie acordată.
- Baia Mare: 104,2 - 15 dosare Câștigător: City Radio, pentru societatea Voice Media din Satu Mare.
- Borșa: 101,4 - 8 dosare - Câștigător: Maramureș FM - votat în unanimitate
- Brașov: 91,9 - 23 de dosare - Câștigător: Jazz Media - votat în unanimitate (detalii despre proiect, AICI)
- Comănești: 93,5 - 10 dosare - Câștigător: Radio Trinitas
- Craiova: 92 - 16 dosare - Câștigător: Impuls FM, societatea AdWay Direction
- Călărași: 94,3 - 10 dosare - Câștigător: Radio Zu
- Câmpulung: 89,8 - 7 dosare - Câștigător: Europa FM
- Câmpulung: 91,9 - 6 dosare - Câștigător: Smart FM (detalii despre proiect, AICI)
- Huedin: 97,3 - 10 dosare - Câștigător: Paprika Radio
- Hunedoara: 88,9 - 12 dosare - Nu s-a acordat. Votul va fi reluat în următoarea ședință. Radio Trinitas și Big FM au intrat pe lista scurtă.
- Iași: 98,6 - 26 de dosare - Câștigător: Romantic FM
- Iași: 100,4 - 24 de dosare - Câștigător: Itsy Bitsy
- Lupeni: 94,6 - 8 dosare - Câștigător: Radio Galaxy, post în care acționat este deputatul Eugen Nicolicea (detalii, AICI)
- Orșova: 107,3 - 10 dosare - Nu s-a acordat. Votul va fi reluat în următoarea ședință. Galaxy, Smart FM și Digi Fm pe lista scurtă
- Putna: 92,3 - 9 dosare - Câștigător: Smart FM
- Roman: 91 FM - 15 dosare - Câștigător: Radio Guerrilla
- Râmnicu Vâlcea: 96,9 - 13 dosare Câștigător: Radio Eveniment, votat în unanimitate
- Râșnov: 88,5 - 9 dosare - Câștigător: City Radio
- Sebeș: 90,1 - 12 dosare - Câștigător: Radio Star - votat în unanimitate
- Sibiu: 98,3 - 19 dosare - Câștigător: Jazz Radio
- Sighetu Marmației: 93,8 - 11 dosare - Nu se acordă. Votul va fi reluat în următoarea ședință. Radio Maria și Radio Tisa FM.
- Slobozia: 92,9 - 8 dosare - Câștigător: Focus FM, societatea Medika Broadcast.
- Suceava: 90,4 - 18 dosare - Câștigător: Național FM
- Suceava: 95,3 - 17 dosare - Câștigător: Radio Zu
- Toplița: 94,4 - 11 dosare - Câștigător: Maria Radio, post religios
- Târgu Neamț: 97,6 - 11 dosare Câștigător: Impact FM, operat de Impact FM Suceava
- Vaslui: 107,2 - 13 dosare - Câștigător: Radio ZU
- Vatra Dornei: 93,9 - 12 dosare - Câștigător: Radio Guerrilla
- Vatra Dornei: 98,2 - 11 dosare - Câștigător: Digi FM
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
Comentarii
Nu, tot CNA.
Trebuie arătat că nu apar suprapuneri cu alte radiouri sau cu frecvențe FM rezervate de MApN și trebuie subliniat că oferta radio adresată județului Hunedoara nu este bogată.
Prin urmare rugăm CNA să suplimenteze numărul de licențe alocate județului Hunedoara permițând instalarea de emițătoare suplimentare în Deva, Hunedoara, Hațeg pentru radourile care au deja o licență în aceste localități.
În cazul lor nu cred că este nevoie de licență pe o altă frecvență, ci de permisiunea de a avea un emițător suplimentar și în Hunedoara, tot pe 92,6Mhz (+/- 0,1Mhz).
Același lucru este valabil și pentru Radio Trinitas care are frevența 100,2Mhz în Hațeg, sper că aceasta poate fi extinsă și pentru municipiile Deva și Hunedoara.
Pentru noua frecvență se poate găsi un alt câștigător.
Mă abțin să calific comentariul tău,
În Comănești, Bacău din 19568 de locuitori, Creștini-Ortodocși sunt 16671, asta conform recensământului din 2011-2012.
Ai dreptate, e de preferat postul local în Hunedoara. Sper totuși că va avea un alt nume, spre exemplu HD Radio.
Alba - Jazz
Orșova - Digi
Hunedoara - Trinitas,
Sighetu Marmației - Radio Maria (Tisa se aude oricum de peste graniță),
(Și Virgin Radio era o opțiune bună, dar și Radio Impuls).
Auzi Heracles domnu htag rezist Radio Zu e radioul nr 2 pe tara, are cel mai ascultat matinal