
AUDIENȚE. Cum s-a încheiat prima confruntare directă dintre Vocea României și X Factor? Show-ul de pe Pro TV a câștigat meciul cu premiera de pe Antena 1. La ce "scor"?
Vocea României s-a impus clar în fața X Factor. Diferențele între Pro TV și Antena 1 au fost de sute de mii de telespectatori pe fiecare target.
De notat. Vineri, fără X Factor în grilă, audiențele Antenei 1 au fost mult mai mici, la jumătate față de cifrele X Factor. Aseară, cu X Factor, chiar dacă postul Intact a pierdut, cifrele obținute de Antena 1 au fost de două ori mai mari decât vineri.
Vocea României a fost la prima difuzare din sezon (și a început la 20.30), iar X Factor a avut premiera, în "ziua X", o duminică în care a organizat concerte în câteva orașe din țară. Show-ul de pe Antenă a început mai devreme, la 20.00.
Paginademedia.ro vă prezintă audiențele la prima confruntare Vocea României - X Factor din sezonul 2017:
NAȚIONAL. Vocea României a fost urmărită la nivelul întregii țări de peste 1,6 milioane de români în fiecare minut (cifră apropiată de ziua de vineri). În același timp, la X Factor se uitau pete un milion de români (cu 600.000 mai puțini decât la Pro TV).
Vineri, fără X Factor, media Antenei era de jumătate de milion de români pe post. Locul trei pentru Kanal D, cu 900.000 media.
URBAN. O medie de 950.000 de români pentru Vocea României la orașe, față de 650.000 la show-ul jurizat de Horia Brenciu, Delia, Ștefan Bănică și Carla's Dreams.Aproape 1,1 milioane de telespectatori de la orașe pentru Vocea României, față de 310.000 la Antena 1. Cota de piață: 30%, ceea ce înseamnă că aproape o treime dintre orășenii care aveau televizoarele deschise erau pe talent show-ul de pe Pro TV.
Antena 1 a avut cifre ușor peste confruntarea de anul trecut. Față de ziua de vineri, audiența Antenei 1 a fost dublă cu X Factor în grilă.
COMERCIAL. Jumătate de milion de telespectatori între 18 și 49 de ani pentru show-ul jurizat de Tudor Chirilă, Loredana, Smiley și Adi Despot. La X Factor se uitau 300.000 de telespectatori din acest target.
Pentru Antena 1, a fost ceva mai mult față de prima confruntare de anul trecut, dar mai mult decât dublu în comparație cu ziua de vineri, când Vocea României a fost "singură" pe interval.
Audienţa posturilor TV duminică, 10 septembrie, pe intervalul de intersecție Vocea României - X Factor (20.30 - 23.00), la nivel NAŢIONAL
NATIONAL | Persoane | Rtg% | Share | |
---|---|---|---|---|
1 | Pro TV | 1.630.000 | 9.1 | 20.4 |
2 | Antena 1 | 1.048.000 | 5.8 | 13.1 |
3 | Kanal D | 908.000 | 5 | 11.4 |
4 | Prima TV | 533.000 | 3 | 6.7 |
5 | Romania TV | 347.000 | 1.9 | 4.3 |
Audienţa posturilor TV duminică, 10 septembrie, pe intervalul de intersecție Vocea României - X Factor (20.30 - 23.00)) în mediul URBAN
URBAN | Persoane | Rtg% | Share | |
---|---|---|---|---|
1 | Pro TV | 956.000 | 9.8 | 22.1 |
2 | Antena 1 | 646.000 | 6.6 | 14.9 |
3 | Kanal D | 295.000 | 3 | 6.8 |
4 | DigiSport 1 | 250.000 | 2.6 | 5.8 |
5 | Antena 3 | 219.000 | 2.2 | 5.1 |
Audienţa posturilor TV duminică, 10 septembrie, pe intervalul de intersecție Vocea României - X Factor (20.30 - 23.00), pe publicul COMERCIAL
COMERCIAL | Persoane | Rtg% | Share | |
---|---|---|---|---|
1 | Pro TV | 497.000 | 11 | 29 |
2 | Antena 1 | 300.000 | 6.6 | 17.5 |
3 | Prima TV | 109.000 | 2.4 | 6.4 |
4 | Kanal D | 108.000 | 2.4 | 6.3 |
5 | DigiSport 1 | 71.000 | 1.6 | 4.1 |
VEZI audiența primei confruntări Vocea României - X Factor de anul trecut, AICI
VEZI audiența primei ediții Vocea României din acest sezon, de vineri, AICI
Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
Comentarii