Skip to main content

SCHIMBARE. Agenția Optimedia devine Blue 449

 
SCHIMBARE. Agenția Optimedia devine Blue 449

Optimedia, agenţia de media parte a Grupului Publicis One, îşi schimbă denumirea după 20 de ani pe piața din România. Agenția se va numi Blue 449. Schimbarea face parte dintr-un proces larg de transformare în toate pieţele în care grupul operează.

Lansat acum doi ani de către ZenithOptimedia, sub modelul noii reţele de media „open source”, Blue 449 deţine în acest moment 23 de birouri deschise în 13 pieţe internaţionale importante, avându-l la conducere pe Andras Vigh, Global Brand President.

Publicitate

„Obiectivul nostru este acela de a crea o amprentă globală consecventă prin modelul ‘open source’ al agenţiei de media, iar, în acest sens, facem progrese rapide. Lansarea agenţiei Blue 449 în România ne permite să oferim clienţilor o abordare cu adevărat inovatoare şi personalizată în comunicare, pe o piaţă foarte importantă din Europa Centrală şi de Est. România va deveni a 15-a noastră piaţă şi al 23-lea birou deschis. ”
Andras Vigh - Blue 449 Global Brand President

La nivelul managementului local, agenţia Blue 449 va fi condusă de Cezar Batog, cel care a condus și până acum Optimedia.

Maria Tudor, Chief Media Officer Publicis One, coordonează toate agenţiile de media ale Grupului în regiunea Europei Centrale şi de Est – Zenith, Starcom, Spark | Mediavest, Blue 449.

„Blue 449 aduce un aer proaspăt unei agenţii mature, remarcabile prin continuitate şi stabilitatea echipei. Şi un aer proaspăt şi la nivel de grup. Avem astăzi în România trei agenţii de media puternice, cu poziţionări clare, dar care se completează reciproc şi formează cel mai puternic pool de buying din România. Şi, nu în ultimul rând, e o bucurie personală că una dintre primele lansări Blue 449 din CEE are loc în România.”
Maria Tudor - Chief Media Officer, Publicis One

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro

Trimite un comentariu