Skip to main content

Câţi bani s-au investit în publicitate în ultimul an. Mai e puţin până la jumătate de miliard de euro. Media Fact Book 2017

 
Câţi bani s-au investit în publicitate în ultimul an. Mai e puţin până la jumătate de miliard de euro. Media Fact Book 2017
Piaţa locală va ajunge în 2017 la 403 milioane de euro, potrivit estimărilor Media Fact Book, un raport întocmit de agenţia Initiative. Potrivit raportului, ajuns la a 21-a ediţie, anul acesta piaţa media va creşte cu 10%.
Publicitate
„Dacă ţinem acest ritm de creştere de 10% în fiecare an, în 2020 ajungem la nivelul de 540 de milioane de euro, acel nivel record de la care am picat în 2008, când a venit criza”, spune Alexandra Olteanu, Managing Partner la Initiative.

„Anii 2015 şi 2016 au adus pentru piaţa de media cele mai mari creşteri de după criză, iar acest trend este aşteptat să continue. Această evoluţie pozitivă depinde, însă, şi de factori ce ţin de economia ţării, fiind astfel ajutată anul trecut de creşterea consumului intern pe fondul creşterii salariului mediu pe economie, dar şi al scăderii TVA. Cu toate acestea, consumul media pe cap de locuitor, situat în 2016 la valoarea de 17 euro, este mult sub nivelul de circa 70 de euro înregistrat la nivel global şi incomparabil cu cel de peste 150 de euro atins în ţările din vestul Europei”, spune Olteanu.
Din raport:
  • În 2016, piaţa de media a fost de 366 de milioane de euro, din care 65% reprezintă banii care au mers către TV. Pentru 2017, Media Fact Book estimează 403 milioane de euro pentru întreaga piaţă. TV-ul îşi va păstra şi anul acesta cota de piaţă.
  • Zona de digital este al doilea mediu care atrage 18% din „plăcinta” media şi se estimează că a fost la 64 de milioane de euro în 2016, şi va ajunge la 74 de milioane de euro anul acesta. Digitalul nu şi-a atins încă potenţialul în România, comparativ cu alte ţări, dar este aşteptat să se apropie în anii următori de nivelul înregistrat în Europa, spun reprezentanţii Initiative.
  • Printul este singurul mediu care înregistrează scădere având o valoare totală de 13 - 14 milioane de euro.

Alexandra Olteanu:

  • Anul 2016 ne-a adus o creştrere de 4,8%, mult peste media europeană. Media market urmează acelaşi trend cu economia. Suntem pe o creştere constantă foarte bună. Creşterea e venită din două perspectivă: creşteri organice ale clienţilor deja existenţi cu 5%, dar există şi clienţi noi „new blood”, cum le spunem noi.
  • Dacă ţinem acest ritm de creştere de 10%, în 2020 ajungem la nivelul de 540 d emilioane de euro, acel nivel record de la care am picat în 2008.
  • TV-ul este 65% din piata de media din România.
  • 2016 pe TV a însemnat Campionatul European de fotbal. În acest context, a crescut betingul (campanii pentru site-uri de beting), dar au mai fost şi campanii internaţionale ale advertiserilor care erau sponsori ai Euro 2016.
  • Românul şi televizorul. „Deschiderea televizorului e un reflex pe care îl avem dimineaţa sau atunci când am ajuns acasă. Televizorul este mereu deschis. În plus e cel mai ieftin entertainment. Odată cu tehnologia, cu tot ce înseamnă accesul la internet se vede o creştere a usage-ului de video”.
  • Usage-ul e în continuare pe site uri piratate unde advertiserii nu pun reclamă. Sigur o altă parte e pe YouTube.
  • În continuare, TV-ul este cel mai bun constructor de reach. Atâta timp cât lucrurile sunt în direcţia asta, în continuare el ia 65% din piaţa de media

Evoluţia pieţei media şi împărţirea ei pe canale de comunicare:

Ştire în curs de actualizare

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • vermyss vermyss
    interesant pentru iubitorii de cooking
  • Iuli Iuli
    Audienta Gospodar fara pereche?

Trimite un comentariu

sus