Skip to main content

Agenţia The Practice, câştigătoare la premiile IPRA, cu o campanie pentru Kruk

 
Agenţia The Practice, câştigătoare la premiile IPRA, cu o campanie pentru Kruk

Campania “Sunt mai mult decât datoria mea”, dezvoltată şi implementată de MSLGROUP The Practice pentru Kruk România, o companie care se ocupă cu recuperarea creanţelor, a fost desemnată cea mai bună campanie de PR din lume în categoria „Financial Services & Investor Relations”, în cadrul Golden World Awards Gala.

Publicitate

MSLGROUP The Practice este singura agenţie din România câştigătoare la IPRA Golden World Awards 2017, cea mai importantă competiţie de relaţii publice la nivel mondial. Agenţia a intrat în finala competiţiei şi la categoria „Internal Communications”, pentru campania „Creativity Syndrome” realizată cu ocazia aniversării de 10 ani de la infiinţarea agenţiei.

Despre campania câştigătoare: Campania “Sunt mai mult decât datoria mea” a vorbit deschis despre un subiect spinos, considerat de cele mai multe ori tabu: datoriile. „Ce spune despre mine faptul că am acumulat datorii?”, „Oare cum mă vor privi ceilalţi?”, „Cum voi reuşi să ies din această situaţie?” sunt doar câteva dintre întrebările pe care şi le pun oamenii care acumulează datorii.

Campania KRUK a adus în prim-plan emoţiile şi sentimentele negative asociate problemelor financiare printr-o abordare empatică şi orientată spre soluţii, demonstrând că datoriile nu sunt cele care definesc o persoană şi că situaţiile de impas financiar pot fi depăşite cu bine, cu ajutorul potrivit. Această campanie a fost considerată un exemplu de abordare creativă care pune clientul şi emoţiile sale în prim-plan.

“Comunicarea cu clienţii este pentru KRUK un element esenţial al activităţii şi ne bucurăm să vedem că toate eforturile pe care le depunem atunci când vine vorba despre cei cu care lucrăm zi de zi sunt răsplătite şi în cadrul competiţilor de creativitate. Le mulţumim colegilor din agenţia cu care lucrăm pentru că sunt şi au fost alături de noi în toată această perioadă şi suntem mai mult decât onoraţi să primim acest trofeu”, a declarat Tomasz Ignaczak, Director General KRUK România.

„Competiţia IPRA Golden World Awards este una extrem de dificilă, în care concurează campanii din întreaga lume. Fiecare categorie are un singur laureat, iar anul acesta cea mai bună campanie din categoria „Financial Services and Investors Relations” a fost desemnată campania noastră. Felicitările merg deopotrivă către clientul nostru KRUK România pentru încredere şi colaborarea excepţională, şi către colegii din agenţie, pentru abordarea creativă şi implementarea impecabilă”, a declarat Oana Bulexa, Managing Director MSLGROUP The Practice.

Campania “Sunt mai mult decât datoria mea” a mai câştigat şi trofeul Gold Sabre în cadrul EMEA Sabre Awards 2017, categoria „Financial Communications”, precum şi Golden Award for Excellence în cadrul competiţiei PR Award România 2016, la categoria „Comunicarea produselor şi serviciilor financiare”.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Marina Marina
    "Curtea de Apel Bacău a dispus redeschiderea urmăririi penale împotriva unui executor judecătoresc (...) şi a SC Kruk România SRL, pentru săvârşirea mai multor infracţiuni. Dosarul, care are numărul 749/ 32/ 2014 (...)": http://realitateamedia.ro/bcr-kruk-si-un-executor-judecatoresc-urmariti-penal/

    Această agenție a câștigat premii și cu clientul Roșia Montană, unul dintre cei mai controversați din istoria recentă a publicității românești.

    Plus IKEA, implicată într-un scandal cu păduri investigate de procurori pentru retrocedări ilegale (https://www.riseproject.ro/articol/harvard-si-ikea-afaceri-cu-paduri-traficate/).

    Poate faceți un update la știre, ca să fie corectă și echilibrată, la cum e scrisă cere cam multă lămâie. Sau măcar marcajul P.
  • Pandele Pandele
    @iuli, erau publicate de ieri de la 10 daca era pro pe 1 aseara :)))))
  • geo geo
    ”Comunicarea” cu clienții înseamnă, de fapt, somații de plată.
    Aruncați degeaba bani pe campanii de imagine și de promovare...a ce ?
    Realitatea este cunoscută de toată lumea...recuperarea creanțelor prin orice mijloace este prioritatea acestor firme și nu are nicio legătură cu ”ajutorul potrivit”.
  • Iuli Iuli
    Audientele de duminica, sambata si joi? Daca ProTV era aseara pe 1, audientele erau publicate de la 10

Trimite un comentariu

sus