Skip to main content

Google, grant de 30.000 de euro pentru dezvoltarea educaţiei informatice în şcolile din satele româneşti

 
Google, grant de 30.000 de euro pentru dezvoltarea educaţiei informatice în şcolile din satele româneşti

Google a oferit Uniunii Profesorilor de Informatică din România (UPIR) un grant de 30.000 de dolari, pentru crearea unei comunităţi online dedicată profesorilor de Informatică din România, scrie Agerpres.

Publicitate

Proiectul, numit InfoGim, are drept scop pregătirea profesorilor de informatică şi îmbunătăţirea calităţii orelor de profil, îndeosebi din mediul rural. Potrivit sursei citate, programul va fi lansat în luna septembrie.

Ce cuprinde proiectul?

Google România:

"Proiectul UPIR va cuprinde un portal de tip comunitate, cu membri activi şi contributori unde se vor regăsi şi vor fi dezvoltate resurse de predare şi învăţare. Pe acest portal se vor înscrie toţi doritorii care vor să beneficieze, dar să şi contribuie cu lucrări ce sunt utile la clasă, pe principiul "sharing", aşa cum se întâmplă în reţelele de socializare.

Alături de acesta va exista un program de mentoring şi training, prin care se vor organiza seminarii în diverse localităţi din ţară. Mai mult, comunitatea va avea şi un program special pentru elevi, prin care li se pune la dispoziţie materiale utile, teste, exemple, demonstraţii, probleme rezolvate."

Prin lansarea acestui proiect, Uniunea Profesorilor de Informatică din România se alătură altor comunităţi similare din lume, de asemenea finanţate de Google, precum La Main à la pâte din Franţa, CSPathshala din India sau Comunidad Programamos din Spania, scrie Agerpres.

Autor: Daniel Puisor redactiapaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus